Succesul mureşenilor la Fotbal Tenis

varoCampionii Naţionali de juniori ai României ediţia 2014 sunt luduşeanul, Bica Ionuţ şi tîrgumureşeanul, Varo Norbert de la C.S Gombos Martial Arta -secţia FotbalTenis. Cei doi evoluează sub culorile clubului Victory Cluj, fiind împrumutaţi la Cluj, din lipsă de fonduri, potrivit antrenorului Varo Gyula. După adjudecarea Cupei României în iunie anul acesta, cei doi mureşeni au câştigat şi titlul de Campioni Naţionali la simplu, dublu şi la triplu la Fotbal Tenis juniori.
„Este un rezultat foarte bun pentru că au reuşit să surclaseze cluburi importante, cu potenţial financiar, din această ramură sportivă precum Lupeni, Alexandria sau Bucureşti. Sportivii noştri sunt pregătiţi aici în Târgu Mureş din finanţare proprie, săptămânal cu două- trei antrenamente, după cum avem timp şi după cum ne permite vremea de afară, neavând posibilitate de sală de sport. Pe timp de iarnă mai găsim înţelegere la sala din Acăţari, în zilele de sâmbătă putem face o pregătire acolo. Ne pare rău că nu le putem înscrie în campionat sub culorile clubului nostru, neavând resurse financiare, deplasările sunt lungi, taxele de participare sunt în jur de 200 lei pentru fiecare etapă în sistem turneu, nu ne putem permite, mai bine spus nu dispunem de resurse financiare – au declarat Szilagyi Jozsef şi Varo Gyula, antrenorii secţiei de Fotbal Tenis al CS Gombos Martial Arts din Tîrgu Mureş.
Cei doi sportivi au fost convocaţi săptămâna trecută şi au participat la cantonamentul Echipei Naţionale de Fotbal Tenis din Câmpul lui Neag, judeţul Hunedoara. Faptul că vor reprezenta ţara noastră la Campionatul Mondial de la Nicosia din Cipru (programată la mijlocul lunii Octombrie 2014 atât la juniori, sub 18 ani cât şi la U21) reprezintă o deosebită onoare şi realizare profesională. „Avem speranţa că prin talentul lor pentru această ramură sportivă vor avea o prestaţie bună şi se vor întoarce de la Campionatul Mondial cu rezultate frumoase din probele în care vor reprezenta culorile Naţionalei de Fotbal Tenis al României!”, au conchis antrenorii.

(EM)

print

Share