Suplimentarea fondurilor pentru Cetatea Tîrgu Mureşului

Suplimentarea fondurilor pentru Cetatea Tîrgu Mureşului

soos zoltanDirectorul Muzeului Judeţean Mureş, Soós Zoltán, a anunţat miercuri, că a solicitat suplimentarea fondurilor destinate reabilitării Cetăţii Medievale din Târgu Mureş, cu 250.000 de lei. Banii sunt necesari pentru conservarea şi valorificarea noilor descoperiri arheologice în cadrul unui proiect european de peste 29,2 milioane de lei.
„Iniţial am solicitat o suplimentare a fondurilor pentru renovarea Cetăţii. Având în vedere că în ultimele două luni s-au descoperit alte situri inedite pe plan naţional, anume lângă Biserica Reformată s-a descoperit o bucătărie de secol XV, o clădire, o anexă a mânăstirii franciscane, care a funcţionat aici 250 de ani — din acest punct de vedere, clădirea de circa 100 de metri pătraţi este unicat în ţară, referitor la structură, la conservare şi am cerut, colegii au binevoit ca aceste structuri să fie într-adevăr salvate şi păstrate pentru posteritate, având în vedere raritatea lor.
Mai este o construcţie de secol XVII, o casă orăşenească cu două unităţi, două camere, una deservea bucătăria, cealaltă era probabil camera de zi şi de dormit, cu toate construcţiile aferente, sobele care împodobeau şi se aflu în incinta casei.
Aceste două construcţii erau incluse şi suma care a fost propusă nu se mai poate include în proiectul european, deci va fi plătită din rezerva bugetară a Primăriei şi va fi făcută conservarea primară. Este vorba de 250.000 de lei şi această sumă va fi suficientă pentru conservarea, restaurarea ruinelor şi vom vedea ce propuneri vor fi pentru eventualele reconstrucţii sau refolosirea”, a spus directorul Muzeului Judeţean Mureş.
Soós Zoltán a precizat că suplimentarea respectivă a şi fost aprobată de Consiliul Local Târgu Mureş, mai ales că lucrările de reabilitare ale Cetăţii Medievale trebuie finalizate în acest an.
Prin proiectul cu finanţare europeană accesat de Primăria Târgu Mureş se urmăreşte reamenajarea şi conservarea Cetăţii Medievale. Valoarea totală a proiectului finanţat prin POR este de peste 29 de milioane de lei, din care peste 21,7 milioane de lei asistenţă financiară nerambursabilă şi o contribuţie proprie de 1,9 milioane de lei. În reabilitare au intrat toate cele patru corpuri de clădire din cetate, precum şi cele şapte bastioane — Tăbăcarilor, Mic, Porţii, Croitorilor, Măcelarilor, Dogarilor şi Blănarilor — cărora li s-au stabilit deja destinaţiile (centre de conferinţe, săli de expoziţii, ateliere, săli de spectacole, centre de informare turistică, spaţii muzeale etc.).
Amplul proiect prevede restaurarea componentelor artistice (picturi, stucaturi, fresce, elemente decorative exterioare, tâmplării), amenajarea căilor de acces pietonale, instalaţii electrice exterioare, restaurarea şi remodelarea plasticii faţadelor — zidurile exterioare şi interne, amenajări peisagistice şi parc arheologic pentru evidenţierea obiectivului reabilitat, lucrări de instalaţii apă, canal şi sistem de drenaj în incintă, utilităţi, reclame şi indicatoare turistice. Termenul de finalizare a lucrărilor este luna noiembrie a acestui an.
Sursa mediatica.ro

print
Share