Suspect reținut în cazul crimei de marți seara

catuseParchetul de pe lângă Tribunalul Mureş a anunţat, miercuri, că s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuitul Szalai Lorand, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor deosebit de grav, tâlhărie, profanare de morminte şi distrugere, în cazul tinerei ucise în urmă cu o seară, la Târgu Mureş.

‘Din probatoriul administrat a rezultat faptul că în data de 28.01.2014, învinuitul Szalai Lorand i-a aplicat victimei G.S. mai multe lovituri directe cu un corp tăietor-înţepător de tipul cuţitului, cauzându-i leziuni traumatice care au condus la decesul acesteia. În aceleaşi împrejurări, învinuitul Szalai Lorand a luat mai multe bijuterii aparţinând victimei, în scopul însuşirii pe nedrept. Totodată, în vederea ştergerii urmelor infracţiunilor, acesta a distrus prin incendiere locuinţa victimei’, se arată într-un comunicat de presă al Parchetul de pe lângă Tribunalului Mureş.

Potrivit documentului, miercuri, la ora 13,15, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş au dispus reţinerea învinuitului Szalai Lorand, pe o durată de 24 de ore.

‘Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie’, se precizează în document.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, procuror Angela Barbu, a precizat că din primele cercetări reiese că principalul suspect ar fi pătruns în locuinţă cu acordul victimei, neexistând date că Szalai ar fi intrat abuziv în locuinţa tinerei.

În privinţa acuzaţiei de profanare de morminte, aceasta rezidă din faptul că după uciderea tinerei, cadavrul ei a fost incendiat.

O tânără care locuia într-o garsonieră închiriată într-un bloc de locuinţe din Târgu Mureş a fost ucisă, marţi seara, a fost înfăşurată într-un covor, apoi a fost incendiată, ucigaşul simulând o explozie prin acumularea de gaz metan pentru a-şi ascunde urmele.

‘Avem o persoană de sex femeiesc în interiorul locuinţei, se pare că a fost învelită cu un material textil, corpul a fost incendiat şi a fost lăsat deschis aragazul. În momentul în care s-a acumulat cantitatea minimă pentru a se produce o explozie, s-a produs deflagraţia, dar victima era decedată (…)Victima era înfăşurată într-un covor şi posibil legată cu un cablu (…)După părerea noastră, în momentul în care s-a produs explozia, femeia era moartă. Acest lucru îl va stabili cu certitudine medicul legist care va efectua necropsia. Cadavrul este într-o stare de carbonizare’, a declarat marţi seara comisar şef Alexandru Câmpeanu, adjunctul şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mureş.

AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.