Sute de ludușeni au cerut un loc de muncă

locuitori ludusLa alegerile locale din vara acestui an, Cristian Moldovan a fost ales de luduşeni în funcţia de primar şi din cauza programului electoral realist şi bine întocmit în care la primul punct spunea că asigurarea locurilor de muncă este soluţia de care este nevoie: „Am candidat pentru funcţia de primar pentru că am simţit sincer că se poate face mult mai mult decât a făcut vechea administraţie. Cred în continuare că putem face mult mai mult şi voi depune toate eforturile pentru a demonstra acest lucru!” Şi, pentru că în această perioadă investitorii nu se grăbesc să vină în Luduş să creeze noi locuri de muncă, Cristian Moldovan s-a hotărât să meargă el la investitori.

Un parteneriat benefic

Liviu Botezan, consilier al primarului, spune că Primăria oraşului Luduş a încheiat un parteneriat strategic cu producătorul de îngrăşăminte Azomureş Tîrgu-Mureş, principalul scop al demersului făcut fiind acela de a reduce şomajul în oraş. Sunt invitaţi pentru angajare operatori chimişti, electricieni, tehnicieni prelucrare prin aşchiere, sudori, tehnicieni prelucrarea metalului, lăcătuşi, muncitori calificaţi în construcţii precum şi muncitori necalificaţi. Până în ziua de 12 septembrie, la Secretariatul Primăriei au fost depuse peste 400 de cereri pentru cele 200 de locuri de muncă oferite de Azomureş, înscrierile fiind deschise în continuare. Este de remarcat faptul că un procentaj însemnat din cererile depuse aparţin tinerilor dornici de muncă, dar condamnaţi la şomaj pe o piaţă a muncii deficitară.

Cerere mare – oferta pe măsură

Miercuri, 12 septembrie, Ovidiu Maior, PR. Manager AZOMUREŞ Tîrgu-Mureş, însoţit de o mică armată de funcţionari de la Departamentul de Resurse Umane al Combinatului au fost întâmpinaţi la Casa de Cultură „Pompeiu Hărăşteanu”, locul de desfăşurare al interviurilor, la fel ca în cazul spectacolelor gratuite de muzică populară în zilele de sărbătoare. Dar, nu era vorba de niciun concert, era concretizarea unui parteneriat benefic pentru ambele părţi prin care Primăria rezolvă şomajul local, iar Azomureş îşi asigură forţa de muncă pentru viitor.

Ovidiu Maior ne-a declarat că „La Azomureş în următorii patru ani se vor derula investiţii ample în valoare de peste 200 de milioane de dolari. Noii acţionari de la Azo, Compania elveţiană AMEROM şi-a asumat acest plan de investiţii încă de la preluarea Combinatului, astfel că în perioada următoare va fi nevoie de un număr suplimentar de angajaţi. Investiţiile se vor derula în paralel cu activitatea de producţie, motiv pentru care numărul angajaţilor trebuie să fie suplimentat”.

Conducerea Combinatului şi-a îndreptat atenţia şi la oraşele din apropierea Tîrgu-Mureşului pentru că acolo sunt mulţi oameni care au fost cuprinşi în industrie, iar după anii ’90 au devenit şomeri fără vina şi voia lor. Oraşul Luduş care a avut numeroase unităţi industriale cu meseriaşi bine pregătiţi poate constitui un izvor însemnat de forţă de muncă bine calificată. Ovidiu Maior spune că Azo are nevoie de meseriaşi care îşi doresc să muncească într-o unitate serioasă, în care există condiţii bune de muncă, dar care are nevoie de oameni bine pregătiţi din punct de vedere profesional.

Cei care s-au prezentat la interviu trebuia să-i convingă pe angajatori că sunt buni în meseria lor, că au calităţile, calificările şi abilităţile necesare, iar personalul de la Resurse Umane să-i convingă pe potenţialii angajaţi că vor avea un salariu decent, plătit la timp de un Combinat în care există un plan de derulare a investiţiilor şi a producţiei pe o perioadă lungă de timp. În prima zi au fost acceptate un număr de 40 de dosare ale unor posibili lăcătuşi care îşi vor desfăşura activitatea în Combinatul AZOMUREŞ din Tîrgu-Mureş.

Ioan A. Borgovan

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.