Sute de ludușeni s-au prins în Horă

Ziua de 24 ianuarie a constituit pentru locuitorii oraşului Luduş un prilej potrivit de a se întâlni cu istoria şi cu arta populară românească. Tradiţia a fost respectată şi în acest an de Primărie şi de Consiliul Local, care în colaborare cu Casa de Cultură „Pompeiu Hărăşteanu”, Asociaţia culturală „Pe Mureş şi pe Târnavă” şi, în premieră, cu Centrul Cultural al Ministerului Administraţiei şi Internelor din Bucureşti au organizat un spectacol folcloric extraordinar dedicat Unirii Principatelor Române.

„Hai să dăm mână cu mână”

Acest generic a atras la Casa de Cultură un număr impresionant de spectatori, Sala devenind neîncăpătoare, aşa că, difuzoarele instalate în parcul Primăriei au transferat emoţia de pe scenă celor care nu au mai găsit loc în sală. Mai întâi, prof. Mircea Gheborean a vorbit despre însemnătatea actului istoric de la 1859, apoi prefectul Marius Paşcan a punctat etapele parcurse în devenirea statală a României, iar primarul Florin Urcan a mulţumit celor prezenţi pentru prezenţă şi pentru colaborarea cu Primăria.
După momentul în care Ciprian Istrate a intonat Imnul naţional al României, au urcat pe scenă Sorin Gheorghe Buc, Marius Zgăianu, Marian Predescu, Angelica Flutur, Eugen Mihăilă, Nelu Şopterean, Mihaela Sabău Istrate, Alexandru Pugna, Cornelia şi Lupu Rednic.
Momentele de coregrafie au fost asigurate de dansatorii de la Ansamblul „Ardealul” Luduş, iar Grupul instrumental „Ceteraşi de pe Câmpie” a susţinut acompaniamentul.

Ioan A. Borgovan

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.