Tabără de artă şi ceva mai mult

AFIS-2014-padurea-rotunda_netCea de-a treia ediţie a Taberei de artă ,,PĂDUREA ROTUNDĂ” organizată de Asociaţia K’ARTE se desfășoară în această săptămână (între 11-17 august) la Reghin şi vine nu doar cu tabăra de artă propriu-zisă, ci și cu câteva activități conexe, respectiv un Atelier de artă pentru copii, coordonat de Minitremu, un Concert de jazz susţinut de Ana Maria Galea și Daniel Csikos, dar și proiecţia în aer liber a cinci documentare britanice, producţii din cadrul „British Documentary”, care ajung la Reghin în urma colaborării Asociației mureșene cu British Council. Evenimentul este organizat în colaborare cu restaurantul de la Pădurea Rotundă și beneficiază de sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Municipal Reghin.
Artiștii invitați…
… vor lucra zilnic la un proiect propriu urmând ca lucrările să fie ulterior expuse în Camera K’ARTE, spaţiul de artă al Asociaţiei K’ARTE din centrul municipiului Târgu-Mureș. Majoritatea artiștilor au origini mureșene și sunt la ora actuală activi pe scena națională şi internațională de artă. Lucrările lor vor fi create pe parcusul acestei săptămâni plecând de la specificul locului. Au fost invitați la Reghin Zoltan Bela, Mircea Nicolae, Antoaneta Zoltan, Larisa David, Noemi Bartis și Alina Andrei.
Filme documentare
Activitățile propriu-zise se vor derula în Amfiteatrul de la Pădurea Rotundă și vor începe marți, pentru azi (luni) fiind programată doar deschiderea oficială a taberei.
De marţi până sâmbătă, însă, în fiecare seară de la ora 21, reghinenii vor putea urmări câte un film documentar oferit de British Council. Astfel, prima proiecție în aer liber poartă titlul ,,Ziua în care John Lennon a murit”, pentru miercuri a fost programat documentarul numit ,,Copilul meu, protestatarul”, iar joi doritorii vor putea vedea ,,Textura cosmosului: Odiseea Spaţială”. Seria proiecțiilor în aer liber va continua vineri cu Lupta pentru Barking, iar pentru ultima seară (sâmbătă, 16 august ) organizatorii taberei propun pelicula intitulată Pâna în iad şi înapoi.
Atelier pentru copii și jazz
Programul taberei include pentru joi, de la ora 10, un atelier de artă pentru copii. Acesta va fi coordonat de MINITREMU, iar iubitorii de muzică bună vor avea și ei partea lor: un concert de jazz susținut de Ana Maria Galea (voce) și Daniel Csikos (pian) sub genericul New landscapes. Seara muzicală a fost programată pentru vineri, de la ora 19.
Asociaţia K’ARTE …
…este condusă de reghineanul Eliodor Moldovan, fiind o Asociaţie independentă, neguvernamentală, fără scop patrimonial, cu caracter apolitic, activă din anul 2011.
În ultimii ani, asociația a activat în județul Mureș prin organizarea mai multor evenimente de film, artă contemporană, teatru dar și acțiuni civice. Pentru derularea acestora, membrii Asociaţiei K’ARTE au colaborat cu mai multe instituții și ONG-uri importante la nivel local, dar și cu British Council, Institutul Polonez, Institutul Francez, Institutul Balassi, Ambasada Regală a Norvegiei, Teatrul Ariel, Universitatea de arte Tîrgu-Mureș, ICR, Teatrul Național din Tîrgu-Mureș. De asemenea, au stabilit colaborări cu artiști tineri deosebit de activi pe scena națională și chiar internațională a artei contemporane, precum Ștefan Ungureanu, Anca Benera și Arnold Estefan, Claudiu Cobilanschi, grupul Monotremu, Coate-goale, Codruța Cernea, Mihai Florea, Noemi Bartiș sau Péter Szabó.
Din luna septembrie a anului trecut Asociaţia K’ARTE beneficiază și de un spatiu expozițional situat lângă Palatul Culturii, oferit în chirie de Primăria Municipiului Tîrgu-Mureș.
Emeşe ARDELEAN

print

Share