Astăzi, BC Mureș dispută acasă cel de-al doilea meci cu Asesoft din Cupa României, ultima frântură de speranţă pentru final four. În meciul tur, fără doi titulari – Martinic şi Ivanovici – ambii accidentaţi şi Peciukas abia revenit din accidentarea suferită la mâna de aruncare, echipa decimată al lui Srecko Sekulovic a reuşit să facă…
Etichetă: 2014
2014 în industria auto. Partea I – SUV/off-road
2013 a fost un an extrem de bogat în privința noilor apariții pe scena lumii în domeniul auto. Dacă am aminti doar „vedetele” cu dotările lor „vedetă” nu ne-ar ajunge acest spațiu editorial. Și asta fără a intra în detalii de genul evoluția pieței, mărci auto care au dispărut, mărci auto care au renăscut etc….
„Un oraş mai curat pentru noi şi cei care vor veni”
Proiectul ,,Un oraş mai curat pentru noi şi cei care vor veni” este finanţat în cadrul Programului Phare 2006 de coeziune economică şi socială – „Schema de investiţii pentru sprijinirea iniţiativelor sectorului public în sectoarele prioritare de mediu”. Valoarea totală a proiectului este de 1.712.742 euro, din care valoarea grantului aprobat este de 1.000.000 euro….
Surorile Vulea, două exemple de succes în carieră
Sunt surori și sunt din Târnăveni. Ambele și-au descoperit vocația, iar acum profesează în Cluj-Napoca. Valentina și Luciana Vulea reprezintă modelul de succes al tinerilor care știu ce vor de la viață, iar după eforturi proprii susținute și cu sprijinul familiei încep să se bucure și de primele rezultate. Luciana se ocupă de fotografie, iar…
Tinerii social-democrați au dus daruri la „Impuls”
La sfârşitul lunii decembrie, Centrul de zi pentru copii cu dizabilităţi severe „Impuls” a primit vizita unor oameni de suflet care au participat la o activitate de factură socială caracteristică PSD, aşa cum a afirmat Sorinel Tripon, vicepreşedintele coordonator al organizaţiei Luduş al PSD. Alături de seniori au fost şi membrii organizaţiei de tineret a…
Gala Sportului Reghinean, un adevărat regal
Cea de-a V-a ediție a Galei Sportului Reghinean va avea loc duminică, 18 ianuarie în Sala Mare a Casei de Cultură ,,Eugen Nicoară”, din Reghin, de la ora 16.00. Evenimentul va fi transmis în direct de televiziunea DaReghin și este organizat de Primăria municipiului Reghin și Consiliul Local municipal, în colaborare cu Asociația Sportul pentru…
Inspectoratul de Jandarmi Harghita, la raport
Și Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Harghita şi-a prezentat bilanţul pe 2013, la eveniment participând şi directorul Direcţiei Cabinet al Jandarmeriei Române, col. Ştefan Constantin, subprefectul judeţului Harghita, Octavian Condrat, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, precum şi şefi de structuri şi instituţii cu care inspectoratul are relaţii de cooperare şi colaborare. Activitatea desfăşurată de…
FCRCHM, împotriva extremismului
Forumul Civic al Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM) solicită autorităţilor statului să ia măsuri ferme, inclusiv legislative, pentru sancţionarea fenomenului extremist maghiar, susţinând că în caz contrar ,,agresivitatea antiromânească” în această zonă va creşte. Conducerea FCRCHM afirmă, într-un comunicat de presă că atitudinea antiromânească a majorităţii politicienilor maghiari a dus la radicalizarea…
Viteza la volan ucide
Trei tineri din localitatea Corund şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută, joi după-amiaza, într-un grav accident care s-a produs pe DN 13 A, după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit de un copac. Potrivit inspectorului principal Constantin Agache, de la Poliţia Odorheiu Secuiesc, maşina circula de la Corund spre Sovata şi, după ce a…
Campanie de reduceri la Promenada Mall
Promenada Mall Tg. Mureş deschide sezonul reducerilor de iarnă printr-o super campanie mai amplă. Aceasta se va derula în perioada 15 ianuarie – 15 februarie, perioadă în care clienţii Promenada Mall se pot bucura de sesiuni de cumpărături cu reduceri substanţiale şi preţuri uimitoare. Sezonul ofertelor de iarnă aduce şi surprize pasionaţilor de shopping, astfel încât…
O nouă zi cu trafic perturbat de ceață
Meteorologii au emis, joi dimineaţa, mai multe atenţionări Cod Galben de ceaţă pentru 35 de judeţe, municipiul Bucureşti, autostrăzile A1, A2 şi A3, dar şi pentru zona Dobrogei, valabile în următoarele trei ore. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie /ANM/, până la ora 11,00, pe arii extinse în judeţele Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi…
Lotul ASA se reunește săptămâna viitoare
ASA Tîrgu-Mureș se va reuni săptămâna viitoare la Academia de Sport pentru startul perioadei de pregătire. După vizita medicală din 15-16 ianuarie, lotul se va antrena pe terenurile din complexul Mureșul. Primul cantonament va avea loc tot la Academia de Sport, între 18-31 ianuarie. A doua perioadă de pregătire centralizată este programată între 2 și…
Debut cu probleme pentru BC Mureș, în cupă
Anul 2014 nu a început cu veşti bune pentru cel mai bun antrenor al judeţului Mureş pe 2013. Srecko Sekulovic va fi nevoit să înfrunte campioana ţării în prima manşă a sferturilor cupei României fără principalul coordonator de joc, Goran Martinic şi probabil şi fără Ivan Ivanovic. Lui Martinic i-a recidivat durerea de spate, iar Ivanovic…
Muniție de război găsită la Tîrgu-Mureș
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mureș a intervenit ieri la Tîrgu-Mureș, după ce a fost găsit un cartuș de infanterie neexplodat rămas din Al doilea război mondial. Comunicatul ISU Mureș precizează: „Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş a intervenit pentru asanarea unui element de muniție în municipiul Tg. Mureş….
Vremea se răcește, nopțile ajungând chiar geroase
Potrivit prognozei ANM pentru Transilvania, aferentă perioadei 6-19 ianuarie, vremea urmează să se răcească treptat în perioada următoare: „Deşi vremea se va răci uşor şi treptat, până în data de 12 ianuarie, în cea mai mare parte a regiunii vor predomina temperaturile maxime pozitive ( cu o medie de 6 grade în 10 ianuarie). Din 13 ianuarie…
Incendii ieri la Batoș și Miercurea Nirajului
Detașamentul de pompieri Tg. Mureș a fost anunțat ieri de producerea unui incendiu la o casă de locuit în orașul Miercurea Nirajului, pe strada Sântana. La sosirea echipajelor la fața locului, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la acoperișul casei. Pompierii militari s-au deplasat cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o…
Transferuri în așteptare la ASA
Deși ne aflăm în plin sezon al transferurilor, la clubul mureșean ASA Tîrgu-Mureș deocamdată e relativ liniște, reușindu-se aducerea unui singur jucător – Marius Tomozei, de la Metalul Reșița. De altfel nici acesta n-a fost un transfer propriu-zis, întrucât contractul jucătorului a expirat, iar ASA a reușit doar să facă o ofertă mai bună. Pe…
Lansare de album Moon Museum la J’ai Bistrot
Evenimentul are loc vineri, 10 ianuarie, dupa ora 21:00, în sufrageria J’ai Bistrot. Moon Museum este un proiect initiat de Eugen Nutescu (Oigan), chitara si voce in trupa KUMM. Albumul “Moon Museum” contine 13 piese care reflecta drumul parcurs de Oigan in perioada iarna/primavara 2012 si in mare parte se refera la bunele si relele relatiilor dintre…
De ce iubesc turiștii Harghita de Revelion
Pensiunile şi hoteluri din Harghita sunt ocupare aproape în totalitate pentru Revelion, turiştii având la dispoziţie programe de distracţie şi relaxare, într-un cadru natural deosebit. Tradiții de Revelion pe Valea Ghimeșului Unele dintre cele mai căutate pensiuni sunt cele de pe Valea Ghimeşului. Preşedintele Asociaţiei Pensiunilor Turistice din Valea Ghimeşului, Prejmer Fulop, a declarat că,…
Se schimbă modalitatea de admitere la UMF
Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, profesor doctor Leonard Azamfirei, a declarat marţi că, începând de anul viitor, UMF va schimba modul de admitere, iar cei care vor opta pentru Biologie vor avea la dispoziţie cartea de Anatomie şi Fiziologie a editurii Barron’s, pentru care instituţia a cumpărat drepturile de autor şi…
Impozite majorate la Miercurea Ciuc
Consiliul Local Miercurea Ciuc a hotărât creşterea, în medie, cu 8% a impozitului pe clădiri şi maşini în anul 2014, decizia fiind luată întrucât în ultimii trei ani nu s-a operat o majorare în acest sens. Viceprimarul municipiului Miercurea Ciuc, Antal Attila, a declarat săptămâna trecută că decizia a fost luată întrucât era nevoie de…
Dacia 1300 în 2014
Un student sibian, numit Alexandru Mariș, a postat pe youtube.com un clip video care a făcut în scurt timp furori în lumea iubitorilor de mașini din România. Cum ar arăta Dacia 1300 în 2014? Demonstrația de design de la Sibiu ne dă un răspuns mai mult decât sugestiv: super bine! Și a adunat peste 60…
Electric Castle anunță primele nume mari
Cea de-a doua ediție a Festivalului Electric Castle se va desfășura timp de 4 zile, în perioada 19-22 iunie 2014, la Castelul Banffy din Bonțida, județul Cluj, sub deviza „Bigger / Stronger / Better” – „Mai mare / Mai tare / Mai bun”, iar organizatorii anunță că vor concerta peste o sută de artiști. Festivalul…
Elicopter SMURD între România şi Rep. Moldova
Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a anunţat luni, la Târgu Mureş că elicopterul care va opera transfrontalier între România şi Republica Moldova ar putea fi operaţional începând cu jumătatea anului viitor, după achiziţionarea aparatului şi a semnării acordului între cele două ţări. ‘Unul din elementele importante în acest proiect (în valoare de 7…
Gestionarea integrată a deșeurilor amânată pe 2014
Consiliul Judeţean (CJ) Mureş a obţinut o prelungire pentru implementarea proiectului ‘Sistemul de management integrat al deşeurilor solide din judeţul Mureş’, ca urmare a apariţiei unor situaţii neprevăzute, susţine managerul de proiect, Radu Spinei. ‘Termenul final ar fi fost decembrie 2013, dar având în vedere situaţii neprevăzute, am mai obţinut o prelungire până în noiembrie 2014,…
Calendarul Bacalaureatului 2014
Ministerul Educației a stabilit calendarul examenului de Bacalaureat de anul viitor, ordinul ministrului fiind deja publicat în Monitorul Oficial. Ca și anul acesta, vor fi două sesiuni de examinare, una în iunie-iulie, iar a doua în august-septembrie, după următorul program: Sesiunea iunie-iulie 26-20 mai 2014 – Înscrierea candidaților. 30 mai – Încheierea cursurilor pentru clasele…
Festa Catalana în cetate la Sighișoara
Cetatea Medievală a Sighişoarei va găzdui anul viitor Festivalul Catalanilor (Festa Catalana), festival itinerant care se desfăşoară anual în câte un oraş din Europa, au anunţat joi, într-o conferinţă de presă, primarul Sighişoarei, Ioan Dorin Dăneşan, şi preşedintele Asociaţiei Turistice Sighişoara, Sorin Raţiu. Primarul din Sighişoara a declarat că pentru organizarea Festivalului Catalanilor o delegaţie…
15 mil. euro universităților Sapienția și Partium
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat miercuri, la Târgu Mureş, la deschiderea anului academic la Universitatea Sapientia, că până în anul 2014 guvernul de la Budapesta va acorda acestei instituţii de învăţământ superior şi Universităţii Partium suma de patru miliarde de forinţi, ceea ce reprezintă circa 15 milioane de euro. ‘Acest acord nu conţine date…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.