În perioada 1-14 august 2017 s-a desfășurat a 24-a ediție a festivalului Academia Sighișoara, festival care și-a redeschis porțile pentru a-i găzdui pe profesorii și artiștii invitați și pe tinerii învățăcei înscriși la cursurile școlii de vară, și pentru a prezenta publicului larg o serie de evenimente muzicale de înaltă ținută artistică. Azomureș a fost,…
Etichetă: academia sighisoara
Concert inedit de prime audiţii sub titulatura Muze sau Zâne?
În fiecare an, Academia Sighişoara îşi propune promovarea creaţiei contemporane româneşti şi internaţionale. În acestă ediție, o acţiune aparte pentru compozitorii români, artişti şi bursieri ai Academiei Sighişoara din ultimii ani – Alexandru Murariu, Alexandru Mihalcea, Sonia Vulturar şi Aurelian Băcan – o reprezintă solicitarea unui ciclu de miniaturi camerale inspirate din ciclul Las…
Ambasadorul Elveției în vizită la Academia Sighișoara
Ambasadorul Elveţiei în ţara noastră, Jean-Hubert Lebet, a declarat joi, la Sighişoara, în deschiderea celei de-a XX-a ediţii a ‘Academiei Sighişoara’, ce se va derula până în 14 august, că aceasta este aniversarea unei aventuri extraordinare, care i se datorează atât violonistului Alexandru Gavrilovici, cât şi investitorilor elveţieni din România. ‘Se întâmplă de 20 de…
Oaspeți elvețieni la „Academia Sighișoara”
Eposul muzical intitulat ‘Drakool’, compus de elveţianul Daniel Schnyder, va fi prezentat în premieră mondială în cadrul celei de-a XX-a ediţii a Festivalului ‘Academia Sighişoara’, care se va desfăşura în perioada 1-14 august, în Cetatea Medievală. Spectacolul ‘Drakool’ va fi prezentat în premieră mondială în data de 9 august, de la ora 20:00, în cadrul…
Festivalul Academia Sighişoara la a XX-a ediţie
Municipiul Sighişoara, Asociaţia “Cultura Viva Sighişoara” din Berna (Elveţia), şi Fundaţia Elan (Bucureşti) organizează festivalul de muzică academică şi curs de măestrie Academia Sighisoara, ce va avea loc în perioada 1- 14 August 2013 în cetatea medievală a oraşului Sighişoara. Deschiderea oficială va avea loc pe data de 1 August, de ziua naţională a Elveţiei,…
Festivalul Academia Sighişoara – ediţia 2012
Un român plecat în lume devenit violonist celebru – Alexandru Gavrilovici – şi o familie de bucureşteni (cu rădăcini sighişorene) – Luminiţa şi Valentin Tcacenco – toţi cu nostalgia farmecului Sighişoarei, întâlnindu-se în toamna anului 1992 şi depănând amintiri din vremuri trecute s-au gândit că stă în puterea lor de a da o dimensiune muzicală…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.