Doctorul Radu Deac, cel care a iniţiat transplantul de cord în România, va primi, marţi, titlul de ‘Cetăţean de onoare al municipiului Sighişoara’, pentru contribuţia decisivă la dezvoltarea chirurgiei cardiace în România. Potrivit unui comunicat de presă, dat publicităţii luni, de Primăria Sighişoara, ceremonia de decernare a titlului de ‘Cetăţean de onoare’ va avea loc…
Etichetă: cetatean de onoare
Fost parlamentar, actual „Cetăţean de onoare”
În cadrul festivităţilor prilejuite de desfăşurarea „Toamnei luduşene” galeria oamenilor de seamă distinşi cu Titlul de „Cetăţean de onoare” a oraşului Luduş s-a îmbogăţit cu numele şi renumele lui Ionel Roman, fiu al oraşului, născut la 3 octombrie 1942, în prezent locuitor al municipiului Cluj-Napoca. Proiectul de hotărâre al Consiliului Local Luduş a fost aprobat…
Iulian Boldea, omagiat la Luduş
La sfârşitul lunii iulie, lectorul dr. Alexandru Luca de la Universitatea „Petru Maior” Tîrgu-Mureş solicita Consiliului Local Luduş să ia în discuţie propunerea sa, şi anume acordarea titlului de „Cetăţean de onoare” al oraşului unui fost elev de-al său, Iulian Boldea, în prezent „profesor universitar doctor, decanul Facultăţii de Ştiinţe şi Litere din cadrul Universităţii…
Arafat cetățean de onoare la Sîngeorgiu de Mureş
Doctorul , a anunţat primarul localităţii, Sofalvi Szabolcs, într-un comunicat de presă. Potrivit primarului, alături de dr. Raed Arafat, vor mai primi titlul de cetăţean de onoare al comunei Sîngeorgiu de Mureş şi medicul veterinar Aurel Mircea Roman, directorul societăţii SC Semtest BVN şi dr. Markus Istvan, inginer agronom, doctor în ştiinţe agricole, profesor universitar, cercetător…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.