Joi, 11 aprilie 2024, ofițeri de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Mureș, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, au realizat prinderea în flagrant de trafic de influență a unui cetățean din municipiul Târgu Mureș, persoană fără calitate specială. Acesta a pretins și primit…
Etichetă: conducere
Duplicatul permisului de conducere va putea fi obținut online
Noul ordin aduce o serie de lămuriri și în ceea ce privește documentele necesare, dar și în cazul unor situații particulare, precum reținerea permisului pe teritoriul altui stat. Ministerul de Interne a lansat în dezbatere publică un proiect care reglementează condițiile de eliberare a permisului de conducere cu o nouă valabilitate administrativă sau a duplicatului acestuia…
Șofer arestat 30 de zile pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive
La data de 8 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Luduș au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 29 de ani, cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive. Acesta a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile. În fapt, cel în cauză, aflat la volanul unui autoturism, a fost oprit…
(P) Forța Dreptei Mureș are o nouă conducere
Filiala județeană Mureș a Forței Dreptei are o nouă conducere. Conferința județeană a filialei a fost organizată în seara de 4 aprilie, la Palatul Culturii din Târgu-Mureș. Le eveniment au luat parte președintele Forței Dreptei, fostul prim-ministru Ludovic Orban, vicepreședintele Biroului Național al Forței Dreptei, deputatul Constantin Șovăială, precum și reprezentanți celorlalte formațiuni din Alianța…
Examenul teoretic pentru permisul de conducere poate fi dat oriunde în țară
Examenul teoretic pentru obținerea permisului de conducere va putea fi susținut oriunde în țară, nu numai în localitatea de domiciliu. “Proba teoretică de verificare a cunoștințelor pentru obținerea permisului de conducere se poate susține la orice autoritatea competentă de pe teritoriul României cu respectarea condițiilor de vârstă, potrivit legii. Proba practică pentru obținerea permisului de…
Ungaria oferă permise de conducere gratuite pentru a suplini lipsa personalului din transporturi
Autoritățile din Ungaria au decis să ofere permise de conducere gratuit cetățenilor săi, în baza unui program de formare a șoferilor. Decizia vine ca urmare a lipsei acute de personal în sectorul transporturilor, atât în cel de mărfuri, cât și în cel de persoane. Programul primește de la stat o finanțare de 1,7 miliarde de…
Directiva europeana privind permisele de conducere, adoptată
Plenul Parlamentului European a adoptat, miercuri, Directiva privind permisele de conducere, prin care Uniunea Europeană şi-a propus ca obiectiv ajungerea la zero tragedii mortale rutiere până în 2050. Noile reguli prevăzute de Directiva PE presupun inclusiv introducerea valabilităţii permiselor de conducere de 15 ani. „Noile reguli introduse de această Directivă sunt inspirate din cele mai…
Valabilitatea permiselor de conducere, extinsă. Reducere însă în cazul persoanelor peste 70 de ani
Valabilitatea permiselor de conducere din categoriile AM, A1, A2, A, B, B1 și BE va fi prelungită de la 10 ani al 15 ani pentru noile permise care vor fi eliberate, conform unui proiect legislativ adoptat de către senatori. Excepție vor face însă deținătorii unor astfel de permise cu vârsta de 70 de ani și…
Polițiștii mureșeni își îmbunătățesc abilitățile de conducere a mașinilor din dotare pe „Transilvania Motor Ring”
Și în acest an polițiștii mureșeni se vor pregăti practic pentru conducerea mașinilor din dotare pe Circuitul „Transilvania Motor Ring” de la Cerghid. Aceștia își vor îmbunătăți abilitățile pentru conducere ofensivă, prin deplasarea în regim prioritar la intervenții de urgență și conducerea defensivă, prin pilotarea autospecialelor în condiții dificile de drum, în condiții de siguranță,…
O nouă conducere la Liga Studenților
Liga Studenților din Târgu Mureș începe anul 2024 cu o nouă echipă de conducere. Astfel, noul președinte al organizației studențești este Paula Pughiuc, iar consiliul director este format din studenții: Radu-Ionuț Stan, Gianluca Maros, Andra Bălan, Andrei Popa, Ioana Achiței și Michele Damatar. Coordonatorii comitetelor permanente sunt: Alexia Lungu, Teodora Ursu, Mara Ciubucă, Oana Robu,…
Valabilitatea permiselor de conducere, pregătită să fie extinsă
Valabilitatea permiselor de conducere din categoriile AM, A1, A2, A, B, B1 şi BE va fi prelungită de la 10 ani al 15 ani pentru noile permise care vor fi eliberate, conform unui proiect legislativ inițiat de rerprezentanții puterii. Excepție vor face însă deținătorii unor astfel de permise cu vârsta de 70 de ani şi peste, pentru care valabilitatea noilor permise va fi redusă…
Tânăr din Ungheni reținut pentru conducere cu permis fals și sub influența drogurilor
În cadrul activităților, polițiștii Serviciului Rutier Mureș au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui tânăr, de 23 de ani, ulterior depistării sale în trafic și constatării mai multor infracțiuni rutiere săvârșite. Mai exact, la data de 13 octombrie, în jurul orei 19.30, polițiștii au oprit pe DN15 E60, în orașul Ungheni, un autovehicul,…
Demonstrație de conducere defensivă și printre obstacole la Reghin
Sâmbăta după-masă între orele 16-19 la Reghin putem asista la o expoziție inedită OFF-ROAD iar duminică între orele 10-13, vehiculele pot fi văzute în acțiune, veți putea asista la o demonstrație de conducere defensivă și printre obstacole.
Tânăr din Ungheni, reţinut pentru conducere fără permis, după ce a fost prins a doua oară
Un tânăr de 22 de ani din Ungheni, judeţul Mureş, a fost reţinut pentru 24 de ore de către poliţişti după ce a fost găsit conducând fără permis pe raza municipiului Bistriţa, la o lună după ce i se întocmise dosar penal pentru aceeaşi faptă, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud. “În după-masa de…
Cei cu permise de conducere eliberate de alte state pot obţinere permisul romanesc fără școală
Propunerile MAI privind modificarea condiţiilor de restituire a permisului de conducere reţinut şi a celor de dobândire a permisului de conducere românesc de către şoferii care deţin permise eliberate de alte state intră în vigoare începând de duminică, potrivit Agerpres. În şedinţa de Guvern de joi, 10 august a.c., a… Citește articolul complet
Nouă modalitate de obținere în țară a permisului de conducere pentru românii din diaspora
Românii care au obținut inițial permisul de conducere în România, iar apoi au ales să îl preschimbe cu un permis de conducere străin, vor putea da un nou examen pentru obținerea permisului românesc fără a mai urma cursurile de pregătire în cadrul școlii de conducători auto, conform unei ordonanțe pregătite în acest scop. Totodată, Direcția…
CERCETAȚI PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA BĂUTURILOR ALCOOLICE
În cursul zilei de ieri, 19 iunie a.c., în jurul orei 15.35, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe DN13-E60, în localitatea Corunca, un conducător auto, de 37 de ani, din Târgu Mureș, în timp ce conducea un autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând…
Permisul de conducere eliberat pentru categoria B este valabil şi în cazul anumitor tipuri de motociclete
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 261 de voturi “pentru” şi o abţinere, un proiect de lege prin care permisul de conducere eliberat pentru categoria B este valabil şi în cazul anumitor tipuri de motociclete. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002, în sensul stabilirii valabilităţii…
Reghinean reținut pentru conducere fără permis
La data de 7 mai 2023, în cursul serii, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier – Poliţia municipiului Reghin, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au observat, pe strada Iernuțeni din Reghin, un autoturism despre al cărui conducător auto existau date că are permisul de conducere suspendat. Poliţiştii au pornit în urmărirea…
Dosare penale pentru conducere sub influența drogurilor
La data de 4 aprilie 2023, în cursul serii, poliţiştii rutieri din Reghin, au oprit, în trafic, pe DN15E578, la km 132+500m, în afara localităţii Deda, un autoturism condus de tânăr de 22 de ani, din comuna Gălăuţaş. Întrucât acesta emana miros de substanţe psihoactive, şoferul a fost condus la spital, pentru testări,…
Fără permis de conducere a furat lemne cu o mașină neînmatriculată
Polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Sighișoara efectuează cercetări pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat, tăiere ilegală de arbori și furt de material lemnos, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara. Un bărbat de 40 de ani, din județul Sibiu, a fost…
460 au rămas fără permisul de conducere
Potrivit Poliţiei Române, în perioada 21-24 iulie au fost făcute 1.325 de controale, 63 de percheziţii şi 350 de filtre, în urma cărora au fost depistate 388 de infracţiuni judiciare, economico-financiare sau la regimul circulaţiei, dintre care 199 în flagrant. În cele patru zile au fost prinse 262 de persoane suspectate de infracţiuni, dintre care…
Reacție la BC Mureș, după incidentele de sâmbătă
Întregul colectiv al „Baschet Club Mureş” Tîrgu-Mureş – jucători, staff-urile tehnice, personalul administrativ şi conducerea-, marcat de un puternic sentiment de indignare, condamnă atitudinea huliganică a galeriei echipei CSU Atlassib Sibiu, din ziua de sâmbătă, 29.03.2014, de la meciul de baschet masculin disputat cu echipa B.C. Mureş Tîrgu-Mureş. Condusă de instincte primitive, xenofobe, aceasta s-a…
Ce spun oficialilii BC Mureș înainte de meci?
Va fi o partidă extrem de importantă şi extrem de grea (n. red. cu BC Timișoara), au spus la unison preşedintele BC Mureş şi antrenorul principal la conferinţa de presă săptămânală. „Avem şansa să ne redresăm un pic, după începutul de campionat mai ezitant şi după eşecurile de la Craiova şi mai ales la Piteşti,…
Înghesuială la șefia Romgaz, Transgaz și Nuclearelectrica
Peste 200 de candidați și-au depus dosarele la Ministerul Economiei pentru a participa la selecția în vederea numirii unor noi conduceri la companiile de stat Transgaz, Romgaz și Nuclearelectrica. Statul Român este asistat în acest proces de recrutare de două firmei private, respectiv Quest Advisors și Transearch International. În urma acestui proces pentru fiecare din cele…
Reacția Aeroportului după decizia Tribunalului Neamț
În urma știrii apărute ieri legate de declararea ilegală de către Tribunalul Neamț a unor finanțări primite de Aeroport de la Consiliul Județean Mureș, conducerea de la Vidrasău a emis un comunicat de presă, în care neagă că ar folosi ilegal fonduri publice. Acesta precizează următoarele: Aeroportul Internaţional „Transilvania” Tîrgu Mureş îşi desfăşoară activitatea în…
UDMR începe anul cu reorganizare la Tîrgu-Mureș
După jumătate de an de tergiversări, conducerea UDMR Tîrgu-Mureș a fost decapitată, în baza unei decizii luate în vara anului trecut. Mai exact, în iunie 2012 Consiliul Reprezentanților Unionali (CRU) a decis reorganizarea structurilor de la municipiu, de către o comisie formată din cinci persoane care primea mandatul CRU în acest sens. Însuși președintele UDMR…
Demisii în conducerea PSD Mureș
Preşedintele organizaţiei PSD Târgu Mureş, dr. Dragoş Popa, şi secretarul executiv al PSD Mureş, Cornel Brişcaru, au anunţat, luni, că au demisionat din funcţii în semn de protest faţă de comportamentul politic al preşedintelui interimar al PSD Mureş, deputatul Vasile Gliga, căruia îi reproşează că ar fi pus în inferioritate formaţiunea în cadrul USL. ‘Atât de…
Nori negri deasupra conducerii aeroportului
Nici nu s-a uscat bine cerneala pe contractul de management al noii conduceri de la Aeroportul Transilvania Tîrgu-Mureș, că din nou există zvonuri de schimbări. În luna mai, la finalul mandatului de președinte de Consiliu Județean (CJ) al doamnei Lokodi, grupul PD-L reușise să negocieze mandatul de director al lui Mihail Poruțiu, dar a venit…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.