Festivalul Sighișoara Medievală, un festival de notorietate internațională, care adună an de an zeci de mii de turiști (18.000 de turiști în 2015) a fost catalogat de unul dintre consilierii Partidului Uniunea Independentă Sighișoara drept o „PORCĂRIE SCUMPĂ”, totul într-o ședință (care părea a fi una banală) de Consiliu Local. Ședința s-a transformat într-un adevărat…
Etichetă: consiliu local
Sorcova, vesela…
Aşa cere tradiţia. Să fim veseli şi încrezători că anul ce vine va fi mai bun decât cel care se încheie peste câteva ore. Cu puţin efort şi un dram de nebunie ne putem imagina orice. Ne putem imagina, de pildă, că odată cu fila întoarsă din calendar, ne vom trezi într-o ţară ca afară!…
Bani și rapoarte, în prima ședință CL
Cei 19 aleși ai reghinenilor se pregătesc pentru prima ședință ordinară a Consiliului Local Municipal din 2014. Întâlnirea de lucru se va desfășura în data de 30 ianuarie, de la ora 15, și va avea pe ordinea di zi 17 puncte, plus cel intitulat Diverse. Bani și parteneriate Primul proiect de hotărâre care va fi…
17 străzi vor fi asfaltate
Săptămâna trecută, joi, s-a desfășurat Ședința ordinară de Consiliu Local, care a avut pe Ordinea de zi 17 puncte. Una dintre discuţiile purtate în cadrul Ședinţei ordinare a fost pe tema organizării în acest an a Zilelor Culturale Maghiare Reghinene. Propunerea a venit în scris din partea Asociaţiei culturale ,,Kemény János”, iar dacă s-ar organiza,…
Banii de sport, printre aplauze şi huiduieli
Cornel Brişcaru nu mai este consilier local. Regulamentul privind serviciul de salubrizare la nivel judeţean a fost uitat, fără să fie retras sau amânat, banii pentru cinci cluburi private de sport au născut din nou tensiune, gunoiul va fi mai scump de la 1 august… sunt câteva dintre elementele care au fost „dis(p)cutate” în ultima…
Ședință de importanță crucială, la CL Tîrgu-Mureș
Consilierii municipali de la Tîrgu-Mureș se întâlnesc astăzi la o ședință, la care se așteaptă luarea unor decizii foarte importante. De pildă, după o mai lungă perioadă de tergiversări, astăzi s-ar putea alege noul viceprimar. La punctul 2 de pe ordinea de zi există un punct în acest sens, candidatul cu cele mai mari șanse…
Demisii, amenințări și amânări peste amânări
Devenim monotoni când vine vorba de Consiliul Local Tîrgu-Mureş. Cu toate acestea le vom reaminti aleşilor de fiecare dată că nu sunt mai presus de lege. Cu toate că ei se încăpăţânează să ne demonstreze, lună de lună, contrariul. Proiectele de hotărâre nu sunt publicate din timp, cele care intră sub incidenţa legii transparenţei, sunt…
Automobilele hibrid, scutite de impozit?
Consilierul local Ioana Roman a elaborat un proiect de hotărâre prin care dorește să legifereze scutirea de impozite a automobilelor hibrid. Proiectul de hotărâre poate fi deja consultat pe site-ul Primăriei Tîrgu-Mureș. Potrivit proiectului „un automobil este considerat hybrid dacă acesta este propulsat de cel puţin două surse diferite de energie dintre care una non-poluantă….
Consilierii locali nu se înghesuie la raport
Deși a trecut deja o lună din 2013, majoritatea consilierilor locali nu și-au depus încă rapoartele de activitate pe anul trecut. Totuși, există și excepții de la regulă, adică exemple de bună-practică. Între ele sunt consilierii Peti Andras de la UDMR sau Cornel Brișcaru ales pe listele USL, care nu doar că și-au întocmit acest…
CL între apartamente, parcări și inscripții bilingve
Cel mai interesant punct de pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local din 31 ianuarie 2013 a fost cel privind contractul de administrare ce i-a fost oferit Locativ SA asupra locuinţelor de pe Bulevardul Pandurilor nr. 44 – 46. Discuţii numeroase însă au stârnit şi altele: noul regulament privind ridicarea maşinilor parcate neregulamentar,…
Proiect pentru pistă de biciclete Centru – Weekend
În ședința de săptămâna viitoare a Consiliului Local Tîrgu-Mureș, consilierii vor avea pe ordinea de zi un proiect de hotărâre inițiat de consilierul UDMR Peti Andras, care prevede amenajarea unei piste de biciclete care va lega Piața Trandafirilor de Complexul de Agrement Weekend. În expunerea de motive, se face referire la un studiu de fezabilitate…
Urgenţe contestate în CL Tîrgu-Mureş
Şedinţa extraordinară de Consiliu Local Tîrgu-Mureş a debutat cu un scandal. Nemulţumit de calitatea materialelor şi de includerea pe ordinea de zi fără să fie dezbătute în şedinţele comisiilor de specialitate, alesul local USL Cornel Brişcaru a părăsit plenul de şedinţă. Cu toate acestea, consilierii locali au votat toate cele trei proiecte de hotărâre invocate…
Ședință CL joi, 27 septembrie 2012
Primarul Dorin Florea a convocat ședința de Consiliu Local pentru joi, 27 septembrie 2012 la orele 14,00. Pe ordinea de de zi a ședinței sunt următoarele 16 puncte: 1. Prezentarea Proiectului:”Extinderea si reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Mureş”, derulat în cadrul POS Mediu Axa prioritară 1. 2. Proiect de hotărâre privind…
Liber la afișajul electoral
20 de blocuri din municipiu vor fi reabilitate termic. Valoarea investiţiei a fost calculată conform standardelor de cost de la nivel naţional, afirmă reprezentanţii primăriei. Este dublă, crede în continuare consilierul local UDMR, Makkai Gergely. Contrele nu mai apar atunci când aleşii locali votează proiecte de hotărâre care sunt în avantajul lor. A consilierilor opoziţiei….
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.