Expert Forum, Freedom House România, Institutul pentru Politici Publice și Centrul Român pentru Politici Europene au solicitat Parlamentului și BEC să respecte deciziile CCR și ICCJ. Două sunt nemulțumirile de pe agenda celor patru reputate ONG-uri: cazul senatorului Mircea Diaconu, demis în urma unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care constată că starea…
Etichetă: demitere
Deputatul Buicu cere demiterea lui Ovidiu Butuc
update – Ulterior publicării textului, a venit și reacția managerului de la Spital Ovidiu Butuc, care spunea următoarele:„Eu sunt obişnuit cu astfel de declaraţii din partea PDL-ului, dar se pare că este mâna PD-L ului în interiorul PSD-ului. Numai aşa mi-aş putea explica cum un coleg de Uniune face astfel de declaraţii. Domnul parlamentar îşi…
Cazul senatorului Akos Mora, la Curtea Constituțională
Preşedintele CSM a sesizat joi Curtea Constituţională cu o cerere de soluţionare a unui conflict juridic de natură constituţională, în cazul refuzului Senatului de a decide demiterea din funcţie a lui Daniel Mora, în urma hotărârii definitive a ICCJ prin care s-a stabilit incompatibiliatea acestuia.”Astăzi, 31 octombrie 2013, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul…
83,7% din mureșenii prezenți la urne au votat DA
Din cei 484.784 de alegători din judeţul Mureş, 170.019 (35,07%) s-au prezentat duminică la urne, în cadrul referendumului pentru demiterea preşedintelui suspendat, iar dintre aceştia 142.353 (83,72%) au votat ‘da’ şi 24.994 (14,70%) au votat ‘nu’. Potrivit rezultatelor finale afişate la Biroul Electoral Judeţean Mureş, din totalul voturilor exprimate 2.672 au fost nule (1,57%). AGERPRES
Sindicaliștii recomandă votul pro-demitere
Uniunea Judeţeană a Sindicatelor Mureş, filiala CNSLR Frăţia, a făcut un apel către populaţie să se prezinte la referendumul din 29 iulie şi să voteze ‘da’ pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu. Potrivit unui comunicat dat publicităţii miercuri, Sindicaliştii îi impută preşedintelui Traian Băsescu că ar fi girat diminuarea pensiilor şi salariilor, că ar fi contribuit…
Mureșeanul Radu Roatiș demis de la ANSVSA
Mureșeanul Radu Roatiș a fost demis de premierul Victor Ponta din funcția de președinte cu rang de secretar de stat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor. Comunicatul de presă al Guvernului precizează: Primul-ministru Victor Ponta a semnat, astăzi, decizia privind eliberarea din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al…
Frătean noul prefect de Mureș?
Guvernul Ponta a decis ieri să demită prefecții istalați în funcție de vechiul guvern. După ședința de Guvern de ieri, premierul Victor Ponta declara: În ceea ce priveşte proiectele de hotărâri de guvern, au fost adoptate hotărâri de guvern referitoare la prefecţi şi subprefecţi – acestea se află în faza de redactare, pentru că este…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.