Ziarul Financiar scrie că Târgu-Mureş dintr-un oraş rupt de restul ţării, devine un nod rutier odată cu finalizarea A3 până la Cluj şi demararea lucrărilor la A8 în 2024. Tronsonul lipsă din autostrada spre Cluj este deja gata şi acum oraşul este conectat pe autostradă de Cluj, Alba Iulia, Deva, până la Arad şi Ungaria….
Etichetă: dezvoltare
László Borbély ales președinte al prestigioasei organizații Rețeaua Europeană de Dezvoltare Durabilă (ESDN)
La Adunarea Generală a Rețelei Europene de Dezvoltare Durabilă, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, din cadrul Guvernului României, a fost ales în funcția de președinte al acestei entități, una dintre cele mai influente organizații cu activitate în zona de sustenabilitate la nivelul Spațiului Economic European și Uniunii Europene. „Sunt onorat să dețin această poziție care…
Aproape 130 milioane euro vor putea fi solicitate de municipiile din regiunea Centru pentru dezvoltare urbană integrată
Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, publică apelul de proiecte pentru dezvoltare urbană integrată prin regenerarea spațiilor publice, punerea în valoare a patrimoniului, infrastructurii culturale și a potențialului turistic din municipiile Regiunii Centru, cu finanțare din Programul ”Regiunea Centru” 2021-2027. Bugetul total alocat este de peste 129,3 milioane euro, din care resursele nerambursabile din Fondul European…
Harghita: Turismul de familie, în plină dezvoltare în judeţ; 135 de hoteluri, restaurante şi atracţii, certificate ”Family-friendly”
Un număr de 135 de hoteluri, restaurante şi atracţii turistice sunt certificate ”Family-friendly” în Harghita, în ultimii trei ani autorităţile concentrându-se pe turismul “de familie”, pe care pariază şi pentru toamna şi iarna acestui an. “Printre principalele aspecte ce diferenţiază destinaţia Harghita de alte regiuni din România este programul ‘Visit Harghita – Family Friendly’, gândit…
Imnul Sustenabilității, lansat cu ocazia Zilei Naționale a Sustenabilității, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României
Punctul negru pentru lipsa Târgu Mureșului de pe harta de dezvoltare feroviară a țării
Punctul alb pentru proiectele de dezvoltare anunțate de UMFST
Rectorul Leonard Azamfirei explica planurile de dezvoltare ale UMFST
Pentru a răspunde unor preocupări locale privitoare la investițiile din UMFST și la resursele financiare din care urmează ca acestea să se realizeze, precizez următoarele: 1) A început deja construcția, în campusul central, a noului Cămin pentru studenți cu 260 de locuri (P+3), investiție derulată prin Compania Națională de Investiții (CNI). 2) Spitalul universitar George…
Consilierul de stat László Borbély, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din Guvernul României, a primit premiul Green Diplomacy la New York la Universitatea Cornell
O delegație a Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, condusă de consilierul de stat László Borbély, a participat la cea de-a 7-a ediție a Conferinței Școlilor Verzi, organizată la New York, la sediul prestigioasei Universități Cornell, în data de 15 septembrie 2023, în contextul SDG Summit, de către organizația internațională Green Mentors. Evenimentul a reunit lideri de…
Punctul alb pentru proiectul de dezvoltare tehnică a 41 de intersecții rutiere din Târgu Mureș
Semnare Contract de Asistență Tehnică pentru Supervizarea contractelor de lucrări din cadrul proiectului: ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Mureș, în perioada 2014 – 2020” – Proiect nemajor – MS-LG-CS-S2 Zona Luduș-Grebenișu de Câmpie. UAT Luduș, UAT Sânger, UAT Tăureni, UAT Zau de Câmpie, UAT Grebenișu de Câmpie, UAT Șăulia, UAT Miheșu de Câmpie
Punctul negru pentru neglijarea potențialului de dezvoltare turistică care există în județul Mureș
Semnare Contract de lucrări din cadrul proiectului: „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Mureș, în perioada 2014 – 2020. Zona de alimentare cu apă Luduș – Grebenișu de Câmpie”
Semnare Contract de lucrări din cadrul proiectului: „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Mureș, în perioada 2014 – 2020. Zona de alimentare cu apă Luduș – Grebenișu de Câmpie” Compania AQUASERV S.A. Târgu Mureș, în calitate de Beneficiar al „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă…
Semnare Contract de lucrări din cadrul proiectului: „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Mureș, în perioada 2014 – 2020. Zona de alimentare cu apă Luduș – Grebenișu de Câmpie”
Semnare Contract de lucrări din cadrul proiectului: „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Mureș, în perioada 2014 – 2020. Zona de alimentare cu apă Luduș – Grebenișu de Câmpie” Compania AQUASERV S.A. Târgu Mureș, în calitate de Beneficiar al „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și…
Semnare Contract de lucrări din cadrul proiectului:„Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă șiapă uzată în județul Mureș, în perioada 2014 – 2020. Zona dealimentare cu apă Luduș – Grebenișu de Câmpie”
Acord de colaborare între Federația Română de Baschet și Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă
László Borbély, Consilier de Stat la Cabinetul Prim-Ministrului, și coordonator al Departamentului de Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului, și Carmen Tocală, președintele Federației Române de Baschet, au semnat astăzi parteneriatul dintre cele două instituții, în perspectiva promovării dezvoltării durabile, așa cum este cunoscut conceptul de dezvoltare bazat pe 3 piloni: economie, social și mediu.„Ducem dezvoltarea…
Finanțare de 7 milioane de lei pentru cercetare, dezvoltare și inovare la UMFST
Am semnat astăzi, la sediul Guvernului, în numele Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „G. E. Palade”, un nou contract de finanțare în valoare de 7.000.000 lei, în cadrul Investiției 8 „Dezvoltarea unui program pentru atragerea resurselor umane înalt specializate din străinătate în activități de cercetare, dezvoltare și inovare”, parte a Componentei 9 a…
Acord de colaborare, semnat între Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, din cadrul Guvernului României, și Federația Română de Fotbal
Președintele Federației Română de Fotbal, Răzvan Burleanu, și consilierul de stat László Borbély, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă au semnat un acord de colaborare joi, 18 mai, la Casa Fotbalului, prin care se vor realiza acțiuni comune de către cele două entități în vederea promovării principiilor sustenabilității.Acordul a fost semnat în contextul implementării Agendei 2030…
Prim-ministrul României a prezidat reuniunea Comitetului Interdepartamental pentru Dezvoltare Durabilă
Parte a cadrului instituțional de implementare a Strategiei naționale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030, Comitetul Interdepartamental pentru Dezvoltare Durabilă, format din miniștri, s-a reunit astăzi la Palatul Victoria înaintea ședinței de guvern. Ședința a fost prezidată de prim-ministru care a transmis importanța implementării celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale documentului Agenda 2030 al…
Ungaria şi România lansează un program comun de dezvoltare
Ungaria şi România lansează un program comun de dezvoltare economică pentru a permite României să beneficieze de investiţiile în industria auto din estul Ungariei, a declarat marţi, la Oradea, ministrul ungar al afacerilor externe şi comerţului, Peter Szijjarto – transmite MTI. O parte semnificativă a investiţiilor în industria vehiculelor electrice se realizează în estul Ungariei,…
Consilierul de stat László Borbély, la Forumul Regional pentru Dezvoltare Durabilă: România rămâne un partener de nădejde, deschis parteneriatului pentru implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă
Între 29 și 30 martie 2023 a avut loc la Palatul Națiunilor din Geneva Forumul pe Dezvoltare Durabilă din Regiunea UNECE (Comisia Economică a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa din care fac parte 56 de state). România a fost prezentată la eveniment de către consilierul de stat László Borbély, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din…
Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Reghin 2021-2030
MUNICIPIUL REGHIN, titularul planului: Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Reghin 2021-2030, anunță publicul interesat că în ședința Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureș în data de 28.02.2023 s-a decis că planul are efecte semnificative asupra mediului, prin urmare este necesară efectuarea raportului de mediu. Planul urmează să fie supus…
Zilele Educației Medicale, oportunități de dezvoltare a studenților UMFST din domeniul medical
În perioada 28 februarie – 05 martie 2023, vor avea loc Zilele Educației Medicale, eveniment organizat de Liga Studenților din Târgu Mureș în colaborare cu UMFST G.E. Palade Tg. Mureș. Workshop-urile și cursurile sunt anunțate pe pagina oficială a Ligii Studenților din Târgu Mureș, iar înscrierile se fac printr-un formular atașat fiecărei postări, în limita…
Semnare Contract de lucrări din cadrul proiectului: „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Mureș, în perioada 2014 – 2020”: Zona VALEA NIRAJULUI – UAT Crăciunești, UAT Acățari, UAT, Bereni, UAT Măgherani
Contre Dobre-Pașcan pe tema aeroportului
Preşedintele CJ Mureş, Ciprian Dobre, a declarat joi că judeţul nu este afectat că planul general (masterplan) de transport, cu proiecte de modernizare de 1,12 miliarde euro ale unor aeroporturi din ţară, nu include şi Aeroportul Transilvania din Târgu Mureş, preocuparea administraţiei judeţene fiind creşterea numărului de pasageri. ‘Masterplanul de transport, aşa cum a fost…
Ludușul are o nouă strategie de dezvoltare
Echipa de conducere a administraţiei publice locale, care a fost instalată la alegerile din vara anului trecut, a decis că este nevoie de realizarea unei noi strategii de dezvoltare care să cuprindă într-un tot unitar aspectele referitoare la viitorul comunităţii. Asta, după ce se îmbină armonios dezvoltarea economică şi socială cu protecţia mediului înconjurător, precum…
Șomajul impune strategii de dezvoltare a județului
La inițiativa deputaților UDMR Borbély László și Kelemen Atilla, majoritatea deputaților și senatorilor de Mureș au avut o întâlnire cu prefectul, președintele CJ Mureș și primarii de municipii și orașe din județ. Au lipsit doar primarul Dorin Florea și parlamentarii PD-L și PP-DD. Fără să ajungă la cine știe ce concluzii edificatoare, întâlnirea a avut…
Cluj vs Mureș, competiția aeroporturilor continuă
Săptămâna trecută, Comisia Europeană a anunțat că va aloca un milion de euro în cadrul Programului TEN-T mai multor studii de fezabilitate pentru un proiect mai mare al Aeroportului Cluj-Napoca. Mai exact, clujenii au în plan construcția unui nod de transport (auto, feroviar și aerian – așa-numita platformă intermodală), pe care o visa și Aeroportul…
Azomureș la cota 50
Pe data de 15 noiembrie 1962, Gheorghe Gheorghiu Dej a semnat decretul de înființare a Combinatului de Îngrășăminte Azotoase Tîrgu-Mureș, care mai târziu a primit denumirea Azomureș. În luna decembrie a aceluiași an s-au făcut primele angajări: omul responsabil de resurse umane și apoi imediat directorul noii unități. Între timp Azomureș a adunat 50 de…
2.000 de gospodării neelectrificate în Mureș
În judeţul Mureş există peste 2.000 de locuinţe şi gospodării neelectrificate, potrivit unei adrese care urmează să fie înaintate Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, care a fost prezentată joi, într-o conferinţă de presă, de Ciprian Dobre, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş. ‘Astăzi voi dispune o reevaluare, pentru că am foarte multe reclamaţii pe această…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.