Discuția este una mai veche și se poartă în jurul externalizării unor servicii din cadrul combinatului chimic, inițiativă a patronatului elvețian, cu care sindicaliștii nu sunt de acord. Pentru a media neînțelegerile, Prefectura a supus debaterii problema în Comisia de Dialog Social, însă fără prea mare succes. În urma acestei ședințe, sindicaliștii au emis un…
Etichetă: dialog social
Proteste sindicale, joi, la Tîrgu-Mureș
Sindicatele afiliate la Uniunea Teritorială Mureş a Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel ALFA” , organizează o acţiune de protest sub formă de demonstraţie publică în faţa Prefecturii Mureş joi, între orele 15:00 și 17:00. Acţiunea de protest se incadrează in programul de actiuni, organizat la nivel national de catre Confederatia Nationala Sindicala Cartel Alfa in toate judetele…
CNSLR-Frăţia dezbate piața muncii
În perioada 29-31 martie s-a desfășurat la Sovata, Hotel Danubius, seminarul regional de lucru privind „Piaţa muncii şi ocuparea pentru stimularea rolului dialogului social la nivel local”, organizat cu sprijinul U.J.S.L. Mureş, Filială CNSLR-Frăţia. Mai multe detalii despre ce s-a discutat la seminar am primit de la Cătălin Orlando Cociş, președintele UJSL Mureș, Filiala CNSLR…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.