Etichetă: fundatia
Fundația Comunitară Mureș anunță 2 apeluri noi de finanțare Științescu Mureș
Fundația Comunitară Mureș, oferă granturi (finanțări nerambursabile) pentru proiecte educaționale care stimulează pasiunea pentru STEAM și pentru chimie în rândul copiilor şi tinerilor între 6 și 19 ani. Apelul de finanțare este deschis începând de 12 martie 2024 până pe 21 aprilie 2024. Beneficiari eligibili – instituții de învățământ din ciclul gimnazial sau liceal care…
Fundaţia Mihai Eminescu Trust atrage atenţia asupra unicităţii ansamblului de şuri din Archita
Fundaţia Mihai Eminescu Trust din Sighişoara atrage atenţia asupra unicităţii ansamblului de şuri din Archita, construite din cărămidă în aşa fel încât să împrejmuiască satul cu un zid de apărare foarte înalt, iar astfel a fost iniţiat proiectul “Şura – Laborator de experimentare şi implicare civică incluzivă”, în cadrul căruia a fost salvată o şură…
Fundaţia pentru o Ungarie Civică înfiinţează premiul internaţional “Hunyadi János”, în valoare de 20 000 de euro
Fundaţia pentru o Ungarie Civică va institui, în anul 2023, un premiu internaţional în valoare de 20.000 de euro, care va purta numele lui Hunyadi János (Iancu de Hunedoara), pentru a recunoaşte realizările remarcabile în apărarea libertăţii şi independenţei naţiunilor europene şi îmbrăţişarea conştientă a unei culturi creştine universale care uneşte popoarele continentului, se arată…
Concurs pentru finanţare ONG-uri şi grupuri de iniţiative Tîrgu Mureş
Concursul pentru finanţare ONG-uri şi grupuri de iniţiative Tîrgu Mureş este anunţat de Fundaţia Copmunitară Mureş. Scopul este achiziţionarea echipamentelor pentru realizarea şi funcţionarea matrerialelor PR (relaţii publice). “Prin acest fond dorim să sprijinim organizațiile care desfășoară activități, proiecte în folosul comunității din Tîrgu Mureș. Fondul a fost creat cu ajutorul utilizatorilor Cardului Comunitar și a…
„Ziua Portilor Deschise” la Util Deco Mures
Centrul Mures al Fundatiei “Alaturi de Voi” Romania organizeaza in data de 15 mai 2014, ora 11:00, evenimentul Ziua Portilor Deschise la unitatea protejată autorizată Util Deco”, situata in str. Cosminului Nr. 14 (langa Biserica de Piatra). Cu acest prilej, portile Util Deco Mures vor fi deschise tuturor vizitatorilor, intentia noastra fiind de a facilita un transfer de experienta in…
Proiectul R.I.S.C. la Tarnaveni
In data de 14 mai 2014, ora 10:00, la Casa de Cultură Mihai Eminescu din Târnăveni, Sala Femina, str. Republicii nr. 32, va avea loc evenimentul pentru lansarea proiectului ”RISC – Responsabilitate, Implicare, Şcoală, Comunitate”, implementat în Târnăveni de Fundaţia Buckner în colaborare cu Şcoala Gimnazială nr. 3. La eveniment vor fi prezenţi reprezentanţi ai…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.