Astăzi, de la ora 16.00, în Sala Mare a Palatului Culturii din Târgu Mureș a început Gala Sportului Mureșean, eveniment ordanizat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Mureș (din subordinea Agenției Naționale pentru Sport), în cadrul căruia sunt premiați cei mai buni sportivi din județul nostru din anul 2023. Este vorba despre sportivii legitimați…
Etichetă: gala
Bernadette Szőcs, un premiu şi două nominalizări la Gala Sportului Românesc. Echipa anului, cea condusă de Gabriel Toncean
Agenţia Naţională pentru Sport a decernat, ieri, în cadrul unei festivităţi desfăşurate la Bucureşti, tradiţionalele premii pentru cei mai buni sportivi români ai anului 2023. La premiile Galei Sportului Românesc, jucătoarea de tenis de masă mureşeancă Bernadette Szőcs a fost nominalizată la premiul pentru Sportiva Anului. Premiul, însă, a fost acordat canotoarei Ancuţa Bodnar, multiplă…
Târgu Mureș a primit premiul de excelență la Gala POCA!
Alături de Timișoara și Cluj, Târgu Mureș a fost premiat pentru proiectul care a vizat elaborarea strategiei Smart City, și simplificarea serviciilor oferite de primărie prin soluții digitale. Sub sloganul „Performanță în administrația publică românească” la București s-a desfășurat astăzi Gala POCA, organizată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management a Programului…
(Galerie foto) Gala UMFST în cadrul Zilelor Universității
Celebrată anual în cadrul Zilelor Universității, Gala UMFST a marcat încheierea unui an calendaristic definit de realizări susținute printr-un efort profesional remarcabil la nivel instituțional. Foto: George Lucian Benea & Atti Măsline
Covasna: Gala Best of Sepsi se amână pentru anul viitor
Gala Best of Sepsi, în cadrul căreia urmau să fie premiaţi câştigătorii primei ediţii a acestui proiect iniţiat de Primăria Sfântu Gheorghe, se amână pentru anul viitor din cauza măsurilor de austeritate, au anunţat, marţi, autorităţile locale. Primarul Antal Arpad a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că motivul îl reprezintă Ordonanţa de Urgenţă…
Peste 660 de persoane nominalizate pentru gala Best of Sepsi
Peste 660 de persoane din municipiul Sfântu Gheorghe au fost nominalizate, în decurs de două săptămâni, pentru gala Best of Sepsi, în cadrul căreia autorităţile locale vor premia cetăţenii care, prin amabilitatea, atenţia, profesionalismul sau dedicarea lor, fac viaţa comunităţii locale mai bună şi mai frumoasă. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Sfântu Gheorghe, cele mai multe nominalizări…
Gală de operă și operetă la Palatul Culturii
Stagiunea 2023-2024 a Filarmonicii din Târgu Mureș se deschide cu un concert care va avea loc pe data de 7 septembrie! O minunată gală de operă și operetă va aduce pe scena târgumureșeană vocile soliștilor Narcisa Brumaru și Tötös Roland. Verdi, Donizetti, Bizet, Lehár, Strauss și mulți alții vor răsuna în interpretarea Orchestrei simfonice și…
Gala “Hoghilag-Tărâmul Tuberozelor”
Evenimentul va avea locatie principală curtea Bisericii Evanghelice din centrul Comunei Hoghilag, județul Sibiu în perioada 19-20 august.
”Gala performanţei” în judeţul Mureş pentru disciplinele geografie şi biologie
În data de 8 iunie 2023, la Casa de Cultură “Mihai Eminescu” Târgu Mureș a avut loc evenimentul intitulat “Gala Performanței” în cadrul căruia zeci de elevi mureșeni au fost premiați pentru rezultatele deosebite obținute la olimpiadele și concursurile școlare desfășurate în anul școlar 2022-2023 la disciplinele geografie și biologie. Gala a adus odată cu…
Gala Premiilor Capital pentru excelență în medicină: trei au venit în Târgu Mureș
În cadrul Galei Premiilor Capital – TOP 100 Performeri din Sănătate trei dintre premiile acordate au ajuns în județul nostru. Iată o nouă recunoaștere a excelenței în medicina practicată în Târgu Mureș. La categoria “Educație – Cercetare” prof dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMFST “G. Emil Palade” din Târgu Mureș a primit premiul “pentru dezvoltarea Spitalului…
UMFST premiată la Gala Premiilor revistei Capital
UMFST a fost premiată la Gala Premiilor revistei Capital – Top 100 Performeri din Sãnãtate – categoria Educatie si Cercetare. Spitalele universitare reprezintă, încă, un concept cu un nivel de adopție scăzut în România. Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade“ din Târgu Mureș a lansat proiectul primului spital universitar, nominalizat în…
Meci de gală de baschet de final de sezon
Provoacă-l pe Goran Martinic la libere! Sau la o “luptă triplă” (de la trei puncte) pe Anthony Mathis! Sau un concurs de slam dunk cu Cristi Mureşan! Jucători, staff-ul tehnic, actori, jurnaliști – toți în aceeași echipă!Poți veni și tu, iar după meciul demonstrativ poți veni la linia de aruncări libere într-un concurs special pentru…
Punctul alb pentru toți sportivii premiați la Gala Sportului Mureșean
Ei sunt sportivii premiați la Gala Sportului Mureșean
Iată lista sportivilor premiați astăzi la Gala Sportului din județul Mureș: Balint Marina – C.S. Mureșul Necula Cezara – C.S. Mureșul Belean Oana – C.S. Mureșul Maxim Bence – C.S. Mureșul Reves Alexandru – C.S. Mureșul Szava Bernadett – C.S Juvenes Gaspar Mihai Andrei – C.S Juvenes Anca Ana Maria – ACS Mureșul Luduș Decsei…
Bute vs Bolonti în 6 decembrie la Montreal
Pugilistul Lucian Bute (35 de ani) a anuntat, luni, intr-o conferinta de presa sustinuta in Canada, ca adversarul sau in gala programata la 6 decembrie, la Montreal, va fi argentinianul Roberto Bolonti, in varsta de 35 de ani. “Sunt foarte multumit. Vreau sa ii multumesc lui Bolonti pentru ca a acceptat sa se lupte cu…
ASR Principele Nicolae stă două zile în Tîrgu Mureș
Doctor în istorie și el însuși de proveniență nobilă Filip-Lucian Iorga va lansa la Tîrgu Mureș ultima sa carte ”Drumul spre casă”, un dialog al autorului cu Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României. Evenimentul va avea loc duminică, 27 aprilie 2014 în Sala de Oglinzi a Palatului Culturii, invitatul special al serii fiind însuși…
Gala Sportului Reghinean, un adevărat regal
Cea de-a V-a ediție a Galei Sportului Reghinean va avea loc duminică, 18 ianuarie în Sala Mare a Casei de Cultură ,,Eugen Nicoară”, din Reghin, de la ora 16.00. Evenimentul va fi transmis în direct de televiziunea DaReghin și este organizat de Primăria municipiului Reghin și Consiliul Local municipal, în colaborare cu Asociația Sportul pentru…
Gală de caritate pentru copiii bolnavi de cancer
Asociaţia Organizatorilor de Evenimente din Transilvania (ASOREV) în parteneriat cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tîrgu-Mureş şi Asociaţia pentru Copiii cu Cancer din Tîrgu-Mureş, organizează în data de 20 decembrie 2013, Gala de Caritate cu licitaţie: “Împreună pentru Copiii cu Cancer”. Invitatul de onoare al evenimentului este secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Raed Arafat….
Outinmures marchează 2 ani în cadrul unei gale
Blogul outinmures.ro împlinește doi ani de activitate. Astăzi, de la ora 18:30, la Palatul Culturii (sala mică) echipa acestuia organizează o gală de premiere a celor mai bune localuri despre care timp de doi ani au scris și chiar rescris recenzii. Mai multe detalii despre nominalizații la aceste premii și sistemul de vot, ne-a oferit…
Ardeleni excelenți, mureșeni excelenți
La sfârșitul săptămânii trecute, Radio Tîrgu-Mureș a fost gazda unui eveniment ce merită lăudat, într-o țară în care de obicei sunt promovate doar scandalurile. De data aceasta au fost promovate tinerele valori ardelene, mai exact, cei mai buni olimpici din județele Mureș, Brașov, Harghita și Covasna, în cadrul proiectului „Excelențele noastre”. Săptămânalul Punctul a fost…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.