O persoană autorizată pentru face căutări cu detectorul de metale a descoperit, în comuna Sânmartin din judeţul Harghita, peste 300 de elemente de muniţie, majoritatea cartuşe vechi. Acestea au fost ridicate de către pirotehnicieni. Descoperirea a fost făcută sâmbătă, de către un detectorist autorizat, în comuna Sânmartin, zona Vârfu Rugat. Specialiştii pirotehnicieni chemaţi la faţa…
Etichetă: Harghita
Festivalul și Târgul de Varză din Lăzarea, Harghita
Evenimentul va avea loc în perioada 14-15 octombrie și va cuprinde un târg de varză și meșteșuguri dar și concerte și un bal al verzei. Nu va lipsi nici concursul de gătit varză.
Universitatea de Vară a romilor din Secuime își propune recunoașterea culturală a romilor din Harghita, Covasna și Mureș
Universitatea de Vară a romilor din Secuime este de data aceasta găzduită de Natur Air Park situată în localitatea Sub Cetate, județul Harghita și își propune să contribuie la recunoașterea culturală a romilor din județele Harghita, Covasna și Mureș Situația actuală a romilor din județele Harghita, Covasna și Mureș este caracterizată de o lipsă de…
De vizitat: Cascada „Zógó” din Harghita
Pe cursul pârâului Lavardi din Lunca de Jos se află o salbă de stânci mari. Una dintre cele mai spectaculoase secțiuni ale pârâului o reprezintă cascada.Cascada Jávárdi Zúgó, sau așa cum o numesc localnicii, „Zógó”, cade de la o înălțime de 8 metri. Prezsmer Fülöp
Din trecut…Grădina Harghita. Târgu Mureș-1957
Foto: Azopan
Tainele călăriei predate celor mici în tabăra specială de echitație de la Şoimuşu Mic, Harghita
Legătura dintre copii şi cai este una cu totul şi cu totul specială, iar asta se observă în mai toate centrele de echitaţie, unde zeci de micuţi vin să înveţe tainele călăriei. La centrul de echitaţie de la Şoimuşu Mic, de cinci ani de zile, se ţin tabere speciale, în care copiii se antrenează să…
Ceramica de Corund, tradiție apreciată în județul Harghita
Ceramica de Corund este specifică localității Corund din județul Harghita. După ce lutul a fost bine frământat cu puțină apă și s-a curățat de impurități se taie fâșii și se modelează pe roata de olărit, până ce capătă forma dorită. După câteva zile, se bagă la cuptor. Vasele de Corund sunt pictate de meșterii populari,…
Noua pistă de bob din Harghita se deschide la sfârșitul lunii septembrie
Finalizarea zonelor de plecare este deja în planificare, iar traseul în sine este aproape gata! Lobogó Resort va oferi experiența unui traseu de bob pentru toate categoriile de vârstă din România. Traseul va oferi doze sănătoase de adrenalină și surprize pline de bucurie pentru toate vârstele. Sursa: Visit Harghita
Zeci de copaci doborâţi, maşini avariate şi stâlpi căzuţi, în urma furtunilor, în judeţele Satu Mare, Harghita, Arad şi Mureş
Zeci de copaci au fost doborâţi de vântul puternic, în timpul furtunilor de marţi seară, în judeţele Satu Mare, Harghita, Arad şi Mureş, pompierii intervenind pentru îndepărtarea acestora. De asemenea, au fost avariate autoturisme, cabluri de electricitate şi au căzut stâlpi. Circulaţia rutieră a fost întrepută pe DN 13B, în judeţul Harghita. Potrivit ISU Satu…
Producătorii au început recoltarea cartofului, cultura principală din judeţul Harghita
Agricultorii din Harghita au început recoltarea cartofului, care este cultura principală în judeţ, dar recoltarea “în masă” va mai întârzia aproximativ o săptămână. Directorul Direcţiei pentru Agricultură Harghita, Romfeld Zsolt, a declarat, pentru AGERPRES, că recoltarea a început “timid”, atât la producătorii mari cât şi la cei mici, producţiile fiind, până în prezent, de 20-25…
Cheile Bicazului, atracția naturală din Harghita
Cheile Bicazului sunt situate în nord-estul țării, în Munții Hășmaș, fiind considerate unele dintre cele mai frumoase chei cu acces turistic din România. Formate de apele râului Bicaz, cheile sunt traversate de DN12C și fac legătura dintre două zone istorice ale României: Moldova și Transilvania. Stânci verticale și de înălțimi apăsătoare, pârâuri de munte, cascade…
Experimentează aventura la Piatra Singuratică din Harghita
Alătură-te evenimentului Lonely Rock de anul acesta de la Piatra Singuratica! Data: 25-27 august 2023. Experimentează aventura alături de iubitorii de escaladă și highline!Relaxază-te și reîncarcă-ți bateriile cu sesiuni de yoga în mijlocul naturii!Distrează-te la petrecerea silentioasă și întâlnește oameni minunați!Încearcă bouldering-ul și descoperă-ți noi abilități! Explorează împrejurimile prin excursii și drumeții! Nu rata acest eveniment…
Gospodării inundate în comuna Bilbor, Harghita. O rupere de nori a dus la revărsarea râului Bistricioara
Mai multe gospodării au fost inundate, duminică, în comuna Bilbor, unde o rupere de nori a dus a revărsarea râului Bistricioara, la faţa locului intervenind atât pompierii militari cât şi cei civili. Primarul comunei Bilbor, Ilie-Daniel Hângan, a declarat pentru AGERPRES că a fost “o ploaie torenţială severă”, care a durat aproximativ o oră şi…
Visit Harghita – Anul turismului de sănătate
2023 este anul turismului de sănătate în județul Harghita. Acest an tematic se va concentra asupra serviciilor de turism care promovează menținerea sănătății și stilului de viață sănătos: centre de tratament, centre wellness, medicină populară, turism activ. În ceea ce privește evenimentele, anul acesta vom recomanda în principal evenimente sport, precum și pelerinaje care promovează sănătatea…
Parcul de mângâiere al animalelor „Babusgató” din Harghita, un loc pentru toate vârstele
Un loc în județul Harghita oferă timp liber semnificativ pentru toate vârstele. Copiii și adulții se pot apropia de animalele care trăiesc în parc, le pot atinge și mângâia. În multe cazuri, contactul cu animalele poate avea un caracter terapeutic, deoarece are un efect benefic asupra sănătății noastre fizice și mentale. În zilele noastre, familiile…
Ruta de pelerinaj Via Maria din Harghita, un drum spiritual turistic
Ruta de pelerinaj Via Maria este un drum spiritual turistic. Un drum de pelerinaj, care se bazează pe cinstirea Sfintei Maria de către popoarele din Europa Centrală, dar totodată unește locurile mariane și valorile istorice și culturale aflate de-a lungul traseului, fără să facă deosebire în funcție de religie. Are ca scop construirea în Europa…
Miracolul mofetelor – un fenomen unic în lume în Harghita
Una din bogățiile naturale cu care țara noastră se poate mândri este mofeta. Provenind din termenul latin “mephitis”, care înseamnă “emanație puturoasă”, mofetele sunt emanații de gaz ce pot apărea prin crăpăturile scoarței terestre în fazele finale ale activității vulcanice, prin foraje, prin degazeificarea apelor minerale, sau pot fi făcute artificial. Deși mofete se mai găsesc și în…
Traseul maraton din Circuitul Carpaților, Harghita Trail Running are loc în august
Vino şi descoperă frumuseţile Munţilor Harghitei , în ultimul weekend al lunii august, pe una din cursele Harghita Trail Running! Anul acesta veţi avea ocazia să alegeţi dintre cursele Maraton, Semimaraton, Cross şi Family!Am modificat total traseul de maraton, am introdus o porțiune provocatoare la semimaraton, dar am adăugat câteva elemente faine și la traseele Cross…
La Izvoru Mureşului în Harghita se va desfăşura cea de-a XX-a ediţie a Universităţii de Vară
Cea de-a XX-a ediţie a Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului se va desfăşura în perioada 15-20 august, ediţia din acest an fiind una specială deoarece vor participa şi tineri cu rezultate bune la învăţământ din Harghita, Covasna şi Mureş. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, organizatori sunt Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita…
Planuri pentru ca județele Mureș, Harghita și Covasna să devină o destinație turistică de sine stătătoare
Asociația Visit Mures a participat miercuri la o discuție panel organizată în cadrul Universității de vară ”Tusványos”, care are loc în fiecare an la Băile Tușnad. La discuție au fost invitați primari ai unor localități de interes turistic din județele Mureș, Harghita și Covasna, pentru a dezbate potențialul turistic al acestei regiuni din Transilvania și…
De vizitat: Szikra, locul unde se îmbină simplitatea cu dragostea pentru produse locale din Harghita și Covasna
Szikra este cristalizarea nevoii de a aprecia din nou simplitatea, calitatea și valorile adevărate, folosind produse locale din județele Covasna și Harghita. Este dragostea pentru gastronomie, aprinsă dintr-o scânteie numită pasiune! Sursa: Visit Covasna
A aterizat primul avion in judetul Harghita
Moment istoric luni 17 iulie 2023, primul avion a aterizat pe aeroportul din Remetea din Harghita. Aeronava Embraer 120ER cu 30 de pasageri a sosit din Budapesta. Avionul a fost așteptat printre alții și de constructorul aeroportului, Attila Balázs, care e și șeful grupului de companii Bayer, de Barti Tihamér și de primarul Albert Elemér…
Cel mai nou parc de aventură din județul Harghita, în apropiere de Corund
Cel mai nou parc de aventură din județul Harghita este situat între Corund și Lupeni. Kalonda Escape oferă trasee cu frânghii, tiroliene, tir cu arcul și tir cu arme airsoft.
Cea mai mare serie de festivaluri din Harghita
Și în 2023 revine cea mai mare serie de festivaluri din zona Ținutului Secuiesc, la Sânsimion. În 15 iulie C.C Catch, Slágerebbje și Al Bano iar în 23 septembrie Modern Talking – Thomas Anders, Haddaway, Groove Coverage, Dj Forika, Dj Turbo G.
Un nou punct gastronomic local din Harghita își așteaptă oaspeții în Vărșag
La punctul local gastronomic “Medverbarlang”, oaspeții se pot bucura de aromele tradiționale din regiunea Odorhei.Punctul gastronomic este situat într-o atmosferă liniștită, de familie. În curte există un loc de joacă pentru copii. Alte servicii:
De vizitat: Tinovul de la Fântâna Brazilor, județul Harghita (foto)
Tinovul de la Fântâna Brazilor este situat la o altitudine de cca 950 m în partea central-vestică a platoului vulcanic Praid-Dealu al Munţilor Gurghiu. Tinovul de la Fântâna Brazilor a fost declarat sit Natura 2000 în anul 2007. În literatura de specialitate apare sub numele de Luc sau Ruc, dar printre localnici locului i se…
(Video) Sport acvatic inovator pe lacul Zetea din Harghita
Un sport acvatic inovator, poate fi încercat pe lacul Zetea din Harghita. un Lift 3 E-Foil. Însoțit de un instructor, poți învăța tehnica potrivită și apoi te poți bucura de alunecarea deasupra apei. Acest sport acvatic unește fiorul surfingului, cu zborul unui zmeu și snowboard-ului. Rezervarea prealabilă este obligatorie! Pretul este 20 minute 200 lei…
(Video) De vizitat: Muzeul Pălăriilor din Crișeni, Harghita
Cea mai nouă pistă de bob din județul Harghita este deschisă turiștilor
Caruselul montan de lângă Lacul Roșu străbate un traseu care are o lungime de aproximativ un kilometru, amatorii de senzaţii tari având parte de experienţe palpitante. Cât despre pistă, ea este situată la doar trei kilometri de lac, în apropierea drumul naţional ce leagă, prin celebrele Cheile Bicazului, Neamţul de Harghita, în zona monumentului ostaşilor…
De vizitat: Cabinele montane panoramice din Harghita
Cabinele montane panoramice sunt rare în Europa. În România sunt două, ambele în Cheile Bicazului. Aceste adăposturi montane au fost înființate în anul 2021 de către Serviciul Salvamont și Peșteră al Asociației Killer Adventure și Consiliul Județean Harghita. Una dintre ele este situată pe Muntele Piatra Poienii, cealaltă se află pe Muntele Ucigaş. Aceste adăposturi…