Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, în parteneriat cu Asociația Community Links, a organizat marți, 15 noiembrie 2023, la Palatul Victoria, evenimentul la nivel înalt „Economia circulară în România”, dedicat Planului de Acțiune privind Economia Circulară pentru România (PAEC), aprobat prin HG nr. 927/5 octombrie 2023. PAEC a fost elaborat ținându-se cont de…
Etichetă: mica
CSM Târgu Mureș a câștigat finala mică a Memorialului „Elemer Tordai” din Sibiu
11 septembrie, Sala Transilvania din Sibiu a găzduit finala mică a Memorialului „Elemer Tordai”, care le-a pus față în față pe SCM U Craiova și pe CSM Târgu Mureș, grupări care au fost învinse de CS Vâlcea 1924, respectiv de BC CSU Sibiu. SCM U Craiova: Matt Freeman, Amedeo Casale, George Blaj-Voinescu, Milan Milovanovic, Vitaly Zotov…
Campingul Varalja, de lângă Gheorgheni, o mică oază de linişte şi aer curat, la margine de Secuime
La doar un kilometru sau doi de la ieşirea din Gheorgheni spre Lacul Roşu, pe partea dreaptă a drumului, se află un mic camping/loc de campare, ideal pentru cei aflaţi în tranzit cu rulota/autorulota şi nu numai. Locul e ideal, de asemenea, ca bază de explorare a zonei Gheorgheni-Lacul Roşu sau, pur şi simplu, ca…
Un tânăr de 19 ani, venit din Germania la rude, s-a înecat în Târnava Mică la Bălăușeri
Un tânăr de 19 ani, abia venit din Germania în vacanţă în ţară, a murit înecat în Târnava Mică, judeţul Mureş. Chiar dacă nu ştia să înoate, băiatul a intrat în apă să se răcorească. Prietenii cu care a mers la scăldat n-au putut să-l salveze pentru că nici ei nu ştiau să înoate. “S-au efectuat…
Autostrada Transilvania: Lucrările din zonele Nădășelu și Topa Mică vor fi relicitate
Lucrările din zonele cu probleme Nădășelu și Topa Mică de pe Autostrada Transilvania (A3) vor fi scoase din contractul încheiat cu grupul UMB și vor fi relicitate, au spus pentru ECONOMICA.NET surse oficiale. Despre soluția relicitării lucrărilor din zonele cu alunecări de teren a scris luna aceasta și Asociația Pro Infrastructură (API). Citeste continuarea
Punctul negru pentru barajul de peturi de pe Târnava Mică la Târnăveni. Viitura a distrus și dalele de pe digul de apărare
A fost inaugurată Biserica Reformată Mică din Târgu Mureş, recent renovată
Biserica Reformată Mică din Târgu Mureş, renovată cu sprijinul Guvernului Ungariei, a fost inaugurată duminică după-amiază printr-o slujbă de mulţumire. Biserica mică din strada Stefan cel Mare construită în stil baroc este a doua cea mai veche biserică reformată din oraş, iar de ea aparţin peste 2200 de credincioşi. În predica pe care a susţinut-o,…
Debitele din cursurile de apă sunt sub cotele de apărare, cu excepția râului Târnava – Mică, în secțiunea Târnăveni
În perioada 19 – 22 februarie a.c. bazinul hidrografic superior al râului Mureș și afluenți , județele Mureș și Harghita s-a aflat sub incidența unor avertizări meteorologice și hidrologice succesive cod galben și cod portocaliu de precipitații și inundații.Ca urmare a precipitațiilor înregistrate și a eliberării unei importante cantități de apă din stratul de zăpadă,…
Cod galben de inundații pe râul Târnava Mică
Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, se actualizează Avertizarea Hidrologică nr. 15 din 20.02.2023, după cum urmează: COD GALBEN În intervalul 21.02.2023 ora 12:00 – 22.02.2023 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Tur – sector aval Ac. Cӑlineşti Oaş – sector ȋndiguit (judeţul Satu Mare), Crasna – sector…
Tarnava Mică a inundat cateva grădini și terenuri
Topirea zăpezii a dus la creșterea cotelor râului Tarnava Mică care a inundat câteva curți și terenuri agricole în zona Sângeorgiu de Pădure.
DJ Tîrnăveni-Bălăușeri intră din nou în reparații
Consiliul Judeţean Mureş a anunţat că a emis ordinul de începere a lucrărilor de consolidare a unei porţiuni din drumul judeţean 142 Târnăveni – Bălăuşeri, în comuna Mica, afectată de alunecări de teren, care va costa peste 1,8 milioane de lei. Preşedintele CJ Mureş, Ciprian Dobre, precizează într-un comunicat de presă că DJ 142 în…
Târnava Mică va fi deviată la Mica
În urma unei vizite în județul Mureș, făcută la invitația președintelui CJ Ciprian Dobre, Lucia Varga, ministru delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură a declarat că va cofinanța împreună cu Consiliul Județean Mureș un proiect de deviere a cursului Tîrnavei Mici. Problema a venit din cauza surpării repetate a unei porțiuni a drumului care leagă…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.