Etichetă: muresene
Punctul alb pentru oferta bogată și colorată din piețele mureșene
Punctul alb pentru Balul Însuraților de la Reghin, eveniment care pune în valoare tradițiile mureșene
Săraci și cu pretenții. Cât plătim din buzunar pentru primăriile mureșene care intră în grevă generală
Angajații din 34 de primării din județul Mureș vor intra, din 5 februarie, în grevă generală, conform notificării trimise de Sindicatul Național SCOR al Salariaților Comunelor și Orașelor din România primarilor acestor localități. Sindicaliștii consideră că salariile lor sunt cu 30% mai mici față de ceea ce prevede legislația. Trebuie însă să subliniem faptul că absolut toate cele…
Din seria, noi lucrăm … nu dăm socoteală, un aparat nou, fără instrucțiuni, în autobuzele mureșene
Un aparat nou a apărut în autobuzele din Târgu Mureș. Ar putea fi un POS dar și un OZN sau orice altceva… Din păcate nu are cine să explice acest lucru chiar dacă Punctul a solicit vineri, într-o zi lucrătoare, explicații despre cum se poate utiliza acest aparat. Dacă le vom primi vă vom anunța…
(P) 8 personalități mureșene și o instituție academică au primit Fibula de la Suseni în 2023
De Ziua Națională a României, prefectul județului Mureș, Ciprian Dobre, a acordat cea mai prestigioasă distincție a județului Mureș, Fibula de la Suseni și Diploma de Excelență unor personalități și instituții mureșene care au activități cu un impact important în comunitatea mureșeană, dar și în societatea românească. Laureații Fibulei de la Suseni 2023 sunt: ⦁…
Firmele mureșene scutite parțial de la achiziția certificatelor vezi
Conform portalului profit.ro marii consumatori de energie din industria românească vor fi scutiți, parțial, pentru încă 8 ani de la achiziția certificatelor verzi, destinate subvenționării producătorilor de energie regenerabilă. “Aproximativ 200 de companii din industria românească vor beneficia de o reducere de 75%-85% privind plata certificatelor verzi, un sprijin real pentru păstrarea locurilor de muncă…
(Video) Urșii bântuie toate satele mureșene. Azi…Ceuașu de Câmpie
”Târgurile mureșene și lumea rurală”, o nouă expoziție la Muzeul de Etnografie și Artă Populară
O nouă expoziție va fi inaugurată în curând la Muzeul de Etnografie și Artă Populară, Tîrgu Mureș. ”Târgurile mureșene și lumea rurală” este expoziția la care se lucrează de zor și care își propune să întâmpine publicul într-un mod interactiv și modern, cu un plus de informații legate de lumea târgurilor. În timpul lucrărilor muzeul…
18 decese pe șoselele mureșene, în primele 9 luni ale anului
Astăzi, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, alături de șefii Serviciului Rutier, Biroului Siguranță Școlară și Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au susținut o conferință de presă pe tema principalelor activități derulate în primele 9 luni ale anului curent, pe linia siguranței rutiere. În primele nouă luni ale acestui an, la nivelul județului…
Poliția Mureș: Imaginile cu droguri sub formă de drajeuri din școlile mureșene nu sunt veridice
Ca urmare a propagării pe diferite rețele de socializare și pe grupurile de cadre didactice sau părinți a unui mesaj inițial anonim, prin care se anunța faptul că elevilor din diferite unități de învățământ din municipiul Târgu Mureș le sunt oferite drajeuri care ar conține substanțe psihoactive, Compartimentul Relații Publice din cadrul I.P.J. Mureș este…
Un nou lot de microbuze școlare electrice pentru comunele mureșene
În cadrul ședinței extraordinare, a Consiliului Județean Mureș, convocată de îndată, astăzi 7 septembrie, a fost aprobat un proiect privind achiziționarea, prin Administrația Fondului de Mediu a unui nou lot de microbuze școlare electrice. Este vorba despre 16 microbuze electrice care vor fi distribuite astfel: Valea Largă 2, Gornești 2, Ibănești 2, Iernut 2, Band…
Cursă de alergare în urcare pe scările Rákóczi în cadrul Vâltorii Mureșene
În categoria sport tipic târgumureșean, se organizeaza tradiționala cursă de alergare pe scările Rákóczi în cadrul Vâltorii Mureșene! Doar în urcare. Participanții își pot testa abilitățile și viteza de alergare pe una dintre cele mai emblematice construcții ale orașului: scările Rákóczi. Cursa va avea loc pe 24 august, începând cu ora 17:00. Participanții vor fi…
Punctul alb pentru comunele mureșene care readuc la viață vechile tradiții, adevărate comori culturale
Foto: Târgul Sânpetrului, Festivalul obiceiurilor și tradițiilor din Sânpetru de Câmpie
TOP 10 școli mureșene în funcție de media generală la BAC
S-au afișat rezultatele la examenul de Bacalaureat, la nivel național 91.246 de candidaţi promovând sesiunea iunie-iulie, conform precizărilor făcute de Ministerul Educației. “Au promovat 91.246 de candidaţi (87.226 de candidaţi din promoţia curentă, respectiv 4.020 din promoţiile anterioare) din totalul celor 125.352 de candidaţi prezenţi, rezultând o rată cumulată de promovare (înainte de contestaţii) de…
Care sunt cele 10 firme mureșene selectate pentru scalare? Casa Petrina, Elphin și Dr. Wheel sunt doar trei nume cunoscute …
10 companii din centrul țării au fost selectate în programul ScaleOut 4×10, organizat de RBL și ING Bank. Antreprenorii vor învăța să își scaleze afacerea cu sprijinul unor mentori de succes Zece companii din centrul țării au fost selectate în programul de scalare ScaleOut 4×10, organizat de Fundația Romanian Business Leaders (RBL) și ING Bank…
Care sunt cele 18 comune mureșene care vor primi microbuze electrice pentru elevi
Consiliul Județean Mureș va depune un proiect în valoare de peste 6 milioane de euro pentru achiziționarea de microbuze școlare electrice pentru elevi, proiect finanțat prin PNRR. Conform ghidului solicitantului microbuzele electrice se achiziționează prin consiliile județene care le vor distribui localităților, în funcție de un punctaj. În acest sens, consilierii județeni din Mureș vor…
Vineri încep Zilele Târgu Mureșene. Programul evenimentelor
Cele patru școli mureșene candidate pentru competiția Școală Europeană declarate câștigătoare
Toate cele 4 școli care și-au depus dosarul de candidatura pentru competiția națională „Școală Europeană” au fost declarate câștigătoare. Colegiul Național „Unirea” Târgu Mureș; Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” Târgu Mureș; Colegiul Național Pedagogic „Mihai Eminescu” Târgu Mureș; Școala Gimnazială Răstolița. Felicitări unităților de învățământ, a declarat inspectorul școlar general Sabin Pășcan.
Greva de avertisment din școlile mureșene
Astăzi, cadrele didactice și personalul nedidactic din învăţământul preuniversitar mureșean s-au aflat în grevă de avertisment între orele 11.00 și 13.00. În acest timp elevii au rămas în sălile de clasă sub supraveghere. Maria Rezi, președintele Sindicatului din Educaţie “Spiru Haret, filiala Mureș susține că aproximativ 73% dintre cadrele didactice și personalul nedidactic din școlile…
Micuțele balerine mureșene strălucesc pe scenă la Paris
In weekendul 6-7 Mai 2023, elevele Monique`s Ballet Studio au participat la concursul ”Les Etoiles de Paris”, o competiție internațională desfășurată pe scena Théâtre du Blanc-Mesnil, Paris, Franța. Dansatoarele mureșence au concurat pe scenă alături de dansatori din mai multe țări și au reușit să aducă acasă trofee importante, inclusiv marele premiu al competiției –…
Două echipaje mureșene la Raliul Harghitei
S-a încheiat Raliul Harghitei, care a deschis sezonul 2023-2024, unde Clubul Sportiv Municipal Târgu Mureș a fost reprezentat cu două echipaje la categoria mașini „clasice”. Una dintre perechi a reușit să urce pe podium, în timp ce o problemă tehnică a împiedicat-o pe cealaltă mașină să facă acest lucru. Pentru perechea formată din Levente Kovács…
Medalii pentru popicarele mureșene
Bilanţul naţionalelor individuale de junioare U18 ale CS Electromures Romgaz Târgu Mureș:1 medalie de aur 🥇 1 medalie de argint 🥈 1 medalie de 🥉 Arena de popice Conpet din Ploieşti a găzduit timp de trei zile, finalele Campionatului Naţional individual, rezervat juniorilor U18, fete şi băieţi, la toate cele cinci probe de concurs; individual…
Prezență record în Top
Camera de Comerț și Industrie (CCI) a județului Mureș este o organizație care susține interesele comunității de afaceri în relațiile cu instituțiile statului și cu organismele internaționale. De curând, CCI Mureș a făcut cunoscut Topul Firmelor din județul Mureș în care se regăsesc și un număr record de firme care activează în orașul Luduș. De…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.