La Adunarea Generală a Rețelei Europene de Dezvoltare Durabilă, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, din cadrul Guvernului României, a fost ales în funcția de președinte al acestei entități, una dintre cele mai influente organizații cu activitate în zona de sustenabilitate la nivelul Spațiului Economic European și Uniunii Europene. „Sunt onorat să dețin această poziție care…
Etichetă: organizatii
„Suntem mult prea toleranţi şi îngăduitori”
Senatorul PDL Marius Paşcan a declarat joi, la Târgu Mureş, că declararea de către autorităţi a unor persoane aparţinând unor organizaţii din Ungaria ca indezirabile pe teritoriul României este o măsură tergiversată, însă justă şi necesară. ‘Mişcările extremiste, iredentiste, etnic separatiste, care au avut, în mod repetat, în ultimii ani, drept ţintă şi loc de rezonanţă…
Liderii liberali și-au primit voturile
În luna aprilie, în toate municipiile din județ au fost în focul alegerilor funcțiilor în cadrul Partidului Național Liberal. Astfel, sâmbătă 27 aprilie, de la ora 10:30 au fost programate în Sala mare a Ansamblului Artistic Mureșul lucrările Adunării Generale de Alegeri a PNL Tîrgu-Mureș. Cu această ocazie a fost ales și noul președinte PNL…
21 de organizații PP-DD trec la Forța Civică
Douăzeci şi una de organizaţii locale ale filialei Mureş a Partidului Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD), însumând 1.650 de persoane, s-au înscris în Forţa Civică (FC), a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, Traian Bendorfean, prim-vicepreşedintele FC Mureş şi fost lider al PP-DD Reghin. ‘Motivele pentru care am demisionat din funcţiile de la PP-DD Mureş…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.