În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Mureș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, efectuează 19 percheziții domiciliare, în județele Mureș, Hunedoara, Bihor și Ilfov, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere. Din cercetări a reieșit că, din cursul anului 2023 și până în prezent, o societate comercială…
Etichetă: perchezitii
6 PERCHEZIȚII ÎN MUNICIPIUL TÂRGU MUREȘ, ÎNTR-UN DOSAR PENAL DE FURT CALIFICAT
În cursul acestei dimineți, 15 martie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Târgu Mureș, sub supravegherea procurorului de caz, au pus în aplicare 6 mandate de percheziție, la locuințele unor persoane bănuite de furtul unor unelte electrice, în valoare de aproximativ 21.000 de lei. Cercetările vizează două fapte de sustragere, din data de 22 februarie…
Zeci de percheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală
În această dimineață, polițiștii din cadrul I.P.J Mureș – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, pun în aplicare 60 de mandate de percheziție domiciliară, în județele Mureș, Galați, Brașov, Prahova, Alba, Vrancea, Ilfov, Teleorman, Suceava, Iași, Botoșani, Timiș, Sălaj, Satu Mare, Bihor, precum și…
Percheziții pentru furturi de lemne
În această dimineață, polițiștii Secţiei 3 Poliție Rurală Raciu – Inspectoratul de Poliție Judeţean Mureș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, pun în executare 21 de mandate de percheziție domiciliară, în județul Mureș, într-un dosar penal de tăiere ilegală și furt de arbori. În fapt, din octombrie 2023 și până în prezent,…
Percheziții în Mureș și alte județe într-un dosar cu fonduri pentru IMM-uri
Percheziții în Alba și alte județe într-un dosar de obţinere de fonduri guvernamentale pentru întreprinderi mici şi mijlocii. Cele mai multe percheziții au loc la Sibiu. Poliţiştii au efectuat 66 de percheziţii într-un dosar complex. Prejudiciul estimat se ridică la 5,8 milioane de lei, se arată într-un comunicat al IGPR, remis marţi Agerpres. Din investigaţiile…
Percheziții la cabinete din Sovata pentru servicii medicale fictive
PERCHEZIȚII LA PERSOANE CERCETATE PENTRU ÎNȘELĂCIUNE ȘI FALS ÎN ÎNSCRISURI SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara, pun în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară, în județul Mureș, într-un dosar penal de înșelăciune și fals în înscrisuri…
Percheziții și rețineri la Luduș pentru furt calificat
În cursul zilei de ieri, 28 februarie a.c., în continuarea cercetărilor efectuate, polițiștii orașului Luduș au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui alt tânăr, de 21 de ani, din județul Cluj, după ce, din cercetări, a reieșit faptul că acesta ar fi participat la săvârșirea furturilor din data de 24 februarie a.c. Reamintim…
Percheziţii concomitente în Ungaria şi România, într-o cauză privind contrafacerea unor mărci de detergent
Zeci de percheziţii domiciliare au fost efectuate concomitent în România şi Ungaria în cadrul unei anchete privind probarea unei activităţi infracţionale constând în achiziţionarea din zona Budapesta de produse contrafăcute, în special detergenţi din diferite mărci premium, urmată de introducerea şi vânzarea acestora către diferiţi cumpărători de pe raza mai multor judeţe, potrivit unui comunicat…
Percheziții la traficanți de droguri
17 PERCHEZIȚII DOMICILIARE LA PERSOANE CERCETATE PENTRU CONSTITUIREA UNUI GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT ȘI TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC La data de 25 ianuarie 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, au efectuat 17 percheziții domiciliare, la persoane cercetate pentru comiterea infracțiunilor de…
Percheziții pentru pescuit ilegal la Sânpaul
În această dimineață, sub supravegherea procurorului de caz, polițiștii Serviciului de Ordine Publică Mureș – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au pus în aplicare trei mandate de percheziție, în comuna Sânpaul, la persoane bănuite de săvârșirea de infracțiuni la regimul piscicol. Din cercetări a reieșit că, în perioada noiembrie 2023 – ianuarie 2024,…
PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PENAL DE ORGANIZARE DE LUPTE ÎNTRE CÂINI ȘI INTERVENȚII CHIRURGICALE NEAUTORIZATE
La data de 20 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Mureș au pus în executare, în județul Mureș, două mandate de percheziție domiciliară într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de organizarea de lupte între câini, de a-i pregăti în acest scop, precum și de a participa…
Percheziții DNA la Prefectura Covasna
Serviciul Teritorial Braşov al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), care a efectuat în cursul zilei de marţi percheziţii la sediul Prefecturii Covasna, dar şi la domiciliul prefectului Raduly Istvan, cercetează investiţiile legate de renovarea sediului Prefecturii din municipiul Sfântu Gheorghe, precum şi retrocedarea unui imobil, au precizat reprezentanţii instituţiei. Potrivit acestora, în urma percheziţiilor au fost…
(Video) Percheziții în această dimineață pentru evaziune fiscală
În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, efectuează 15 percheziții domiciliare, în județele Mureș, Iași și Galați, pentru documentarea activității infracționale de evaziune fiscală. Prejudiciul estimat, până în prezent, este de aproximativ 153.400 de lei. Suportul de specialitate…
Percheziții pentru evaziune fiscală
9 PERCHEZIȚII DOMICILIARE, LA PERSOANE BĂNUITE DE EVAZIUNE FISCALĂ În această dimineață, 17 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, pun în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară, în județul Mureș, într-un dosar de evaziune fiscală. Acțiunea beneficiază de sprijinul…
PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE TRAFIC DE DROGURI DE RISC
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, au documentat activitatea infracțională a unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu. Din cercetări a reieșit că, în perioada 2022 – 2023, mai…
Percheziții la hoții bănuiți de furt calificat dintr-un local din Sântana de Mureș
În această dimineață, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Râciu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, au desfășurat două percheziții domiciliare, în localitatea Sântana de Mureș, la locuințele unor persoane bănuite de furt calificat. Doi bărbați, de 31 și 36 de ani au fost reținuți pentru…
Percheziţii în Mureș la persoane care ar fi obţinut peste fonduri publice cu documente false prin programul Start-up Nation
Poliţiştii de la Serviciul Economic Neamţ efectuează, marţi dimineaţă, 46 de percheziţii în 13 judeţe şi în Bucureşti, într-un dosar de obţinere ilegală de fonduri, cu un prejudiciu de peste patru milioane de lei. Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), percheziţiile au loc în judeţele Bistriţa Năsăud, Bihor, Constanţa, Dolj,…
Percheziții în Daneș pentru fraude cu un proiect NFT, dezvoltat în spațiul crypto
La data de 23 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Mureș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara, au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, în comuna Daneș, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în domeniul criminalității informatice. Din cercetări a reieșit că, în perioada noiembrie 2021 – iunie…
Pădurar reţinut pentru furt de arbori; percheziţii în Târgu Mureş şi în comuna Pănet
Un bărbat de 33 de ani, pădurar în cadrul Ocolului Silvic Târgu Mureş, a fost reţinut, fiind acuzat că ar fi tăiat şi sustras, în cursul lunii octombrie, mai mulţi arbori din fondul forestier al comunei Pănet. ”La data de 13 octombrie, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Band, sub supravegherea Parchetului de pe…
Zeci de percheziţii în judeţele Mureş şi Harghita, într-un dosar de şantaj şi camătă
Peste 30 de percheziţii au loc vineri dimineaţă, în judeţele Mureş şi Harghita, într-un dosar de şantaj şi camătă. ”În dimineaţa de 13 octombrie 2023, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gheorgheni, pun în executare 32 de mandate…
Percheziţii în Mureş, într-un dosar privind infracţiuni informatice; prejudiciul – 2 milioane de euro
Trei percheziţii sunt efectuate joi dimineaţă în municipiul Bucureşti şi în judeţul Mureş, la persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de fraudă informatică, acces ilegal la un sistem informatic şi tăinuire, într-un dosar cu un prejudiciu de aproximativ 2 milioane de euro. ”În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj – Serviciul de…
Percheziții în Mureș într-un dosar privind producerea şi comercializarea de dispozitive de vapat şi produse ‘edibles’
Anchetatorii din Iaşi efectuează, marţi, 121 de percheziţii domiciliare în 23 de judeţe şi în Bucureşti, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii. Conform DIICOT, descinderile au…
Percheziţii în Mureş şi alte județe la persoane suspectate de trafic de droguri
Trei persoane au fost reţinute în urma a opt percheziţii domiciliare efectuate de DIICOT şi poliţişti pe raza judeţelor Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Cluj, în cadrul unui dosar penal deschis pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi de mare risc, efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile de a produce…
Percheziții pentru evaziune fiscală cu facturi fictive
31 DE PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎNTR-UN DOSAR DE EVAZIUNE FISCALĂ La data de 9 august 2023, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, au pus în executare 31 de mandate de percheziție domiciliară, în București și în județele Mureș, Timiș, Alba, Călărași, Prahova și Galați, în cadrul…
Zece percheziții în Mureș la persoane bănuite de trafic de droguri de risc
La data de 19 iulie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, au efectuat 10 percheziții domiciliare, în județul Mureș, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de risc și de mare risc. 6 persoane…
Una din firmele păstorite de Zoltan Prosszer – țepuită la motorină
Astăzi, 4 iulie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Mureș, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, au pus în executare 12 mandate de percheziție domicilară, pentru documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite de fraudă informatică. Din cercetări a reieșit că, în cursul lunii martie a.c., mai multe…
Percheziții la Târgu Mureș pentru înşelăciuni cu criptomonede
Un prejudiciu de peste 4,71 milioane dolari a fost stabilit de anchetatorii prahoveni într-un dosar de înşelăciuni cu criptomonede, 240 de persoane vătămate (persoane fizice şi juridice) urmând să fie audiate la sediul DIICOT Ploieşti. Potrivit unor comunicate de presă transmise marţi, de DIICOT şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, în acest dosar sunt…
PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE INFRACȚIUNI LA REGIMUL SILVIC
Astăzi, 9 iunie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au pus în aplicare 6 mandate de percheziție, în localitățile Călugăreni și Dămieni, la locuințele unor persoane bănuite de tăiere ilegală de arbori și furt de arbori. Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore. Din…
Percheziții la traficanți de droguri în județul Mureș
Ieri, 7 iunie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, au efectuat 5 percheziții domiciliare, în județul Mureș, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc și mare risc și deținere de droguri de risc și mare risc, în vederea consumului propriu. Două…
Percheziții la evazioniști din Mureș
PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE EVAZIUNE FISCALĂ La data de 25 mai a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureş, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.– Serviciul Teritorial Târgu Mureş, pun în aplicare 13 mandate de percheziție domiciliară, în județele Mureș și Arad, într-o cauză vizând activitatea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii…