Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) “George Emil Palade” din Târgu Mureş, profesor doctor Leonard Azamfirei, a declarat, joi, în deschiderea primei Conferinţe internaţionale de simulare şi realitate virtuală în medicină, găzduită de Centrul UniX al universităţii, că, pe parcursul a trei zile, viitorii doctori şi specialiştii vor intra în contact cu…
Etichetă: realitate
Joi are loc deschiderea Conferinței Internaționale de Simulare și Realitate Virtuală în Medicină
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș organizează, începând de mâine, 6 iulie 2023, până sâmbătă, 8 iulie 2023, prima ediție a Conferinței Internaționale de Simulare și Realitate Virtuală în Medicină – MEDISIM III. Deschiderea oficială a evenimentului are loc mâine, 6 iulie 2023, ora 13:45, la Centrul Național de…
Conferința Internațională de Simulare și Realitate Virtuală în Medicină, MEDISIM
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș anunță organizarea, în premieră, a Conferinței Internaționale de Simulare și Realitate Virtuală în Medicină, MEDISIM ed. 3, la Centrul Național de Realitate Virtuală Aplicată în Medicină, recent inaugurat în cadrul Universității. Evenimentul științific, care va avea loc în perioada 6 – 8…
Mirajul lucrului exclusiv de acasă, demontat de realitate. Spațiile de lucru, rol cheie pentru starea de bine a oamenilor
Până în 2019, lucrul de acasă era perceput ca un mare avantaj pe care angajatorii îl ofereau, uneori, echipei ca parte a pachetului de beneficii. În 2020, acest model de lucru a fost utilizat ca un instrument eficient de reducere a efectelor pandemiei, iar imaginea sa s-a transformat dintr-un avantaj oferit oamenilor ca beneficiu într-o…
Inaugurarea Centrului Național de Realitate Virtuală Aplicată în Medicină, UMFST G.E. Palade Tg. Mureș
Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a participat vineri, 17 martie 2023, la evenimentul de inaugurare a Centrului Național de Realitate Virtuală Aplicată în Medicină, din cadrul Centrului UNiX, al Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș. Clădirea UNiX, care cuprinde Centrul Național de Realitate Virtuală Aplicată în Medicină și Centrul Academic de…
Licitaţiile pentru “capetele” autostrăzii A8 au fost “anulate” de USR. În realitate, procedura îşi urmează cursul
Licitaţia pentru cele două loturi (secţiuni) situate la capetele autostrăzii A8, în speţă Târgu-Mureş-Miercurea Nirajului şi Leghin-Târgu-Neamţ, au fost azi anulate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Cel puţin asta reiese dintr-o invitaţie trimisă de parlamentarii USR Adrian Giurgiu şi Radu Mihail, care urmează să organizeze mâine o conferinţă de presă (şi)…
Descentralizarea, între concept și realitate
Privită cu ochii profesionistului, înțelegând prin aceasta funcționarul de carieră și nu funcționarul public de ocupație, descentralizarea ca proces, parafrazând un confrate, se vede „ca o mai des centralizare”. Fac această aserțiune având la bază atât elemente de ordin politico-juridice, cât și elemente economico-financiare. Niciodată și nicăieri în lume nu se poate concepe ca un…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.