O întreagă isterie s-a iscat săptămâna trecută în jurul unor bucăți de hârtie, fără absolut niciun fel de valoare juridică. Ce-i drept, pe ele scria „Diplomă” și erau distribuite absolvenților de liceu, de către inspectorul școlar general adjunct Ilyés Ildikó. Senatorul Marius Pașcan a cerut din acest motiv demisia inspectorului școlar general Ștefan Someșan, iar…
Etichetă: scoala generala nr. 2
Ședință de importanță crucială, la CL Tîrgu-Mureș
Consilierii municipali de la Tîrgu-Mureș se întâlnesc astăzi la o ședință, la care se așteaptă luarea unor decizii foarte importante. De pildă, după o mai lungă perioadă de tergiversări, astăzi s-ar putea alege noul viceprimar. La punctul 2 de pe ordinea de zi există un punct în acest sens, candidatul cu cele mai mari șanse…
Disputa pe denumirea Școlii Generale Nr. 2 continuă
Atribuirea unei denumiri pentru Şcoala Generală nr. 2 din Târgu Mureş stârneşte controverse între PSD, care ar dori ca instituţia să se numească ‘Ferdinand I’, cum s-a numit în perioada interbelică, şi UDMR, care insistă pe varianta ‘Bernady Gyorgy’, primarul pe vremea căruia a fost construită. Cornel Brişcaru, ales al PSD în Consiliul Local Târgu…
O nouă încercare pentru Gimnaziul Bernády György
UDMR încearcă din nou să schimbe denumirea Școlii Generale Nr. 2 din Tîrgu-Mureș, pentru ca ea să capete numele fostului primar Bernády György. Într-un comunicat de presă emis de formațiune se precizează următoarele: „Astăzi prin intervenția fracțiunii UDMR Tîrgu-Mureș, Consiliul Local a înaintat o nouă adresă cu nr. de inreg 516/ 2013 la Comisia județeană de atribuire…
Disputa pe tema denumirii Școlii Nr. 2 continuă
Consiliul de Administraţie al Şcolii Generale nr. 2 din Târgu Mureş a decis recent ca instituţia de învăţământ să se numească ‘Bernady Gyorgy’, după ce în urmă cu o jumătate de an a hotărât ca aceasta să se numească ‘Şcoala Gimnazială Centrală’, a declarat presei, marţi, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, Ştefan Someşan. ‘Consiliul de Administraţie…
Profesorul acuzat de pedofilie, pus în libertate
Fostul profesor de Istorie, Laslo Ioan Sebastian, de la Şcoala Generală nr. 2 din Târgu Mureş, care a fost arestat preventiv în luna mai, după ce Serviciul Teritorial DIICOT Târgu Mureş, împreună cu BCCO Târgu Mureş l-au acuzat de pornografie infantilă, abuz sexual şi hărţuire sexuală asupra unor minori, a fost pus în libertate de…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.