Zeci de agricultori din țară au protestat în fața stațiilor de lansare a rachetelor antigrindină. Sistemul care dispersează norii plini de gheață este funcțional de luni, însă unii fermieri sunt convinși că nu le aduce decât pagube. Cultivatorii de porumb și grâu se plâng că ploaia nu mai ajunge pe câmpurile lucrate de ei și…
Etichetă: secetă
Fermierii cer Ministerului Agriculturii suspendarea imediată a sistemului anti-grindină care provoacă secetă
Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (Forumul APPR) solicită MADR suspendarea imediată a sistemului anti-grindină, până când nu se vor face studii care să ateste eficiența și impactul său asupra agriculturii. Fermierii apreciază că sistemele antigrindină provoacă secetă și spun că următorul pas va fi anunțarea calendarului de protest, în caz că problema lor…
Seceta a afectat și plantațiile de puieți
Seceta prelungită din acest an a afectat mai bine de jumătate din plantaţiile de puieţi, astfel încât din cei peste 6 milioane de puieţi plantaţi de Direcţia Silvică Mureş, mai sunt apţi doar 2,8 milioane. ‘Direcţia Silvică Mureş produce, ca de obicei, peste 6 milioane de puieţi forestieri şi peste 100.000 de puieţi ornamentali. Din…
Producții slabe de porumb în Mureș din cauza secetei
Şeful Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Mureş, Liviu Timar, a declarat presei marţi că deşi cantitatea de precipitaţii este cu mult sub media multianuală, nu se poate vorbi de culturi calamitate în totalitate, producţia fiind doar diminuată în diferite procente. ”Dacă la porumb, anul trecut, am obţinut o producţie netă de 4.600 kilograme la…
Starea agriculturii: un nou val de scumpiri?!
Unii specialiști consideră că alimentele se vor scumpi în medie cu 30-35% în perioada următoare După ce sfârșitul anului 2011 a fost afectat de o secetă istorică, una dintre cele mai severe din ultimii 50 de ani, nici vara anului 2012 nu a scăpat de acest efect meteorologic catastrofal: seceta a produs din nou ravagii…
Doar 6% din culturile afectate de secetă sunt asigurate
Din cele 62.762 de hectare de culturi agricole, din care 30.000 de hectare de păşuni, care au fost afectate de secetă în judeţul Mureş, doar 6,5% dintre acestea au asigurare, a anunţat, joi, prefectul Alexandru Petru Frătean. ‘Ceea ce vreau să subliniez este aspectul că, din totalul suprafeţelor afectate de secetă în judeţul Mureş, doar 6,5%…
Mii de hectare de culturi agricole afectate de secetă
Şeful Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Mureş, Liviu Timar, a declarat presei, miercuri, că la nivelul judeţului peste 62.000 de hectare de culturi sunt afectate de secetă, iar, dacă în următoarele cinci zile nu va ploua, suprafaţa afectată va fi tot mai mare. ‘Ca urmare a temperaturilor foarte ridicate din ultima perioadă şi a…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.