Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Mureş, Ştefan Someşan, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că, deşi pe anul 2014 deconturile navetei elevilor sunt la zi, instituţia mai are restanţe de circa două milioane de lei din 2013. “Mai sunt restanţe la decontarea navetei. În cursul anului 2014 nu avem restanţe, în schimb pe anul…
Etichetă: Somesan
Fără diplome bilingve!
O notă a Ministerului Educaţiei, trimisă inspectoratelor şcolare arată că diplomele care însoţesc premiile acordate elevilor la sfârşitul anului şcolar pot fi redactate şi în limba maternă de predare a clasei respective. Oficialii precizează că nu pot fi asimilate documentelor şcolare oficiale, care se pot redacta exclusiv în limba româna. Decizia vine după scandalul diplomelor…
"Gedeon Richter" a premiat olimpicii la chimie
Cetatea Medievală, aflată în plină renovare, a găzduit astăzi, 18 iunie 2014 un eveniment de neuitat pentru cei şase olimpici la chimie ai judeţului Mureş. În prezenţa inspectorului şcolar general prof. Ştefan Someşan din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, reprezentanţii SC Gedeon Richter SA au organizat festivitatea de premiere a elevilor şi profesorilor coordonatori, participanţi…
Rusaliile pe Valea Gurghiului
De Rusalii, ce se sărbătoresc în fiecare an la 50 de zile după Paşti şi la 10 zile după Înălţare, preşedintele CJ Mureş, Ciprian Dobre, deputatul de Mureş Cristian Chirteş şi inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, prof. Ştefan Someşan s-au întâlnit cu locuitorii din Valea Gurghiului. „Rusaliile, sărbătoare pe care o ştim şi…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.