Sonia Deaconescu, fost președinte, actualmente purtător de cuvânt al Tribunalului Mureș, duce o muncă grea, dar, spune ea, frumoasă; și cu toate că muncește într-un mediu dominat de bărbați, inteligența și pregătirea profesională au ridicat-o pe ranguri înalte… Rep.: Care credeți că este secretul reușitei dumneavoastră în plan profesional Sonia Deaconescu: Cred că secretul, dacă…
Etichetă: sonia deaconescu
Sistemul de repartizare a dosarelor e nefuncțional
Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Mureş, Sonia Deaconescu, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că sistemul ECRIS prin care se face repartizarea aleatorie a dosarelor pe complete de judecată nu este funcţional, iar testarea aplicării acestuia a început cu doar două zile în urmă, deşi noul Cod Penal (CP) şi noul Cod de Procedură…
Magistrații speriați de noul Cod de procedură civilă
Preşedintele Tribunalului Mureş, Sonia Deaconescu, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că magistraţii sunt speriaţi de intrarea în vigoare a noului Cod de Procedură Civilă (CPC) din cauza problemelor tehnice şi materiale cu care se confruntă şi că instanţele vor funcţiona după principiul ‘după noi potopul’. ‘Vom funcţiona după principiul ‘după noi potopul’. Nu este…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.