Pentru al său univers specific, “GGworld”, precum orice spectacol, își reinventează nu numai o limbă dar și mecanisme anume. În limba internațională în care “WORLD” înseamnă “LUME”, în sensul de ‘’univers’, întâmplarea face ca “GG” să se pronunțe: GiGi ca și prenumele meu, al autorului. Precum o semnătură pusă, ca pe un tablou, pe propriul…
Etichetă: spectacol
Armăsarii au făcut spectacol pentru doamne, la Târgu Mureş
Spectacol pentru doamne, la Târgu Mureş. Unele dintre cele mai frumoase rase de armăsari au făcut numeroase acrobaţii, în cadrul unui spectacol de dresaj, de care s-au bucurat şi domnii, dar şi cei mici au primit bomboane. Dacă unele doamne şi-au petrecut Ziua Femeii la restaurante sau la film, altele s-au distrat la clubul hipic, acolo…
“Prietenie, prietenie”, spectacol aniversar organizat de Ioan (Nelu) Burdulea la Târnăveni
Vineri 16 februarie de la ora 17.00 Ioan (Nelu) Burdulea vă invită la Casa de Cultură din Târnăveni la spectacolul aniversar: “Prietenie, prietenie”. Vor fi alături în scenă prietenii: Mihaela și Ciprian Istrate, Leontina Pop, Dorina Oprea, Robert Târnăveanu, Ina Todoran și Ovidiu Furnea, Nelu Șopterean, Ionela Moruțan, Maria Butilă, Maria Sântean Faghiura și Teodor…
Spectacol aniversar la Palatul Culturii, de Ziua Unirii Principatelor Române!
Primăria Municipiului Târgu Mureș organizează miercuri, 24 ianuarie, de la ora 17.00, la Palatul Culturii din Târgu Mureș un spectacol aniversar, pentru a marca 165 de ani de la Unirea Principatelor Române. Într-o atmosferă de sărbătoare pe scena din Sala mare a Palatului, vor urca artiști de renume: Sava Negrean Brudașcu, Mihaela și Ciprian Istrate,…
Spectacol artistic, vizionare de film şi Hora Unirii, la Miercurea-Ciuc
Ziua Unirii Principatelor Române va fi marcată, la Miercurea-Ciuc, printr-un spectacol artistic, vizionarea unui film despre comunităţile româneşti din Harghita şi tradiţionala Horă a Unirii, din centrul oraşului. Potrivit informaţiilor furnizate de Instituţia Prefectului, miercuri, de la ora 16.00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Miercurea-Ciuc va fi prezentat un spectacol artistic, intitulat…
Spectacol cu prilejul Unirii Principatelor la Târgu Mureș
Evenimentul va începe în sala mare a Palatului Culturii de la ora 17.00 și se va încheia cu o Horă a Unirii în Piața Victoriei de la ora 19.30.
“Viaţa e în direct doar aici!” de Radu Herjeu, spectacol lectură de Ziua Culturii Naţionale
Compania “Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional Târgu Mureş prezintă un spectacol lectură special, “Viaţa e în direct doar aici!” de Radu Herjeu, care va fi transmis online cu prilejul Zilei Culturii Naţionale. “‘Viaţa e în direct doar aici!’ de Radu Herjeu explorează influenţa profundă a televiziunii în societatea noastră şi modul în care domină viaţa…
“Dracula Dog Show”, un spectacol pentru iubitorii de animale
Peste o mie de câini, din 35 de ţări din toată lumea, şi-au etalat graţia şi talentele la cel mai iubit concurs internaţional de specialitate de la noi din ţară. Dracula Dog Show a început în Cetatea Târgu Mureș. Admiratorii au putut face cunoştinţă cu zeci de campioni, înscrişi la toate categoriile, care se întrec…
Spectacol “Cel ce Gandeste Singur” cu Tudor Gheorghe la Târgu Mureș
Spectacolul va ave aloc vineri, 5 mai, de la ora 19:00 la Palatul Culturii.
„Weekend cultural la UMFST” – UNATC revine la Târgu Mureș într-un spectacol complex de teatru-dans „Cosmic Latte”
În cadrul seriei de evenimente „Weekend cultural la UMFST”, Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș și Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti vă invită la spectacolul „Cosmic Latte”. Acesta va fi prezentat publicului din Târgu Mureș în 8 aprilie, ora 20:00 și 9…
Spectacol: Ciclopul după Euripide de Adi Iclenzan
Teatru antic în viziune postmodernă, spectacol cu și despre senzații, sentimente puternice și adevăruri aruncate în față, de neprivit și de neratat totodată, vulgar și scârbos, ilustrând viața însăși și modul în care până și sălbăticia umană are doza sa de sensibilitate. Un spectacol pe care nimeni nu ar trebui să-l vadă, dar în care…
Spectacol invitat al Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely“
DOCTORUL Vineri, 10 martie, de la ora 19:00, la Sala Mare Teatrul Național Târgu-Mureș găzduiește DOCTORUL, un spectacol al Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely“ din Timișoara. Spectacolul prelucrează textul tânărului autor britanic Robert Icke, în viziunea scenică a renumitului regizor Andrei Șerban, aflat la prima colaborare cu teatrul timişorean. Rolul principal al spectacolului i-a fost oferit actriței Companiei Tompa Miklós, Fülöp…
ARTĂ PENTRU SUFLET- BOGDAN OTA & FRIENDS
Pe data de 28 mai 2014, începând cu ora 19:00, pianistul și compozitorul Bogdan Ota, acompaniat de Radu Cotoman (vioară) și Emerich Ghercă (violoncel) va susține spectacolul caritabil ”Artă pentru suflet” la Palatul Culturii din Tîrgu Mureș. Mesajul lansat de artistul Bogdan Ota către public cu ocazia numeroaselor evenimente caritabile în care s-a implicat accentuează…
Dreaming Romania, spectacol libertin la Ariel
Unicul teatru independent din Iaşi, TEATRU FIX, prezintă la Tîrgu Mureş, vineri, 16 mai 2014, ora 19, în sala Ariel, spectacolul DREAMING ROMANIA. Spectacolul
Remember. Un 8 Martie de neuitat la Reghin
Un spectacol de muzică uşoară de calitate, cu artişti îndrăgiţi a fost darul oferit de Primăria Reghin şi Casa de Cultură ,,Eugen Nicoară” doamnelor şi domnişoarelor cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii. Evenimentul a avut loc vineri, 7 martie de la ora 17. Invitatul special a fost nimeni altul decât renumitul interpret Marcel Pavel. Pe…
Spectacol working progress la Teatrul Național
Regizorul Radu Afrim a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, că va pune în scenă cu trupa secţiei maghiare a Teatrului Naţional din Târgu Mureş spectacolul ‘Castingul dracului’, primul de gen ‘working progress’ care se joacă la un teatru de stat din România. Potrivit regizorului, spectacolul este neobişnuit, în sensul că povestea este inspirată de…
Horaţiu Mălăele vine la Târnăveni
Cunoscutul actor Horaţiu Mălăele va fi prezent în luna martie la Târnăveni. Actorul va juca alături de Nicolae Urs în piesa de teatru Măscăriciul de A.P.Cehov. Spectacolul va avea loc miercuri, 12 martie, la Casa de Cultură din Târnăveni, începând de la ora 19.00. Cel mai recent spectacol semnat de Horaţiu Mălăele este un omagiu…
Spectacol de Dragobete, la Palatul Culturii
Asociatia Culturala Muresul Superior in parteneriat cu Biblioteca Judeteana Mures, Consiliul Judetean Mures, Palatul Culturii, Primaria Tirgu-Mures si Radio Tirgu-Mures, organizeaza luni, 24 februarie, ora 18:00, la Palatul Culturii din Tirgu-Mures, un spectacol folcloric cu cele mai frumoase cantece de dragoste ale folclorului romanesc. Obiceiul are o traditie milenara si marcheaza inceputul primaverii, renasterea naturii, a…
Dance for life
Asociaţia „Împreună pentru copiii cu cancer”, din Tîrgu-Mureş în parteneriat cu Consiliul Judeţean Mureş şi ACS Dance Art Tg.Mureş, a organizat vineri, la Palatul Culturii o nouă ediție a spectacolului concurs Dance for Life. Evenimentul este organizat ocazia Zilei Mondiale a Cancerului la Copii. Tineri dansatori cu vârsta peste 14 ani, de la şcoli, licee şi…
Spectacol folcloric de Dragobete
După zgomotosul Valentine’ s Day cu inimioare, ciocolată și trandafiri, reghinenii se pregătesc de Dragobete. Sărbătoarea românească a dragostei vine la Reghin cu un spectacol folcloric organizat de Casa de Cultură ,,Eugen Nicoară”, în data de 21 februarie, de la ora 18. Sub genericul ,,De Dragobete iubește românește” vor urca pe scenă 13 interpreți tineri,…
Spectacol umanitar la Reghin
20 de artiști din zona Reghin vor susține joi, 27 februarie, de la ora 18, un spectacol folcloric dedicat unei tinere interprete de muzică populară care are nevoie de ajutor. Anamaria Vergu … …născută în satul Dumbrava de pe Valea Mureșului, locuiește la ora actuală în municipiul Bistrița împreună cu soțul ei. Tânăra, în vârstă…
Sute de reghineni, la „Cerere în căsătorie”
Sala de spectacole a Casei de Cultură a Tineretului ,,George Enescu” din Reghin a devenit vineri seara (7 februarie), de la ora 18, neîncăpătoare pentru cei care s-au arătat dornici să asiste la premiera spectacolului cu piesa ,,Cerere în căsătorie” de Cehov, pusă în scenă de trupa de teatru amator ,,Din Culise” . Zeci de…
Spectacol de teatru pus în scenă la Reghin
Vineri, 7 februarie, începând cu ora 18.00, Casa de Cultură a Tineretului “George Enescu” din Reghin găzduiește premierea piesei de teatru Cerere în căsătorie, după Cehov. Spectacolul este regizat de Luchian Pantea, actor al Teatrului Național Tîrgu-Mureș iar scenografia este semnată de Ignat Măriuca, tot o colaboratoare a Naționalului târgumureșean. În distribușie se vor regăsi actori din…
Teatru cu artişti de marcă
Piesa de teatru ,,Avarul” de Molier va fi jucată joi 20 februarie, pe scena Casei de Cultură din Tîrnăveni. În Avarul, pornind de la Aulularia lui Plaut, Molière păstrează doar ideea centrală: un zgârcit care își ascunde comoara, obsedat de pierderea ei. Spectacolul Cei doi copii ai lui Harpagon s-au îndrăgostit: Cleante îi mărturisește surorii…
„Asta-i Sara de Crăciun”
Ediția a IV-a a Festivalului Interjudeţean de Datini şi Obiceiuri de Crăciun a fost aşteptată cu nerăbdare nu numai de numeroşii spectatori care au fost prezenţi la Casa de Cultură „Pompeiu Hărăşteanu” Luduş, dar şi de tinerii artişti care au urcat pe scenă cu emoţia pură care s-a transmis şi dincolo de rampa scenei. În…
Spectacol de Crăciun la Centrul Scolar pentru Educatie Incluziva Nr. 1
Elevii Centrului Scolar pentru Educatie Incluziva Nr. 1 Targu Mures va invita azi, 18 decembrie, de la ora 17 sa vizionati spectacolul prezentat de grupul Inocentia care a obtinut, premiul I, la Festivalul International Scolar din Italia. Spectacolul va avea loc pe scena din centrul orasului, langa statuia lui Avram Iancu. Iar maine, 19 decembrie, de la…
Spectacol de teatru trilingv inspirat din viața elevilor
Regizorul scoţian Scott Jonston, profesor de actorie şi regie de la Colegiul Edinburgh, a anunţat, într-o conferinţă de presă, premiera spectacolului ‘Suntem praf de stele’, inspirat din viaţa elevilor de liceu din municipiu, care va avea loc marţi seara, la Teatrul Naţional Târgu Mureş. Regizorul a arătat că optsprezece copii cu vârste cuprinse între 15…
Tragedia de la Tarnița, pe scena Naționalului
Compania Liviu Rebreanu a Teatrului Naţional din Târgu Mureş a anunţat, vineri, punerea în scenă a premierei piesei ‘Punct triplu’, de Bogdan Georgescu, spectacol inspirat din tragedia de anul trecut, de pe Lacul Tarniţa din judeţul Cluj, când un tată şi-a înecat cei doi copii, iar apoi s-a sinucis. Regizorul Bogdan Georgescu a declarat vineri,…
„Eroii” au dansat în centrul orașului
Asociaţia ,,Laleaua” din Tîrnăveni a organizat săptămâna trecută, marți, un spectacol în centrul localităţii, cu ajutorul a 100 de copii. Aceştia au fost acompaniaţi de un grup de tineri din Olanda care au susţinut un moment artistic. Evenimentul a inclus o scenetă şi două dansuri. Timp de două săptămâni, tinerii olandezi au desfăşurat diferite activităţi cu copiii…
Concert coral pentru promovarea tinerelor talente
Asociaţia ,,Amiciţia” şi Corala Amicii Tîrnăveni au organizat un concert coral dedicat Sărbătorilor de Paşte, Zilei Independenţei României, Zilei Victoriei şi Zilei Europei. Spectacolul de la Casa de Cultură, tot mai profesionist la fiecare ediție, a avut un scop umanitar. Sumele obţinute din donaţiile benevole ale spectatorilor şi sponsorizări vor fi destinate premierii elevilor cu…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.