Circuitul de sporturi cu motor “Transilvania Motor Ring” are nevoie de lucrări de intervenție pentru consolidarea unor versanți și pentru construirea unor drumuri suplimentare de acces la pistă. În acest sens, consilierii județeni care se vor întruni în ședință ordinară vineri vor trebui să aprobe documentația tehnico-economică și indicatoriii tehnicoeconomici ai acestei investițiii. În documentele…
Etichetă: suplimentare
Noi reguli RCA. Documente suplimentare pentru reparații în regie proprie
Autoritățile au pregătit o nouă schimbare a legislației RCA, care, de această dată, vizează în primul rând creșterea siguranței în trafic, au arătat, pentru Economica,net, reprezentanți ai Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Este vorba de reglementarea așa numitelor plăți “în regie proprie”, adică acele situații în care păgubitul alege să încaseze în avans valoarea daunei…
Noi reglementări cu privire la concediul de odihnă și orele suplimentare
Un proiect legislativ de modificare a Codului Muncii, care urmărește conformarea acestuia la directivele europene în domeniu, ar putea aduce câteva modificări importante pentru angajați și angajatori. Iată câteva dintre cele mai semnificative, într-o analiză Profit.ro: Prelungirea perioadei de compensare a orelor suplimentare, astfel că salariații vor putea compensa orele suplimentare pe o perioadă mai lungă,…
Exproprieri suplimentare pentru calea ferată Brașov-Sighișoara, la Bod și Vânători
Ministerul Transporturilor va acorda peste un milion de lei, exproprieri suplimentare pentru calea ferată Brașov-Sighișoara, care se află în plin proces de modernizare. Pe site-ul ministerului a fost postat în consultare publică proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea declanşării procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată, aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului și a…
Poliția din Mureș anunță verificări suplimentare la un centru pentru vârstnici
La data de 10 iulie, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, alături de reprezentanții instituțiilor și autorităților componente ale grupurilor mixte de control, de la nivelul județului Mureș, au efectuat un control la un centru de îngrijire și asistență, din municipiul Târgu Mureș. În urma activităților de control efectuate luni de către polițiști,…
Autostrada Transilvania : Guvernul aprobă exproprieri suplimentare
Guvernul aprobă în ședința de miercuri, exproprieri suplimentare pentru descărcarea de la Marca (județul Sălaj), varianta de avarie pentru deschiderea lotului Nușfalău-Suplacu de Barcău, tronson de 14 km. al Autostrăzii Transilvania pe care turcii de la Nurol îl termină în august-septembrie. Stadiul fizic de realizare este de aproape 80 %,… Citește articolul complet
Toţi primarii vor primi bani!
La a doua rectificare bugetară bugetul de stat al Ministerului Educaţiei este redus cu 34 milioane lei, informează Mediafax. “Această diminuare vine ca urmare a execuţiei bugetare înregistrată la 31 august, de doar 41,6%. Şi în aceste condiţii de reducere a FEN-urilor, suma bugetată pentru anul 2014, respectiv 782 milioane, reprezintă: 200% din execuţie 2013,…
Încă 3.000 de tichete Rabla în 2013
Administraţia Fondului pentru Mediu va aloca 3.000 de tichete valorice pentru persoanele fizice în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2013. Distribuirea tichetelor valorice către colectorii validaţi în program se va realiza începând de joi, 14 noiembrie, conform graficului postat pe site-ul instituţiei (www.afm.ro). Repartizarea tichetelor valorice se va realiza în funcție…
Fonduri suplimentate la Spitalul Județean de Urgență
Într-o informare oficială, conducerea Spitalului Județean de Urgență Tîrgu-Mureș, anunță că i s-au suplimentat fondurile pe mai multe programe naționale. Mai exact este vorba despre: Program naţional de tratament al suridăţii prin proteze auditive implantabile implanturi cohleare cu suma de 15.000 lei Programul naţional de ortopedie- endoprotezare cu suma de 168.500 lei Programul naţional de…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.