O femeie de 69 de ani, din Cristuru Secuiesc, a fost accidentată mortal, luni seara, de un autoturism condus de un tânăr de 18 ani, fără permis, aflat sub influenţa alcoolului, care a părăsit locul accidentului şi care, ulterior a fost reţinut de poliţişti, a informat IPJ Harghita. Potrivit sursei citate, tânărul conducea autoturismul din…
Etichetă: tanar
Tânăr prins după ce a vandalizat pietre funerare în localitatea Trei Sate
DEPISTAT ÎN FLAGRANT DELICT DE POLIȚIȘTII SECȚIEI 14 GHINDARI La data 27 februarie a.c., în baza activităților investigativ-operative desfășurate în cadrul unui dosar penal de profanare de morminte și distrugere, polițiștii Secției 14 Poliție Rurală Ghindari au depistat în flagrant delict un tânăr, de 16 ani, imediat după ce ar fi dărâmat 6 pietre funerare…
Meditaţii gratuite la matematică în aer liber oferite de un tânăr profesor elevilor aflaţi în dificultate
Un tânăr absolvent al Facultăţii de Matematică a Universităţii de Vest din Timişoara, David Baratoşi, a început, joi, în Cetatea Târgu Mureş, să predea lecţii gratuite de matematică, în aer liber, elevilor aflaţi în dificultate din punct de vedere material, dar şi cu diverse afecţiuni. David Baratoşi a spus că modelul său este matematicianul Srinivasa…
Încă o reținere a unui tânăr din gașca de bătăuși
UPDATE 2 – MĂSURI FERME PENTRU FAPTE DE VIOLENȚĂ ASUPRA UNOR MINORI În cursul zilei de ieri, 13 februarie a.c, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Târgu Mureș au identificat și reținut pentru 24 de ore, un alt tânăr, de 15 ani, din Sângeorgiu de Mureș, bănuit că ar fi participat la faptele de violență comise…
Tânăr de 25 de ani, rănit grav după ce s-a izbit cu maşina de un camion cu floarea soarelui la ieșire din Sighișoara
Pe DN 13, la ieşirea din municipiul Sighişoara spre Târgu Mureş, a avut loc un accident grav, duminica seara. Un tânăr de 25 de ani a fost grav rănit după ce maşina în care se afla a intrat în coliziune cu un autocamion care transporta floarea soarelui. Şoferul autoturismului a fost transportat de urgenţă la…
Dosar penal pe numele unui tânăr în autoturismul căruia s-au găsit 2.000 de petarde
Poliţiştii harghiteni au întocmit un dosar pe numele unui tânăr în autoturismul căruia s-au găsit, la sfârşitul săptămânii trecute, aproximativ două mii de petarde. Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita a informat, luni, că bărbatul de 30 ani, din Atid, a fost identificat de poliţiştii oraşului Cristuru Secuiesc, în timp ce…
Tânăr din Ungheni reținut pentru conducere cu permis fals și sub influența drogurilor
În cadrul activităților, polițiștii Serviciului Rutier Mureș au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui tânăr, de 23 de ani, ulterior depistării sale în trafic și constatării mai multor infracțiuni rutiere săvârșite. Mai exact, la data de 13 octombrie, în jurul orei 19.30, polițiștii au oprit pe DN15 E60, în orașul Ungheni, un autovehicul,…
Un tânăr din Corunca conducea drogat la miezul nopții pe strada Budiului din Târgu Mureș
La data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 00.06, polițiștii Biroului Rutier Târgu Mureș au oprit pentru control, pe strada Budiului din municipiu, un autoturism, condus de un tânăr de 18 de ani, din comuna Corunca. Acesta a fost testat cu aparatele din dotare, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive….
Un tânăr din Sărățeni fără permis a furat o mașină din Sângeorgiu de Pădure
La data de 8 octombrie a.c., în cursul serii, polițiștii mureșeni au fost sesizați, de către un bărbat, cu privire la faptul că i s-a sustras autoturismul. În baza activităților operative desfășurate, la aproximativ 30 de minute de la sesizare, polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorgiu de Pădure au depistat autoturismul pe raza aceleiași localități….
Tânăr din Miercurea Ciuc plecat la muncă în Spania, dat dispărut de familie
Un tânăr din Miercurea-Ciuc, aflat la muncă în străinătate, a fost dat dispărut de familie, întrucât nu a mai putut fi contactat, poliţiştii solicitând sprijin pentru găsirea acestuia. Biroul de Presă al IPJ Harghita a informat că poliţiştii din cadrul Poliţiei Miercurea-Ciuc au fost sesizaţi, de către membrii familiei şi prieteni, că Tinca Paul-Cătălin, de…
Tânăr din Ungheni, reţinut pentru conducere fără permis, după ce a fost prins a doua oară
Un tânăr de 22 de ani din Ungheni, judeţul Mureş, a fost reţinut pentru 24 de ore de către poliţişti după ce a fost găsit conducând fără permis pe raza municipiului Bistriţa, la o lună după ce i se întocmise dosar penal pentru aceeaşi faptă, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud. “În după-masa de…
Tânăr din Livezeni, prins drogat la volan pe Gheorghe Doja
La data de 25 august a.c., în jurul orei 02.05, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Târgu Mureș și Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, au oprit, pe strada Gheorghe Doja din municipiu, un autoturism, condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Livezeni. În urma testărilor specifice efectuate, a reieșit faptul…
Multiplă prelevare de organe de la un tânăr fără şanse de vindecare – speranţă pentru alţi pacienţi
La Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc a avut loc, duminică dimineaţă, o multiplă prelevare de organe de la un bărbat în vârstă de 26 de ani, născut cu o boală congenitală cerebrală şi fără şansă de vindecare, iar gestul nobil al familiei sale oferă speranţă mai multor oameni bolnavi, informează unitatea medicală harghiteană. “În noaptea…
Tânăr prins după ce a furat țigări și băutură din Band
La data de 20 iulie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Band au reținut un bărbat de 28 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal. Din cercetări a reieșit că, la data de 17 iulie a.c., acesta ar fi pătruns în incinta unei societăți comerciale din…
Un tânăr de 19 ani, venit din Germania la rude, s-a înecat în Târnava Mică la Bălăușeri
Un tânăr de 19 ani, abia venit din Germania în vacanţă în ţară, a murit înecat în Târnava Mică, judeţul Mureş. Chiar dacă nu ştia să înoate, băiatul a intrat în apă să se răcorească. Prietenii cu care a mers la scăldat n-au putut să-l salveze pentru că nici ei nu ştiau să înoate. “S-au efectuat…
Tânăr din Petelea reținut de polițiști după ce ar fi rănit cu intenție un cal
Miercuri, 15 martie a.c., în urma probatoriului administrat și a cercetărilor efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, a unui tânăr de 19 de ani, din localitatea mureșeană…
Tânăr din Corunca arestat pentru furt de alimente dintr-un magazin din Târgu Mureș
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 25 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal. Din cercetări a reieșit că la data de 26 februarie a.c., în jurul orelor 03.40, cel în cauză a…
La 24 de ani, un tânăr din Târgu Mureș a pornit o afacere care îi aduce peste 5 milioane de euro
La doar 24 de ani, un tânăr din Târgu Mureș a pornit o afacere care dupa zece ani îi aduce venituri de peste 5 milioane de euro. Construiește locuri de joacă și terenuri de sport în toată țară, iar de curând a inaugurat o fabrică unde va produce echipamentele pentru aceste platforme. Dorința omului de…
Tânăr înjunghiat la Sighișoara, a murit la spital
Un tânăr de 21 de ani a fost înjunghiat după o petrecere la care a participat în noaptea de joi spre vineri, la Sighişoara. Tânărul a murit la spital, vineri dimineaţă, informează România TV. Doi tineri care au consumat prea mult alcool s-au luat la ceartă, iar unul dintre ei a pus mâna pe un…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.