Borbély László, vicepreşedintele politic al UDMR, a declarat sâmbătă la Târgu Mureş, că în momentul de faţă o demisie a preşedintelui Traian Băsescu nu ar rezolva nimic şi că este îngrijorător faptul că zilnic scena politică este dominată de scandal. “Eu cred că în momentul de faţă o demisie în primul rând nu ar rezolva…
Etichetă: Traian Băsescu
Secuii îi reclamă la CNCD pe președinte și premier
Liderul Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Izsak Balazs, i-a reclamat la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pe preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta, preşedintele Senatului, Crin Antonescu şi vicepremierul Liviu Dragnea pentru discriminare etnică în legătură cu regionalizarea. ‘Obiectul prezentei petiţii îl prezintă enunţul făcut de un număr însemnat de politicieni, conform căruia este exclus,…
Reacția politicului mureșean la zarva naționalistă
Am încercat pe parcusul zilei de astăzi să luăm legătura cu cât mai mulți lideri politici locali pentru a vedea cum se vede războiul declarațiilor București – Budapesta de la Tîrgu-Mureș. Iată mai jos și câteva declarații pe această temă, precum și câteva abțineri. Referitor la reacția președintelui Băsescu, Ștefan Someșan, liderul PSD Tîrgu-Mureș, a…
Borbely susține că dosarul său este închis
Vicepreşedintele politic al UDMR, deputatul Borbely Laszlo, susţine că din punct de vedere juridic cazul său este închis şi că nu doreşte să intre în speculaţii legate de solicitarea preşedintelui Traian Băsescu de reluare a dezbaterilor în Camera Deputaţilor. ‘Putem avea păreri, e început de campanie, este MCV-ul la uşă, iar preşedintele ţării poate să…
Sindicaliștii recomandă votul pro-demitere
Uniunea Judeţeană a Sindicatelor Mureş, filiala CNSLR Frăţia, a făcut un apel către populaţie să se prezinte la referendumul din 29 iulie şi să voteze ‘da’ pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu. Potrivit unui comunicat dat publicităţii miercuri, Sindicaliştii îi impută preşedintelui Traian Băsescu că ar fi girat diminuarea pensiilor şi salariilor, că ar fi contribuit…
DA sau NU?
Parlamentul României a aprobat în ședința plenară din 6 iulie 2012 legea cu privire la organizarea Referendumului național pentru demiterea președintelui României. Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu se va desfășura în data de 29 iulie 2012. La acest Referendum cetățenii României trebuie să voteze dacă sunt de acord cu suspendare președintelui Traian Băsescu, răspunzând cu…
Vasile Gliga: „Lui Băsescu i s-a umplut sacul”
Preşedintele interimar al PSD Mureş, deputatul Vasile Gliga, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că, dacă preşedintele suspendat, Traian Băsescu, nu va fi demis la referendumul din data de 29 iulie, probabil va fi organizat un alt referendum. ‘Conducerea partidului de sus ştie ce are de făcut, probabil se mai organizează un referendum, dacă tot…
PCM îl sprijină la referendum pe Traian Băsescu
Preşedintele Forumului de Coordonare al Organizaţiilor Judeţene ale Partidului Civic Maghiar (FCOJ PCM), Laszlo Gyorgy, a declarat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că formaţiunea sa trebuie să fie de partea instituţiei Preşedintelui României, că va intra în campanie electorală de partea preşedintelui Traian Băsescu şi a îndemnat cetăţenii ‘să apere democraţia…
Cociș reclamă jaful de la Loterie
Într-o scrisoare deschisă adresată președintelui Traian Băsescu și premierului Mihai Răzvan Ungureanu, președintele executiv al sindicatului din Loteria Română reclamă prejudiciile aduse de actuala conducere a instituției și condamnă intențiile de reduceri drastice de personal. Textul scrisorii deschise precizează: In ultimii trei ani, CN Loteria Romana SA a trecut printr-o perioada de regres iar motivul…
Băsescu vs. Arafat, războiul declaraţiilor
Luni, 09 ianuarie, preşedintele Traian Băsescu a avut o intervenţie telefonică la o emisiunii a postului Realitatea TV în care era invitat Raed Arafat şi i-a reproşat acestuia că ar crea o „psihoză publică”. „Şi noi spunem că sistemul de ambulanţe e un exemplu bun, dar nu e suficient. Mai avem nevoie de 1.200 de…
Legea Sănătății, buturuga Guvernului Boc
Proiectul de lege a sănătăţii, lansat în dezbatere publică şi care a generat demisia subsecretarului de stat dr. Raed Arafat, a declanşat un val de proteste spontane, nemaiîntâlnite în România ultimilor 20 de ani. Ce a determinat ieşirea în stradă a românilor, vă arătăm mai jos printr-o retrospectivă a evenimentelor ultimelor trei săptămâni de când…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.