Dacă la nivel național, ierarhia televiziunilor se menține aceeași, lună de lună, de aproape 10 ani – Pro TV, Antena 1, Kanal D, România TV și Antena 3 CNN – în regiunile istorice, sondajele Kantar Media arată un consum diferit de televiziune liniară (pe telecomandă). Adică, televiziunile din top 5 își schimbă locurile de la…
Etichetă: Transilvania
Transilvania Motor Ring are în plan găzduirea Campionatului Mondial de SuperMoto anul viitor
Transilvania Motor Ring a prezentat intenția găzduirii în 8 Septembrie 2024 a unui Campionat Mondial de SuperMoto, fiind astfel prezenți în mod oficial, pe calendarul provizoriu al Federației Internaționale de Motociclism. Dacă acum câteva luni reușeam alături de Federatia Romana de Motociclism să identificăm în cadrul complexului cea mai potrivită variantă de traseu pentru un…
Banca Transilvania majorează unele comisioane, pentru populație și firme, de la 1 ianuarie
Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România după active, majorează unele comisioane pentru populație și firme, începând cu data de 1 ianuarie 2024. Amintim că băncile trebuie să plătească, începând de anul viitor, o taxă de 2% pe cifra de afaceri, după cum a stabilit Guvernul … Citește articolul complet
Probleme pe lotul UMB din autostrada Transilvania
Tronsonul din autostrada Transilvania unde lucrează românii de la UMB riscă să rateze termenul final pentru finanțarea din PNRR, deși constructorul are un progres bun, iar în 2021 tronsonul „avea șanse maxime să fie prima autostradă finanțată prin PNRR inaugurată”, susține Asociația Pro Infrastructură. „Oglindă oglinjoară, care-i cea mai frumoasă autostradă-muzeu din țară? Noi credem…
Secretar ungar de stat: Ungaria continuă să sprijine comunitatea maghiară din Transilvania
În pofida războiului ruso-ucrainean şi a situaţiei economice dificile, Ungaria va continua să sprijine comunitatea maghiară din Transilvania cu aceeaşi intensitate ca până acum, deoarece nu există guvernare naţională fără ajutorarea comunităţilor din afara graniţelor, a declarat, luni, la Cluj-Napoca, Levente Magyar, secretar de stat în cadrul Ministerului ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului…
Aeroportul Transilvania are de dat, dar mai mult de luat
Pe ordinea de zi a ședinței de joi a Consiliului Județean Mureș se află un proiect de hotărâre privind stabilirea unor măsuri financiare pentru „ Aeroportul Transilvania – Târgu Mureș” Aeroportul funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Mureş, ca regie cu specific deosebit, activitatea fiind finanţată atât din venituri proprii cât şi din fonduri publice, respectiv…
Varianta virtuală pentru Transilvania Motor Ring este acum… reală
Finala Digital Romanian Endurance Series va avea loc sâmbătă, 14 octombrie, la Palatul Parlamentului, în cadrul Bucharest Gaming Week. Etapa decisivă va fi prima ocazie a sim racerilor de a rula în Assetto Corsa pe Transilvania Motor Ring, în urma scanării laser și a sute de ore de modelare 3D. Varianta alpha va fi utilizată…
Campionatul Mondial de Supermoto pe “Transilvania Motor Ring”
Reprezentanții Federației Internaționale de Motociclism au fost în inspecție pe circuitul „Transilvania Motor Ring” de la Cerghid, Ungheni în vederea organizării aici, în 2024, a unei etape din Campionatul Mondial de Supermoto. Informația a fost făcută publică de târgumureșeanul Thomas Moldovan, vicepreședintele Agenției Naționale pentru Sport, la TVR 2. Se pare că reprezentanții forului internațional…
Punctul negru pentru blocarea în contestații a zeci de kilometri din Autostrada Transilvania
55 de kilometri din Autostrada Transilvania, blocați în contestații
Curtea de Apel București a stabilit pentru 18 octombrie termen la contestația Strabag pentru lotul Chiribiș -Biharia câștigat de Precon (România). CNAIR a desemnat în iunie constructorul Asocierea de constructori din România Precon-Citadina, însă Strabag a depus contestație la CNSC și a pierdut pe fond. Ulterior, a depus contestație și… Citește articolul complet
Întâlnirea anuală a sașilor din Transilvania la Saschiz
Comuna Saschiz din județul Mureș a fost animată în acest sfârșit de săptămână de sute de copii și adulți îmbrăcați în straie populare germane care au luat parte la Întâlnirea anuală a sașilor din Transilvania. Etnicilor sași din România li se alătură oaspeți de peste hotare reprezentând asociații culturale preocupare de promovarea specificului și tradițiilor…
Biserici monument din Transilvania au fost renovate cu sprijinul Guvernului ungar
Duminică, au fost sfinţite şi predate cinci biserici romano-catolice din Transilvania, clădiri de patrimoniu, renovate cu sprijinul Guvernului ungar în cadrul programului “Rómer Flóris”. Renovarea completă a clădirilor de patrimoniu, care aparţin Arhidiecezei Romano-Catolice Alba Iulia, a fost finalizată în acest an sub supravegherea Fundaţiei “Teleki László”, din Budapesta. Bisericile din Dumitreni, Beu şi Nazna-Sâncraiu…
Marea finală a Campionatului Național de Drift 2023 pe Transilvania Motor Ring
Ultimul eveniment de drift din acest sezon competițional, ultima bătălie. În perioada 29 septembrie – 01 octombrie, pe circuitul Transilvania Motor Ring se vor duce luptele decisive pentru titlul de campion, al fiecărei clase: PRO, SemiPRO, Street. în program: Vineri: RoDrift Experience – simte adrenalina si forța unei mașini de competiție pe circuit, in dreapta…
Sala de sport a Colegiului Economic “Transilvania” din Târgu Mureș va fi demolată
Sala de sport a Colegiului Economic “Transilvania” din Târgu Mureș va fi demolată din cauza stării avansate de degradare în care se află. În acest sens, consilieiri locali târgumureșeni vor trebui să adopte un proiect de hotărâre privind trecerea sălii de sport în domeniul privat al municipiului, în vedere demolării. În locul acestei săli de…
(Video) Cum arată cel mai nou lot din autostrada Transilvania care se deschide azi traficului
Rețeaua de drumuri de mare viteză a României va depăși 1.000 de kilometri joi, 21 septembrie, când urmează să fie inaugurat lotul Nușfalău – Suplacu de Barcău din Autostrada Transilvania (A3). Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, a prezentat miercuri imagini de pe secțiunea de 13 kilometri ce urmează să fie recepționată:
Electrificarea unei linii de cale ferată din Ungaria va îmbunătăți legătura între Budapesta şi Transilvania și cu restul Ungariei
Electrificarea liniei de cale ferată Püspökladány-Biharkeresztes a fost finalizată s-a anunţat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la Berettyóújfalu, lângă linia de cale ferată, cu participarea primarilor din zonă. Loránd Bói, subsecretar de stat pentru strategia transporturilor din cadrul Ministerului Construcţiilor şi Transporturilor, a declarat: după ce calea ferată a…
ACS Academica Transilvania – Campioana Nationala la Minifotbal Feminin
Targu Muresul a fost in data de 10 septembrie INIMA minifotbalului feminin romanesc. Trofeul Florilor, editia I, a fost prima competitie nationala de minifotbal feminin desfasurata sub egida Federatiei Romane de Minifotbal. Sustinerea primita din partea Federatiei Romane de Minifotbal si interesul pentru competitiile feminine de minifotbal ne motiveaza sa continuam si sa dezvoltam acest…
Prima Sărbătoare a Meșteșugurilor Ardelenești, o întâlnire a comunităților de meșteșugari din Transilvania
La sfârșitul lunii septembrie, Cetatea din Târgu Mureș va deveni un adevărat parc de joacă tradițional pentru toți cei interesați de arte populare și meșteșuguri. Evenimentul este organizat la inițiativa Asociației de Etnografie și Artă Populară, a Fundației Casa Tradițiilor Ardelenești și a Asociației Meșteșugarilor din Transilvania și va avea loc între 23 și 24 septembrie….
72% dintre excursiile pentru elevii maghiari au fost organizate în Transilvania
Trebuie întărit spiritul maghiar, patriotismul copiilor, precum şi ideea că naţiunea maghiară este unitară atât în interiorul ţării, cât şi în afara graniţelor sale, iar programul de excursii pentru elevi “Fără graniţe!” este o oportunitate excelentă de a face asta, a declarat Árpád János Potápi, secretarul ungar de stat responsabil pentru politicile naţionale, luni, la…
Szijjártó: Cu cât mai bune sunt relaţiile româno-ungare, cu atât mai bine este pentru comunitatea maghiară din Transilvania
Trebuie să menţinem cele mai bune relaţii posibile cu ţările vecine, pentru că este benefic şi pentru comunităţile naţionale maghiare de peste hotare, aşa cum se vede în mod clar în cazul Ungariei şi României – a declarat joi, la Budapesta, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, Péter Szijjártó. Potrivit comunicatului remis…
(Video) Imagini spectaculoase cu 11 kilometri de viaducte în construcție pe Autostrada Transilvania
UMB construiește în Transilvania o autostradă ,,viaduct”. Din lungimea totală de 42 de kilometri a loturilor din PNRR Nădășelu-Zimbor-Poarta Sălajului, 11 kilometri este lungimea tuturor viaductelor de pe traseu. Sunt 28 de pasaje printre văile și dealurile Transilvaniei, lucrări de artă cu lungimi cuprinse între 40 și 720 de metri și ridicate la o înălțime…
Încă o secţiune din Autostrada Transilvania are constructor desemnat
Ministrul Transporturilor. Sorin Grindeanu anunţă că încă o secţiune din Autostrada Transilvania are constructor desemnat, iar cconstructorul român are la dispoziţie 884,12 milioane de lei (fără TVA) şi 24 de luni pentru finalizarea lucrărilor pe secţiunea Suplacu de Barcău-Chiribiş, de 26,35 km. Citește articolul complet
8 locuri de vacanță din Transilvania unde experiența rustică se poate împleti cu confortul de 4-5 stele
Dacă te-ai săturat de scandalurile și aglomerația de pe litoral, Transilvania poate fi o variantă de vacanță aflată exact la polul opus. În cele ce urmează prezentăm opt sate unde poți să găsești condiții de cazare de 4-5 stele, având parte în același timp și de o experiență rustică veritabilă. Munții Piatra CraiuluiFoto: Daniel MIHAILESCU…
Președinta Ungariei, într-o nouă vizită privată în Transilvania
Președinta Ungariei, Katalin Novak, este în vacanță cu familia în Transilvania. După ce zilele trecute a efectuat vizite oficiale în Transcarpatia, la Kiev, la Vatican și la Roma, Novak a postat pe pagina sa de Facebook fotografii dintr-o excursie în familie în Transilvania, relatează Kronika. Katalin Novak a sosit în Transilvania duminică, în aceeași zi…
În curând se dă startul celui mai delicios festival din Transilvania
„După succesul primului festival gastronomic Taste of Transylvania din 2022 vine și ediția a doua” – confirmă Adorján Trucza, organizatorul principal al festivalului. Evenimentul din acest an va avea loc între 14 și 17 septembrie la același locație ca și anul trecut, adică în peisajul pitoresc oferit de Satul de vacanță Boroș din Lunca de…
(Video) UMB „mută un deal” pentru a face loc autostrăzii Transilvania
Test de pricepere și îndemânare, pentru constructorul român UMB, pe lotul Zimbor – Poarta Sălajului. Zilele acestea, pe lotul „buclucaș” au loc ample lucrări de săpare și consolidare a unui deal întreg pentru a face loc autostrăzii, scrie Hotnews. În zona Clujului, românii de la UMB lucrează de zor la două porțiuni de autostradă de aproape…
În mai multe biserici romano-catolice din Transilvania sunt acceptate şi donaţii cu cardul
În mai multe biserici romano-catolice din Transilvania sunt acceptate şi donaţii cu cardul, a transmis Stelian Veres, directorul economic al Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia, către agenţia ungară de presă MTI. Potrivit acestuia, posibilitatea ca credincioşii şi vizitatorii bisericii să poată face donaţii cu cardul bancar a fost introdusă pentru început la Catedrala Sfântul Mihail…
Parcul Mini Transilvania și Insect Park la Odorheiu Secuiesc
Fă turul Ardealului într-o singură zi!Parcul Mini Transilvania este singurul parc tematic, multicultural, cu machete ale unor clădiri istorice din România. Este situat la Băile Szejke, în apropierea orașului Odorheiu Secuiesc. Pe o suprafaţă de 8000 m2 vă oferim: Bilete: Mini Mocăniță Secuiască: Fondatorul Parcului Mini Transilvania este echipa Legendarium din Odorheiu Secuiesc. Scopul parcului…
Ambasadorul britanic: Vizitele Regelui Charles vor transforma Transilvania în “Noua Toscana”
Vizitele regelui Charles al III-lea în România ar putea ajuta extrem de mult turismul de la noi din ţară. O spune Excelenţa Sa Andrew Noble, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucureşti, care afirmă că există deja zvonuri în Marea Britanie că România ar fi noua Toscana. “Majoritatea britanicilor nu…
Maris Fest, cel mai mare festival de distracție și adrenalina din Romania a debutat pe Transilvania Motor Ring
Cel mai mare festival de distracție și adrenalina din Romania, așa cum se autointitulează Maris Fest din Târgu Mureș a ajuns la editia cu numărul 9. Organizatorii promit pentru acest sfârșit de săptămână și mai multă adrenalină decât până acum pe ritmuri de rock, hip hop, trap, totul în sunetul motoarelor. Sporturile pe două și…