Târgu Mureș, printre orașele cu cel mai bun acces la magazine și restaurante

O platfomă de imobiliare și o agenție de cercetare au realizat un studiu privind orașele și cartierele cele mai avantajoase din punct de vedere al accesului la magazine și restaurante.

 

Oradea, Târgu Mureș și Timișoara se află pe primele trei poziții în clasamentul orașelor cu cel mai bun acces la magazine și restaurante, potrivit unei analize realizate de platforma de imobiliare Storia.ro în colaborare cu agenția de cercetare D&D Research.

Studiul analizează percepția cetățenilor asupra accesului la magazine și restaurante în regiunile, orașele și cartierele în care aceștia locuiesc.

Clasamentul celor mai avantajoase zece orașe din punct de vedere al accesului la magazine și restaurante este completat de Târgu Jiu, Drobeta-Turnu Severin, Brașov, București, Râmnicu Vâlcea, Cluj-Napoca și Craiova, în ordinea notelor obținute.

Ultimele poziții sunt ocupate de Alexandria, Ilfov și Giurgiu, iar în clasamentul celor mai dezavantajoase zece orașe din punct de vedere al accesului la restaurante și magazine se mai află Brăila, Botoșani, Iași, Vaslui, Zalău, Buzău, Satu Mare.

În ceea ce privește regiunile cu cel mai bun acces la magazine și restaurante, pe prima poziție se află București (inclusiv Ilfov), iar pe următoarele se află regiunile Banat și Oltenia. Celelalte poziții sunt ocupate, în ordinea notelor, de Crișana, Transilvania, Maramureș, Muntenia, Dobrogea și Moldova.

Capitala ocupă a șaptea poziție în clasamentul orașelor cu cel mai bun acces la magazine și restaurante, potrivit celor 42.000 de utilizatori care au evaluat Bucureștiul și cartierele în care locuiesc.

  • Capitala se află pe a șaptea poziție în clasamentul orașelor cu cel mai bun acces la magazine și restaurante.
  • București (inclusiv Ilfov), Banat și Oltenia sunt cele mai avantajoase trei regiuni din punct de vedere al accesului la magazine și restaurante.
  • Nufărul din Oradea, Cartierul Central din Pitești și Piața Unirii din București sunt cele mai avantajoase cartiere în ceea ce privește accesul la magazine și restaurante.

Cartierele cu cel mai bun acces la magazine și restaurante

Cele mai avantajoase cartiere din punct de vedere al accesului la magazine și restaurante sunt Nufărul din Oradea, Cartierul Central din Pitești și Piața Unirii din București, iar la polul opus se află Centura din Târgu Jiu, Confecții din Arad și Cartierul Semicentral din Giurgiu.

Cele mai avantajoase trei cartiere bucureștene din punct de vedere al accesului la magazine și restaurante sunt Piața Unirii, Vitan Mall și Nicolae Grigorescu, urmate de Titan, Balta Albă, Basarabia, Vitan, Dristor, Sălăjan și Aviației. Pe de altă parte, cele mai dezavantajoase trei cartiere bucureștene sunt Ferentari, Antiaeriană și Baicului.

Pentru orașul Brașov, cartierele desemnate de locuitorii lor ca fiind cele mai avantajoase din punct de vedere al accesului la magazine și restaurante sunt Centrul Istoric, Astra, Centrul Civic, Gării și Tractorul.

În Cluj-Napoca, cele mai avantajoase cartiere sunt Centru, Mănăstur, Între Lacuri, Mărăști și Gheorgheni.

Orădenii au votat Nufărul, Rogerius, Centru Civic, Decebal și Iosia-Nord ca fiind cele mai avantajoase cartiere, iar locuitorii Sibiului au ales Central, Hipodrom 3, Cedonia, Orașul de Jos și Mihai Viteazul ca fiind cartierele cu cel mai bun acces la magazine și restaurante.

Pentru locuitorii Iașiului, cartierele aflate pe primele cinci poziții sunt Tudor Vladimirescu, Centru Civic, Podu Roș, Alexandru cel Bun și Gara.

În Timișoara, cele mai avantajoase cartiere din punct de vedere al accesului la magazine și restaurante sunt Steaua și Circumvalațiunii, urmate de Complex Studențesc, Sagului și Lipovei.

Percepția cetățenilor asupra orașelor și cartierelor cu cel mai bun acces la magazine și restaurante este cea de-a șaptea temă a studiului amplu realizat de Storia.ro și agenția de cercetare D&D Research – „Orașe și cartiere din România”, ce se va desfășura până la finalul anului 2017. Până în prezent, 244.496 de români au răspuns chestionarului propus de Storia.ro.

Pentru realizarea clasamentului, participanții studiului au fost invitați să evalueze orașele și cartierele în care locuiesc din punct de vedere al accesului la magazine și restaurante, de la 1 la 5, unde 1 este foarte rău, iar 5 este foarte bine. Doar mențiunile care au primit cel puțin 100 de răspunsuri au fost incluse în clasamentul final.

Studiul este disponibil integral aici.

Foto: I love Târgu Mureș

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.