Târgului Meşteşugarilor – a șasea ediție la Sighișoara

În Cetatea Medievală din Sighişoara se derulează, începând de joi, timp de trei zile, a şasea ediţie a Târgului Meşteşugarilor, la care participă peste 30 de meşteşugari din ţară, care vor expune în perimetrul Turnul cu Ceas – Casa Veneţiană – Biserica Mănăstirii. ‘Târgul Meşteşugarilor a fost gândit ca o acţiune culturală atât pentru comunitate, cât şi pentru turişti, un eveniment care să fie un prilej de comunicare între meşterii populari de etnii diferite, o piaţă de desfacere pentru obiectele de artizanat, o acţiune care îmbină tradiţia artei meşteşugului cu cea a portului, a cântecului şi a dansului popular. Şi această ediţie va avea drept scop revitalizarea meşteşugurilor tradiţionale prin transmiterea tehnicii de lucru publicului interesat, meşterii demonstrându-şi abilităţile profesionale prin intermediul unor ateliere de creaţie care vor avea loc în fiecare zi a târgului. La aceste ateliere sunt invitaţi vizitatorii care vor să deprindă arta unui meşteşug străvechi’, a declarat presei joi Anca Silvia Raţiu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sighişoara.

Potrivit acesteia, vizitatorii vor avea ocazia să admire obiecte de vestimentaţie rustică, sculptură în lemn, ceramică, instrumente muzicale, vase din cupru roşu, sticlă decorativă, ţesături, macrameuri, picturi pe lemn, ouă încondeiate, sculpturi în os, podoabe, obiecte din pâslă şi diverse produse din lut. Târgul Meşteşugarilor va fi completat cu un program artistic – cântece şi dansuri populare româneşti, săseşti, ţigăneşti şi maghiare – la care participă grupul vocal folcloric ‘Târnava Mare’, Ansamblul ‘Românaşul’, Grupul vocal ‘Flori de Nalbă’, Formaţia de dansuri populare a Forumului Democrat German, Formaţia de dansuri a grupului de adolescenţi din cadrul programelor sociale Veritas şi Ansamblul Kikerics. Meşteşugarii vor reveni în Cetatea Medievală pe 20 iulie, la debutul celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Sighişoara Medievală, care va dura în acest an zece zile.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.