Târgumureşenii au alergat la Mureş Half Marathon

În cadrul unui traseu de asfalt și piatră cubică, Mureș Half Marathon a purta pașii maratoniştilor prin cele mai reprezentative puncte ale orașului. Au luat startul din Piața Teatrului, s-a parcurs centrul istoric și cultural, Piața Trandafirilor, pentru a fi descoperite clădirile emblematice ale urbei, Cetatea Medievală, și a continuat prin cartierele noi ale orașului.

Experiența Mureș Half Marathon este mai mult decât o cursă de alergare. Participanții au descoperit latura culturală a orașului încă de la ridicarea kiturilor de participare, care a avut loc în foaierul Teatrului Național din Tîrgu Mureș.

– Tibi Uşeriu, câştigătorul ultramaratonului 6633 Arctic Ultra, desfăşurat la Cercul Polar, a participat duminică la proba de cros 10 kilometri a competiţiei Mureş Half Marathon, el fiind unul dintre ambasadorii evenimentului, alături de atleţii Irina Daniela şi Nicolae Soare.

”Scopul meu a fost să termin competiţia, pentru că încă nu mi-am revenit după aventura de la Cercul Polar. Încă mă aclimatizez cu temperaturile pozitive. A fost o competiţie frumoasă, mă bucur mult pentru iniţiativa celor de la Mureş Runners de a organiza Mureş Half Marathon. Eu sper să fie una dintre cele 70 de ediţii la care o să particip. (…) Este o competiţie de amatori (…). Câştigătorul este doar unul, însă asemenea competiţii promovează sportul în masă. Eu aşa am început. Aşa putem schimba vieţi, aşa ne putem educa copiii. Alergătorii iubesc natura, păstrează curăţenia şi cred că este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem face”, a spus Uşeriu.

El a arătat că sportul i-a schimbat viaţa, stilul de viaţă şi mentalitatea.

”Prima data am avut nevoie să mă schimb eu, apoi sportul mi-a schimbat viaţa. Schimbă mentalitatea, stilul de viaţă. Trebuie să trăieşti sănătos ca să poţi face sport. La ultramaratonul Cercului Polar cel mai dificil a fost frigul. A fost una dintre cele mai mari probleme şi, la un moment dat, când au vrut să mă scoată din cursă din cauze medicale, am trecut prin situaţii disperate. Am avut degerături şi acum mă tot repar după degerături – tendoanele nu şi-au revenit, încă fac tratament, încă sunt în refacere. Eu merg mai departe fiindcă mă identific cu ceea ce fac. Aceasta este provocarea mea, îmi place foarte mult să mă depăşesc de fiecare dată. Am zis că atâta timp cât alţi români nu se vor sacrifica să meargă la competiţia de la Cercul Polar mă voi întoarce cu drag acolo. Nu ştiu dacă anul viitor, e posibil să meargă alţi români la anul, sper… Iar eu să fac o pauză, dar mă voi întoarce”, a mai spus Tibi Uşeriu.

Competiţia a fost câştigată de atletul Nicolae Soare. AGERPRES

Foto Facebook: Claudiu Maior

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.