Teatrul Naţional Târgu Mureş se alătură campaniei naţionale „Artişti pentru artişti”

UNITER a lansat în aceste zile cea de-a 16-a ediţie a programului Campania Naţională „Artiştii pentru artişti”, realizată în parteneriat cu instituţiile de teatru din Bucureşti şi din ţară. Campania vine în sprijinul oamenilor de teatru care au nevoie de ajutor, prin spectacole oferite în numele cauzei artiştilor noştri pentru care scena rămâne o frumoasă amintire.
În urma apelului UNITER, 10 teatre din Bucureşti şi 19 teatre din ţară au programat deja pe tot parcursul lunii martie, şi nu numai, spectacole de teatru ale căror încasări vor alimenta Fondul de Solidaritate Teatrală, fond special constituit pentru întrajutorarea artiştilor cu probleme de sănătate şi existenţă.
Teatrul Național Târgu-Mureș (prin cele două Companii ale sale „Liviu Rebreanu” și „Tompa Miklós” participă cu două spectacole, după cum urmează:
– 15 martie 2017, ora 19.00, la Sala Mare: Steaua fără nume, de Mihail Sebastian regia Erwin Şimşensohn, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu”
– 30 martie 2017, ora 19.00, la Sala Mare: PASĂREA RETRO se loveşte de bloc şi cade pe asfaltul fierbinte, regia Radu Afrim, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Tompa Miklós”

Sumele obținute prin vânzarea biletelor la aceste două reprezentații vor fi virate în contul Campaniei Naţionale „Artiştii pentru artişti”, în Fondul de Solidaritate Teatrală.

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.