Test Papanicolau, gratuit pentru mureşence

4b6583f0a9ee9bba3dac3bfb11d82112Reţeaua de screening pentru cancerul de col uterin a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a primit suplimentarea finanţării pentru încă 2500 de teste Babeş Papanicolau, ce vor fi utilizate până la sfârşitul anului 2014. Acestea vor fi asigurate gratuit pe baza formularului de recoltare eliberat de medicul de familie.

Toate femeile din judeţul Mureş, cu vârste intre 25-64 de ani, indiferent de statutul de asigurat sau nu, care NU au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin, sunt invitate să participe la programul de testare gratuită şi depistare activă precoce a cancerului de col uterin.

Pentru efectuarea testului Babeş-Papanicolau în cadrul programului, o femeie care este eligibilă trebuie să se prezinte la medicul de familie unde cere eliberarea formularului pentru recoltare şi pentru a obţine date despre centrul de recoltare. După recoltarea într-un centru specializat, femeile primesc rezultatul după maxim 30 de zile, la medicul de familie. Dacă acesta este pozitiv, vor fi îndrumate pentru investigaţii suplimentare, dacă rezultatul este negativ, vor fi reprogramate la o nouă testare după 5 ani.

“Recomandăm femeilor eligibile efectuarea testului Babeş Papanicolau şi atrag atenţia că recomandarea unui test de screening pentru cancer nu insemnă că pacienta are cancer. Testele screening pentru cancerul de col uterin se fac în momentul în care pacienta nu prezintă simptomatologie. Screeningul constă în cautarea cancerului înainte de apariţia simptomelor. Acesta poate detecta cancerul intr-un stadiu precoce. Când celulele tumorale sunt detectate precoce, cancerul este mai usor de tratat”, a declarat Dr. Claudiu PUIAC, managerul SCJU Târgu Mureş.

În judeţul Mureş, numărul femeilor eligibile testării este de 127.587. In perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2014, în reţeaua SCJU Târgu Mureş au fost efectuate 2738 de teste, iar alte 3625 mai sunt disponibile până la sfârşitul anului 2014.

Scopul acestui program este depistarea bolii in stadii cât mai precoce, vindecabile şi indrumarea pacientelor cu displazii pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.

In cadrul acestui program, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş este Unitate Regională de Management pentru Regiunea Centru şi include judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, în care funcţionează 14 reţele de screening.

Reţeaua de screening a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Tg-Mureş este cea mai mare din judetul Mureş, şi include 126 centre de informare–educare-comunicare, respectiv medici de familie, 77 centre de recoltare – medici de familie cu atestat de recoltori şi 4 centre de recoltare asigurate de către medici ginecologi/planning familial:

– 1 centru  organizat  în Ambulatoriul integrat al  Sectiei Clinice  Ginecologie a SCJU Tg. Mures,

– 1 centru organizat  în Ambulatoriul integrat al  Sectiei Clinice Obstetrica Ginecologie a Spitalului Clinic Judetean Mures,

– 2 centre organizate în cabinetele medicale individuale ale medicilor ginecologi şi un centru de planning familial, aflate în incinta SCJU Tg. Mureş,

– 1 centru de recoltare în ambulatoriul Ginecologie a Spitalului Municipal Reghin.

 

 

Biroul de presă

print

Share