Tg. Mureș ar putea ieși din zona metropolitană

primarie targu muresPrimarul din Târgu Mureş, dr. Dorin Florea, a anunţat miercuri, după întâlnirea cu primarii localităţilor din jurul municipiului, că, dacă oraşul nu va fi inclus în staff-ul de conducere al Zonei Metropolitane, va propune Consiliului Local retragerea din acest for.

Florea a spus că nu este firesc ca preşedintele Zonei Metropolitane să fie preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, cum nu este firesc ca deciziile în numele oraşului reşedinţă de judeţ să fie luate de primarii a două comune, Sângeorgiu de Mureş şi Pănet, care au fost desemnaţi vicepreşedinţi în cadrul unei şedinţe contestate de reprezentanţii Târgu Mureşului.

Edilul a subliniat că municipiul Târgu Mureş trebuie să deţină preşedinţia Zonei Metropolitane, nicidecum Consiliul Judeţean, şi că va înainta în acest sens o scrisoare conducerii CJ, căreia îi va solicita reluarea procedurii de alegere a forurilor de conducere.

Dorin Florea a afirmat că va aştepta un răspuns până la finele acestei luni şi lipsa acestuia va fi considerată ‘un act de refuz’ şi atunci va propune retragerea din Zona Metropolitană şi instituirea unor parteneriate cu fiecare localitate în parte pentru dezvoltarea unor proiecte comune.

În cadrul întâlnirii de miercuri la care au luat parte primarii comunelor Cristeşti, Corunca, Pănet, Sâncraiu de Mureş, Livezeni şi un reprezentant al Primăriei Acăţari, Dorin Florea a arătat că pentru anul 2013 este vital ca localităţile limitrofe, alături de Târgu Mureş, să îşi facă temele împreună. ‘Centrul Zonei Metropolitane trebuie să fie municipiul Târgu Mureş. Nu este o chestiune de orgoliu, ci un fapt normal care se petrece în cazul tuturor acestor structuri care funcţionează la nivel naţional şi internaţional. E necesar să ne facem temele împreună, pentru că anul 2013, este crucial pentru atragerea fondurilor europene pentru următorii ani. Vă chem să-mi fiţi alături, pentru că împreună putem să facem multe lucruri pentru cei peste 200.000 de locuitori din această zonă’, a spus primarul, Dorin Florea.

În cadrul întâlnirii au fost discutate probleme referitoare la dezvoltarea zonală, atragerea în parteneriat a fondurilor europene, transformarea zonei într-un pol de dezvoltare, construirea centurilor ocolitoare ale municipiului, care vor străbate localităţi din Zona Metropolitană, precum proiectele de infrastructură de apă şi canal şi cel de construire a gropii ecologice de gunoi.

‘Primarii prezenţi la întâlnire şi-au arătat deschiderea de a se aşeza cu toţii, în cel mai scurt timp, la aceeaşi masă pentru discutarea cu maximă seriozitate a acestor chestiuni’, a precizat Dorin Florea.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.