Tîrgu-Mureș candidează la titlul de Capitală Culturală

Tîrgu-Mureș candidează la titlul de Capitală Culturală

cetatea targu muresConsiliul Local Târgu Mureş a aprobat, joi, în unanimitate proiectul de hotărâre privind aprobarea efectuării demersurilor legale pentru înfiinţarea Asociaţiei ‘Târgu Mureş Capitală culturală europeană’ care să pregătească oraşul pentru candidatura la titlul de ‘Capitală Culturală Europeană’ pentru anul 2021. Prin proiectul de hotărâre aprobat se prevede iniţierea încheierii de protocoale de colaborare cu instituţiile de cultură, artistice, educaţie, sportive şi oraşele înfrăţite pentru susţinerea candidaturii. În fiecare an în funcţie de etapele parcurse în preselecţie se vor aloca sume din bugetul local şi se vor depune proiecte de atragere de fonduri nerambursabile pentru finanţarea pregătirilor pentru depunerea candidaturii la titlul de ‘Capitală Culturală Europeană’.

În expunerea de motive care a însoţit proiectul de hotărâre se arată că în următoarea perioadă, municipiul Târgu Mureş trebuie să promoveze, să sprijine şi să încurajeze organizarea evenimentelor cultural artistice, educaţionale, sportive precum şi lucrărilor în domeniul reabilitării clădirilor istorice sau de înfrumuseţare a oraşului, de editare de materiale şi organizarea şi participarea la evenimente de promovare a imaginii oraşului, a acţiunilor de protecţia mediului pentru a promova Târgu Mureşul în competiţia Capitală Europeană a Culturii 2021. ‘Din ţara noastră, până acum şi-au manifestat intenţia de a candida oraşele Arad, Alba Iulia, Braşov, Cluj-Napoca, Timişoara, Sfântu Gheorghe şi Iaşi. Prezentul proiect propune asocierea cu mun. Sfântu Gheorghe, pentru a candida ca o regiune distinctă pentru titlul de Capitală culturală europeană. Organizarea competiţiei între oraşele din ţară candidate la acest titlu este sarcina Guvernului României, conform regulamentelor şi criteriilor stabilite de instituţiile Uniunii Europene. Târgu Mureş este un oraş aparte, care are ca şi caracteristică convieţuirea paşnică şi în armonie a mai multor etnii, şi în consecinţă multiculturalitatea, multilingvismul. Târgu Mureş este totodată un centru universitar puternic, are cele mai importante instituţii culturale, la care se adaugă performanţele în plan economic. Pentru toate acestea, Târgu Mureş merită să fie Capitală Europeană a Culturii’, se arată în document.

Potrivit expunerii de motive, titlul de Capitală Culturală Europeană poate genera avantaje substanţiale pentru un oraş în domeniile cultural, social şi economic, atât pe parcursul anului respectiv, cât şi ulterior. ‘Este vorba de o ocazie unică de a regenera oraşele, de a le schimba imaginea şi de a le face publicitate la nivel european şi internaţional, ceea ce poate duce la dezvoltarea turismului local şi regional’, mai precizează documentul.

AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.