Tîrgu-Mureș se pregătește de Gala Premiilor UNITER

1898141_608514472561401_565219955_nPreşedintele UNITER şi directorul general al Teatrului Naţional ‘I.L.Caragiale’ din Bucureşti, Ion Caramitru, a declarat luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că în urma experienţei pozitive de anul trecut, de la Iaşi, organizatorii au ajuns la concluzia că Gala Premiilor UNITER trebuie organizată şi în afara Bucureştiului, iar din acest motiv al treilea oraş care o va găzdui este Târgu Mureş. ‘Suntem într-un oraş, într-un judeţ în care multiculturalitatea joacă un rol extrem de important, este un leagăn de cultură care s-a născut şi există aici şi care, în afara specificului local, are o deschidere europeană de mare anvergură. (…) Am învăţat că trebuie să ducem Gala în ţară şi bine facem, pentru că sunt locuri extraordinare care trebuie puse în valoare şi iată-ne la Târgu Mureş, pentru a treia oară ieşim din Bucureşti’, a arătat Caramitru, precizând că în 2007 aceasta s-a organizat la Sibiu, iar în 2013 la Iaşi.

Ion Caramitru a arătat că nominalizările la cele 11 premii UNITER vor fi raportate la sfârşitul acestei luni de către juriul de selecţie, care a urmărit în jur de 200 de spectacole din peste 50 de teatre din ţară, format din criticii Andreea Dumitru, Sebastian Vlad Popa şi Ionuţ Sociu. ‘Cel de-al doilea juriu, care va delibera aici (la Târgu Mureş, n.r.), cu două-trei ceasuri înainte de Gală, va hotărî câştigătorul’, a arătat Caramitru, care a precizat că juriul va fi închis într-o cameră, va prezenta câştigătorii într-un plic sigilat, care va fi deschis doar pe scenă, în seara Galei Premiilor UNITER, programată în data de 28 aprilie. ‘Există un prim juriu format din trei critici care bântuie în toată ţara, vede toate spectacolele propuse pentru această competiţie, apoi acestea vor preluate de al doilea juriu, care are în componenţă de data aceasta doi critici, un actor, un regizor şi un scenograf, pentru ca toate breslele meseriei noastre să fie reprezentate’, a mai susţinut preşedintele UNITER.

Acesta a precizat că anul trecut preţul organizării Galei UNITER a fost de 800.000 lei şi că anul acesta se speră ca preţul să fie asemănător, poate ceva mai mic, dată fiind poziţionarea Târgu Mureşului în centrul ţării şi că, dacă vor exista fonduri, cele trei spectacole nominalizate la Marele Premiu vor fi jucate la Târgu Mureş. ‘Sper că ceea ce am visat să se întâmple ca anterior zilei de luni, când va avea loc Gala, să putem aduce şi să jucăm la Târgu Mureş cele trei spectacole nominalizate la Marele Premiu, astfel încât publicul să poată vedea concurenţii la cel mai premiul cel mai important. Asta depinde, evident, de… asta e altă cheltuială care trebuie acoperită. O să vedem abia după ce sosesc nominalizările’, a precizat Caramitru.

Acesta a ţinut să îi mulţumească directorului Teatrului Naţional din Târgu Mureş, Attila Gasparik, pentru iniţiativa de a organiza Gala Premiilor UNITER în acest oraş, arătând că ulterior au mai fost şi alte două solicitări din ţară. ‘După ce Târgu Mureş s-a oferit au mai fost şi alte două mari oraşe care s-au oferit, unde sper ca în viitor să ajungem. Speranţa mea este ca anul viitor să facem Gala la Bucureşti, în noua sală renovată, Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti, care ar urma să fie gata în luna decembrie a acestui an, ca după aceea să putem să mergem din nou în ţară’, a afirmat Ion Caramitru.

Attila Gasparik a arătat, la rândul său, că UNITER este poate cea mai puternică instituţie a unei bresle din România, că Gala UNITER este cel mai important eveniment mediatic a breslei româneşti de artă, fiind un brand puternic. ‘Nu ştiu actorii, sculptorii sau scriitorii cum îşi dau premiile, cum şi în ce condiţii. S-a format un brand foarte puternic din această gală UNITER, ceea ce înseamnă că teatrul românesc este foarte important şi foarte puternic. În paranteză, pentru că aparţin şi unei minorităţi, UNITER este o uniune unde permanent şi cei care aparţin unei alte culturi teatrale, teatrul maghiar sau german au fost premiate şi nominalizate şi niciodată nu ne-am simţit minoritari în această uniune. Noi mulţumim pentru acest gest UNITER, pentru ce a făcut pentru noi. (…) Sper că a venit momentul când acest efort al nostru a fost răsplătit de UNITER prin a ne alege pe noi ca partener’, a susţinut Gasparik.

La Gala Premiilor UNITER vor fi 11 categorii: Cel mai bun spectacol, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenograf, Cel mai bun actor în rol principal, Cea mai bună actriţă în rol principal, Cel mai bun actor în rol secundar, Cea mai bună actriţă în rol secundar, Critică teatrală, Teatru radiofonic, Teatru TV şi Debut.

La conferinţa de presă de la Târgu Mureş au mai participat, alături de Ion Caramitru şi de Gasparik Attila, Ciprian Dobre, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş şi Nicolae Cristache, directorul adjunct al TN Târgu Mureş.

Gala Premiilor UNITER va fi organizată în acest an de UNITER, Consiliul Judeţean Mureş, TVR, Primăria Târgu Mureş şi Teatrul Naţional Târgu Mureş, în seara de 28 aprilie.

AGERPRES

Sursa foto: Teatrul Național Tîrgu-Mureș

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.