Toamnă dură pentru șoferii ignoranți

Toamnă dură pentru șoferii ignoranți

politieMinistrul de Interne, Radu Stroe, a anunțat că instituţia pe care o conduce pregăteşte, pentru această toamnă, o serie de modificări ale legislaţiei privind regimul circulaţiei rutiere în România. Modificările pun accent pe reducerea numărului de morţi şi răniţi de pe şoselele României. Demnitarul a amintit că procentul celor care îşi plătesc amenzile rutiere este mai mic de jumătate, ceea ce înseamnă că, pentru cei care nu plătesc, rolul preventiv al amenzii nu se produce.

Amenzile/permisul de conducere

Astfel, neplata amenzilor rutiere în 30 de zile ar putea duce la suspendarea permisului de conducere până când şoferul va face dovada că a dat banii. Pe de altă parte, șoferii care produc accidente grave ar putea rămâne fără permis până la trei-patru ani.
,,Soluţia nu este doar creşterea amenzilor. Ceea ce pregătim noi este un pachet mai complex de măsuri, în care aspectul coercitiv reprezintă numai o mică parte. În fond, ne interesează să reglăm un mecanism care nu îşi produce efectele”, a spus Radu Stroe. El a explicat că principiul pe care MAI îl are în vedere este de a-i scoate din trafic pe şoferii care reprezintă adevărate pericole pentru siguranţa celorlalţi conducători auto şi a pietonilor.

Șoferii români – în țară vs străinătate

Ministrul a precizat că şoferii români, odată ieşiţi din ţară, au ca primă grijă respectarea regulilor, inclusiv a celor legate de centură, viteză şi alcool, iar la întoarcerea în ţară uită orice regulă. ,, Pe componenta noastră, avem în vedere reglementările pe care MAI le poate implementa: un examen serios pentru obţinerea permisului de conducere, şi vreau să vă anunţ că în curând vom avea şi o reglementare nouă privind modul cum se va desfăşura examenul pentru permis, o procedură care să asigure rolul preventiv al amenzilor şi o aplicare fermă şi corectă a acestora de către poliţiştii rutieri. Acestea sunt cele trei componente pe care noi le putem implementa şi o vom face cât de curând”, a mai spus ministrul de Interne.

Radu Stroe nu exclude faptul că noile măsuri ar putea creşte presiunea pe poliţişti din partea celor care riscă să stea mult timp fără să conducă, însă susţine că realităţile demonstrează că din ce în ce mai puţini poliţişti sunt dispuşi să îşi rişte serviciul şi libertatea pentru şpagă. În acest context, la nivelul ministerului se lucrează, în paralel, la identificarea unor soluţii legislative care să asigure poliţistului o protecţie şi o încredere mai mare în exercitarea atribuţiilor profesionale.

Cristina Vancea

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.