Toate şcolile au autorizaţie sanitară!

mansarda cladirii scoliiInspectorul şcolar general al judeţului Mureş, Ştefan Someşan, a anunţat marţi că toate unităţile şcolare din judeţ au autorizaţii sanitare de funcţionare, 40 dintre acestea având planuri de conformare semnate de primării.

‘Toate unităţile şcolare din judeţul Mureş au autorizaţie sanitară de funcţionare, 40 dintre ele au doar plan conform. Asta înseamnă că primăriile s-au angajat în faţa Direcţiei de Sănătate Publică să remedieze acele probleme cu care încă se confruntă unităţile şcolare. Aceste 40 de poziţii înseamnă, de fapt, 40 de clădiri, pentru că noi, în total, avem 176 de unităţi şcolare cu personalitate juridică, ce au în total peste 800 de clădiri în care funcţionează acestea’, a spus Someşan.

Şeful IŞJ Mureş a afirmat că motivele pentru care nu se acordă autorizaţia de funcţionare se referă la lipsa apei curente în cadrul clădirii, lipsa punctelor sanitare în interiorul spaţiilor şcolare, lipsa împrejmuirii curţilor, neasigurarea accesului cu trotuare, lipsa iluminatului natural al sălilor de clasă.

‘Aceste lucruri sunt în atenţia administraţiilor locale, dar parte dintre probleme nu pot fi rezolvate tocmai din lipsa apei curente în clădirea şcolii sau chiar în zona în care este amplasată şcoala şi atunci degeaba insistăm pe această chestiune, acel plan conform rămâne doar plan conform, să fie vreo şansă de a fi remediate problemele ridicate de DSP. Clădirile cu plan conform arată foarte bine, din punct de vedere tehnic, dar dacă nu au apă curentă în zona clădirii respective nu vor primi plan conform nici la anul, nici peste cinci ani, până când nu se rezolvă problema aceasta’, a subliniat Ştefan Someşan.

El şi-a exprimat speranţa că după finalizarea proiectelor de anvergură aflate în derulare, de introducere a aducţiunilor de apă în zona de câmpie a judeţului, problema alimentării cu apă a şcolilor să fie rezolvată.

AGERPRES

print

Share