Tokes îi dă în judecată pe Radu Tudor și Dana Grecu

Laszlo TokesAvocatul europarlamentarului Laszlo Tokes, Elod Kincses, a anunţat marţi la Târgu Mureş că în această săptămână va depune cererea de chemare în judecată împotriva jurnaliştilor de la postul de televiziune Antena 3 Radu Tudor şi Dana Grecu pentru că într-o emisiune cei doi ar fi adus atingere onoarei eurodeputatului. ‘În 8 februarie 2013, la postul de televiziune Antena 3 în cadrul emisiunii ‘La ordinea zilei’, moderată de Dana Grecu, Radu Tudor, care se intitulează analist politic şi militar, deci trage tare, a declarat despre Laszlo Tokes că este cel mai mare antiromân în viaţă. Această declaraţie a fost tolerată de moderatorul emisiunii, Dana Grecu, care, după mine, a încălcat dispoziţiile articolului 40 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual. Pentru această declaraţie denigratoare, am fost mandatat de domnul eurodeputat Laszlo Tokes, pe care eu îl reprezint din noiembrie 1989 în diferite procese, deci am vechime, ca să dau în judecată, pentru despăgubiri morale, am cerut suma de 30.000 de lei şi solicit obligarea solidară a autorului declaraţiei, Radu Tudor, împreună cu Dana Grecu şi cu Intact Media Grup, care este proprietarul Antenei 3′, a declarat Kincses, într-o conferinţă de presă.

Apărătorul a precizat că plângerea va fi depusă la Judecătoria sectorului 1 din Bucureşti. Kincses a susţinut că Laszlo Tokes ‘şi-a riscat viaţa pentru ca dictatura comunistă din România să fie abolită’, a fost decorat la aniversarea de 20 de ani a revoltei de la Timişoara şi este ‘un militant activ al autonomiei Ţinutului Secuiesc’. ‘În opinia mea, într-o ţară democratică poţi să ai o părere de acest gen, chiar poţi să militezi pentru modificarea Constituţiei, nu cred că cei care acum pledează pentru reinstaurarea monarhiei sunt antiromâni. Cei care cât de cât cunosc sistemul juridic din România sunt conştienţi de faptul că dacă vreodată va exista autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc, această autonomie poate fi creată exclusiv prin votul Parlamentului României, urmat de modificarea Constituţiei şi dacă şi atunci va fi această problemă cu referendumul, care dacă se organizează corect, înseamnă că niciodată nu se va mai putea modifica Constituţia, că nu va fi cvorum … deci numai prin această metodă se poate ajunge la crearea Ţinutului Secuiesc. Eu nu văd nimic antiromânesc – nu că sunt avocatul lui Tokes – nu văd nimic antiromânesc dacă ceri autonomie teritorială’, a afirmat avocatul lui Laszlo Tokes.

AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.