Tokes Laszlo sprijinit de PCM vs. Marko Bela

Laszlo TokesPreşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro Zsolt, a declarat miercuri, la Târgu Mureş, că formaţiunea sa ar putea sprijini eventuala candidatură a europarlamentarului Tokes Laszlo într-un colegiu din judeţul Mureş, în special împotriva senatorului Marko Bela, fostul preşedinte al UDMR.

”PCM ar saluta candidatura domnului Tokes şi noi suntem dispuşi să-l sprijinim, mai ales dacă va candida în colegiul domnului Marko Bela. Poate că reuşim să-l convingem”, a spus Biro Zsolt.

Preşedintele PCM Mureş, Laszlo Gyorgy, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că i-ar plăcea ca Tokes Laszlo să candideze într-un colegiu din judeţ, însă aşteaptă să vadă care vor fi rezultatele negocierilor cu Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania.

Tokes Laszlo a declarat recent, la Târgu Mureş, că s-a pus problema ca şi el să candideze pentru Parlamentul României, dar că îi displace ”modelul lui Frunda”, care a fost ales în 2009 pentru Parlamentul European, după care s-a retras.

”Dacă alegătorii m-au încredinţat cu reprezentarea lor în PE ar fi cu semnul întrebării să renunţ la acest mandat. Ar trebui să se întâmple mare lucru ca să candidez, dar pentru maghiarii noştri, pentru ţară, pentru Transilvania sunt în stare de mari sacrificii şi mari hotărâri, dar deocamdată nu s-a conturat în aşa fel”, a mai spus Tokes Laszlo.

AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.