Grupare de trafic de droguri descoperită la Sighișoara

Grupare de trafic de droguri descoperită la Sighișoara

canabisO grupare infracţională de trafic de droguri şi substanţe cu efect psihoactiv din Sighişoara, formată din 13 membri, a fost destructurată la sfârşitul săptămânii trecute de ofiţerii antidrog din Harghita, în colaborare cu colegii lor din judeţul Mureş.

Biroul de presă al IPJ Harghita a anunţat luni că au fost efectuate 11 percheziţii la locuinţele membrilor grupării şi s-au descoperit, printre altele, un kilogram de cannabis, comprimate de ecstasy, aproximativ 300 g de etnobotanice, aparatură folosită la cultivarea in-door a cannabisului, dar şi diverse sume de bani, suspecte că provin din trafic de droguri.

Primele cercetări au arătat că un tânăr de 23 de ani, din Sighişoara, împreună cu alţi membri ai grupării, a iniţiat în cursul acestui an două culturi de canabis, în zone izolate din apropierea municipiului Sighişoara.

După recoltare, o parte a cannabisului obţinut a fost comercializat de tânărul de 23 de ani şi de alţi cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 38 ani, tot din Sighişoara. Drogurile au fost vândute cu sume cuprinse între 40 şi 60 de lei/g unor persoane din Sighişoara, dar şi din judeţul Harghita.

În comercializarea cannabisului au fost implicate şi trei tinere, cu vârste cuprinse între 21 şi 23 de ani, tot din Sighişoara. De asemenea, o altă persoană implicată în activităţi infracţionale de trafic şi consum ilicit de cannabis este un bărbat de de 52 de ani, din municipiul Sighişoara, la domiciliul căruia au fost descoperite cantităţi importante de cannabis. Ancheta a mai arătat că doi dintre membrii grupării au introdus în ţară haşiş şi comprimate ecstasy din Italia şi Germania, ţări în care avuseseră reşedinţă până în cursul anului 2012.

Aceste droguri erau comercializate pe raza municipiului Sighişoara, contra sumei de 50 de lei/g haşiş, respectiv 60 de lei/comprimat ecstasy.

Un alt membru al grupării avea sarcina de a procura, atât pentru consumul membrilor grupării, cât şi pentru comercializare, diverse substanţe psihoactive. Astfel, acesta comanda periodic de pe diferite site-uri din ţară substanţe psihoactive, pe care le comercializa contra sumei de 30 de lei/plic fragmente vegetale, respectiv 65 de lei/plic substanţă pulverulentă. În plus, acesta intermedia tranzacţii on-line de astfel de substanţe, câştigând în urma acestora suma de 1.500 de lei/tranzacţie.

Analizele au stabilit că şapte dintre membrii grupării sunt şi consumatori de cannabis.

Faţă de cei 13 membri ai grupării a început urmărirea penală pentru comiterea mai multor infracţiuni.

Cinci persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, după care au fost eliberate. Faţă de 4 s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, ceilalţi 8 învinuiţi fiind cercetaţi în stare de libertate. Pentru capul grupării s-a propus arestarea preventivă, decizia urmând să fie luată de Tribunalul Harghita.

Acţiunea de destructurare a fost desfăşurată de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Harghita, sub coordonarea procurorului din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Harghita, în colaborare cu IPJ Harghita, Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş şi Serviciul Operaţiuni Speciale Târgu Mureş, cu sprijinul specializat al Serviciului Român de Informaţii.

AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.