Transportul aerian ar fi avut un viitor deosebit la Vidrasău…Dacă nu ar fi fost discriminat Aeroportul Internaţional „Transilvania”

Situat la 100 de metri de Drumul European  (E60), spre Luduş, la 600 de metri de calea ferată, în vecinătatea Parcului Industrial Platforma Vidrasău, Aeroportul Internaţional „Transilvania” ar fi avut un viitor deosebit în transportul cargo, pe lângă transportul de pasageri. Pentru că la început a existat un interes foarte mare din partea investitorilor faţă de Parcul Industrial, Consiliul Judeţean Mureş a mai asigurat 20 de ha de teren pentru dezvoltare. Pe atunci a fost apreciată şi poziţia strategică a amplasării Aeroportului, acesta deservind patru judeţe, cu o populaţie de peste două milioane de locuitori. Pe lângă potenţialul economic, nu ar fi fost de neglijat nici cel turistic prin curse charter. Numai că ceva n-a mers! Iar în Anno Domini 2017 nu avem aeroport!

Incursiune în trecut

Aeroportul Internaţional „Transilvania” va împlini, în luna mai, 81 de ani de la înfiinţare. La început, acesta a fost amplasat pe locul unde a aterizat Aurel Vlaicu în 1912, cu avionul construit de el. În anii ’60, noul aeroport a fost construit la 14 kilometri de oraş, pe o platformă de 78 de hectare. În 2006 acesta a primit denumirea actuală, fiind dezvoltat şi modernizat. În anul 2013 de pildă, se făceau lucrări de extindere şi copertare a faţadei sudice a Aerogării, se investeau în echipamente speciale de deszăpezire, de salvare şi de stingere a incendiilor.

Rute Europene 2013

Preşedintele interimar al Consiliului de Administraţie (CA) al Aeroportului „Transilvania”, Peti András a participat în 2013 la cel mai mare târg anual de turism aviatic din Ungaria. Evenimentul găzduit de Aeroportul din Budapesta a reprezentat un prilej excelent pentru aeroporturi, companii aeriene, autoritățile de turism și toţi ceilalţi actori implicaţi în sectorul aviației din Europa pentru întâlniri de afaceri și planuri de viitor. Potrivit Hotărârii de Guvern 398, din 4 august 1997, pe atunci Aeroportul Transilvania se bucura de o regie autonomă aeroportuară cu specific deosebit, de interes naţional.

Lucrări de renovare pe pistă

Începând din anul 2013 Aeroportul „Transilvania” a făcut parte dintr-un proiect de cercetare cu durata de 36 de luni şi un buget de 2,6 milioane de euro. La proiectul finanţat de către Comisia Europeană au participat Aeroport Schiphol din Amsterdam şi cele din Madrid şi Viena. Vicepreședintele Consiliului de Administrație de atunci, Peti András şi şeful serviciului economic au luat parte în 2013 la reuniunea din Madrid.

A urmat un şir de reparaţii la suprafeţele de rulare. În perioada 15 septembrie  şi 22 septembrie 2013 traficul aerian a fost întrerupt pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii curente la suprafeţele de mişcare, calea de rulare B şi platforma de parcare aeronave B. „Conducerea Aeroportului Internaţional „Transilvania” recomandă pasagerilor să contacteze companiile aeriene de la care şi-au achiziţionat biletele de avion pentru a evita orice fel de neplăceri şi pentru a obţine toate informaţiile necesare”, a transmis publicului călător, preşedintele Consiliului de Administraţie, Vladimir Vasilescu.

Anul următor, în perioada 6 mai -12 mai au fost reluate reparaţiile curente pe aceleaşi suprafeţe de mişcare, adică pista de decolare, calea de rulare B şi platforma de parcare aeronave B. În acelaşi an, în perioada 6 octombrie -13 octombrie 2014 nu s-au efectuat nici decolări, nici aterizări de pe Aeroportul Transilvania din cauza unor lucrări de renovare efectuate pe pistă, pasagerii fiind îndrumaţi spre aeroporturile din Cluj-Napoca şi Bucureşti.

Licitaţii pentru verificare

În 14 noiembrie 2014, Aeroportul „Transilvania” a demarat formalităţile de achiziţionare prin licitaţie în Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice (SEAP) servicii de auditare internă şi verificare a Sistemului de Management al Siguranţei şi Sistemul de management al Calităţii, în valoare de 16.935 de lei, fără TVA, aflăm de pe site-ul oficial al Aeroportului.

Primul zbor la Baden-Baden

După atâtea reparaţii curente, în primăvara anului trecut, conducerea Aeroportului Internațional „Transilvania” anunţa  primul zbor începând din 23 martie 2016, spre o nouă destinație internațională, şi anume spre Karlsruhe/Baden-Baden, Germania. Aceasta era cea de-a patra destinație Wizz Air din Germania, cu plecare de la Tîrgu Mureș după Frankfurt Hahn, Munich Memmingen și Dortmund. Astfel, pasagerii Aeroportului  Internațional „Transilvania” Tîrgu Mureş au avut la dispoziție 9 destinații internaționale.

Noi lucrări de reparaţii

Nu au trecut decât câteva luni după fericitul anunţ despre noi destinaţii internaţionale, că la începutul lui octombrie au fost anunţate noi lucrări de reparaţii curente la pista de operare. Nu putea să urmeze altceva decât suspendarea zborurilor ce ar fi trebuit să fie efectuate în perioada 6 octombrie – 12 octombrie 2016. Motivul ar fi fost faptul că de la înfiinţare nu a fost efectuată nicio reparaţie capitală, deşi acest lucru se impune după fiecare 28 de ani de exploatare. Reparaţiile capitale ar fi fost necesare şi pentru procedura de conversie a Certificatului Naţional de Aerodrom, într-un Certificat European. Iniţial a fost vorba de o perioadă de două săptămâni, perioadă pentru care Wizzair Air a luat decizia de a muta toate cursele de pe Aeroportul Internațional „Transilvania” Tîrgu-Mureș pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj – Napoca.

Explicaţii peste explicaţii

Atât Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș, cât şi preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului, Peti András au explicat necesitatea reparaţiilor capitale. Şi nu doar atât. Deja se vorbea şi despre reconstrucţia  pistei. Rezultatele expertizei tehnice asupra suprafețelor de mișcare atestă că „starea de degradare a îmbrăcămintei rutiere aeroportuare a înregistrat o îmbunătățire în urma lucrărilor de întreținere și reparații efectuate. În acest moment suntem în situația în care avem documentația de avizare a lucrărilor de intervenție la care mai avem nevoie de un aviz de mediu. Este pus pe Ordinea de zi a Ședinței de Consiliu Județean proiectul pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici, iar apoi putem porni procedura de  licitație a lucrărilor de reconstrucție a pistei de decolare” – a declarat Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș.

O investiţie asumată de CJ Mureş

Pentru că Aeroportul „Transilvania” nu poate accesa fonduri europene înainte de 2022 prin Master Planul General de Transport, în scopul reparațiilor capitale la pista de decolare/aterizare, Consiliul Județean Mureș s-a oferit să își asume această investiție din fonduri proprii. Valoarea totală a investiției prevăzută în documentaţia aprobată de Consiliul Judeţean este de 77.452.884 de lei (inclusiv TVA), durata de realizare, conform graficului întocmit de proiectant, fiind de 9 luni. Finanțarea investiției se va realiza exclusiv din bugetul județului. „Reparația capitală care aduce după sine inaugurarea unei noi piste de aterizare/decolare va permite Aeroportului Internațional „Transilvania” noi oportunități de colaborare atât cu Wizz Air, compania deja existentă pe Aeroport, cât și cu alte companii pentru diversificarea destinațiilor externe și interne în interesul pasagerilor”, a explicat Peti András adăugând: „Ne cerem scuze pentru inconvenientele create și promitem să vă ținem la curent cu cele mai noi informații.”

Suspendarea zborurilor se prelungeşte

Dacă la început a fost vorba de doar două săptămâni în care zborurile programate la şi de la Tîrgu Mureş ale companiei Wizz Air erau operate de la Aeroportul „Avram Iancu” Cluj-Napoca, în scurt timp a venit vestea  despre suspendarea temporară a tuturor zborurilor de pe Aeroportul Transilvania. Prin suspendarea temporară a operaţiunilor compania Wizz Air se referea la perioada lucrărilor de reparaţie capitală a pistei. Suspendarea zborurilor a însemnat  23 de sosiri săptămânale şi 22 de plecări. Asta până la finalizarea lucrărilor de modernizare a pistei de decolare.

Spre deosebire de nemulţumirea şi scepticismul publicului călător, Peti András preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului Internaţional „Transilvania” părea optimist: „Lucrările de reparaţie ale pistei vor readuce la Tîrgu Mureş compania Wizz Air, dar ne vor permite negocieri realiste cu toţi operatorii aerieni care au studii efectuate, în legătură cu interesul locuitorilor din zona noastră pentru multe destinaţii europene”.

Credit pentru refacerea pistei

Date fiind neconformităţile constatate de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română, care au dus la suspendarea tuturor curselor regulate de pe acest aeroport, Consiliul Judeţean Mureş a aprobat contractarea şi garantarea unei finanţări rambursabile în valoare de 77 de milioane de lei pentru realizarea reparaţiei capitale a pistei Aeroportului „Transilvania” Tîrgu Mureş, astfel încât cursele aeriene să poată fi reluate. Oricât de frumos ar suna, acest demers nu îi mulţumeşte pe cei care au observat problemele cu care se confruntă Aeroportul. Târgumureşeanul Ferencz Zsombor a tras un semnal de alarmă asupra acestor probleme, realizând o pagină de socializare intitulată Save Transylvania Airport. „Momentul este foarte dureros, s-a ajuns practic la închiderea definitivă a aeroportului din cauza sprijinului preferenţial Sibiu – Cluj, şi de aceea sper că vom putea activa nemulţumirea celor implicaţi”, explica Ferencz Zsombor în deschiderea paginii web.

Membrii grupului au predat, în decembrie 2016, o petiție Consiliului Judeţean. Aceştia au reproşat Guvernului că, în ultimii ani, Aeroportul Transilvania nu a fost sprijinit la fel ca și celelalte aeroporturi pentru dezvoltarea infrastructurii, cerându-i să pună capăt comportamentului discriminatoriu. Petiţia a fost semnată mai ales de târgumureşeni, dar printre cele 1.500 de persoane care şi-au pus semnătura pe această petiţie se află persoane din Sighișoara, Reghin, Luduş, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, etc., precum şi persoane din Ungaria, Italia, Spania, Germania și Marea Britanie. Potrivit reprezentantului grupului, Ferenc Zsombor, petiţia a fost trimisă şi la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și așteaptă răspunsul autorităților legat de acest subiect.

Demersuri pentru Transylvania Airport

Péter Ferenc, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, a anunţat pe site-ul instituţiei că „Accesarea unui credit în valoare de peste 77 de milioane de lei necesar pentru refacerea pistei Aeroportului „Transilvania” din Tîrgu Mureş este unul dintre obiectivele principale pentru anul 2017”. Totodată a explicat că prelungirea pistei de decolare/aterizare nu este oportună acum pentru că aceasta ar necesita noi autorizaţii, alţi bani şi timp. După cum se ştie, timp nu prea mai este, autorizaţia aeroportului expirând în decembrie anul curent. În cazul nefinisării lucrărilor, aeroportul acum internaţional ar fi declasat la aeroport sportiv. Finanţarea va veni în luna martie, dar depăşind termenul de execuţie, „există riscul ca banii noştri, 77 de milioane de lei să fie cheltuiţi, pista să fie făcută, dar să rămânem fără un aeroport funcţional din cauza lipsei de autorizaţie”, a subliniat Péter Ferenc.

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean, chiar dacă am extinde pista cu câţiva metri nu am creşte interesul marilor companii pentru Aeroportul nostru. Pista de 2.500 de m este necesară aeroporturilor mari, care operează avioane mari, la traficul de la „Transilvania” ajunge şi pista de 2.000 de metri, ar fi opinat Péter Ferenc citat de központ.

Date tehnice

Fostul director al Aeroportului „Transilvania” în perioada 2003 – 2012, Ştefan Runcan a explicat ce probleme poate cauza pista scurtă.

„O pistă de 2.000 de metri permite circulaţia sigură a unui avion de cel mult 47 de tone cu 99 de locuri. Pentru aparatele folosite de Wizz Air şi alte companii care folosesc Airbus 320 – 200 de 76 de tone şi cu 180 de locuri au nevoie de piste de 2.140 de m lungime. Aceste aparate pot folosi o pistă de 2.000 de metri dacă transportă bagaje, călători şi combustibil mai puţin. Asta presupune lipsă de randament”, a explicat Runcan citat de központ.

Ştefan Runcan a explicat şi cauza plecării Wizz Air de la Tîrgu Mureş. La solicitarea fostului director, Vladimir Vasilescu în 2015 s-au făcut evaluări de specialitate la aeroport când au fost constatate unele nereguli. Aceste nereguli au dus la plecarea companiei, care altfel ar fi riscat închisoarea punând în pericol siguranţa călătorilor. „Cei care au fost membri în consiliul director al aeroportului în perioada 2012 – 2016 se prefăceau că ştiu ce au de făcut, ba mai mult au ascuns fapte prin care au periclitat integritatea pasagerilor şi a aeronavelor”, a explicat Runcan. Cât despre transportul de mărfuri nu poate fi vorba fără o pistă extinsă la 3.600 de m.

Momentan, pista are 2.000 de metri, iar potrivit masterplanului calculat pe baza numărului de călători ar fi destul să fie extinsă la 2.250 de m, dar finanţare pentru asta ar veni abia în 2022. Căutând răspunsuri la întrebările legate de aeroport, fondatorul Save Transylvania Airport a aflat de la Peti András că o investiţie demarată nu poate fi modificată din mers, fără să nu fi nevoit să o reiei de la zero.

Consilierul judeţean dr. Pokornyi László salutând iniţiativa civilă a depus o propunere pentru şedinţa de consiliu în care caută soluţii pentru extinderea pistei cu 200 de metri măcar, dacă nu se poate cu 500 de metri, aşa cum a propus Save Transylvania Airport. Consilierul propune realizarea unui calcul tehnico-economic urgent pentru a estima ce beneficii ar însemna extinderea pistei cu 200 sau cu 500 de metri. În cazul unor răspunsuri pozitive propune accesarea unui nou împrumut bancar pentru realizarea extinderii pistei. Totodată caută răspuns la întrebarea: ce efect ar avea declasarea aeroportului, cât ar dura şi ce ar presupune recâştigarea autorizaţiei respective. Nu în ultimul rând, solicită un al doilea plan de acţiune, planul B, pentru cazul în care în ciuda tuturor eforturilor depuse termenul de 22 decembrie 2017 va fi depăşit. Ce soluţie de criză au Consiliul Judeţean Mureş şi Conducerea Aeroportului Transilvania?

ERIKA MĂRGINEAN

print

Share
2 comments on “Transportul aerian ar fi avut un viitor deosebit la Vidrasău…Dacă nu ar fi fost discriminat Aeroportul Internaţional „Transilvania”
  1. goga spune:

    Erika, Vidrasu nu a fost dezavantajat ci a fost „Lucrat”de Peti Andas prin renuntarea de catre acesta in 2013 la 39,8 nilioame euro gramt de la ministerul transporturilor si prin anularea licitatiei internationale pt.extinderea pistei la 3600m.Cam asa stau lucrurile si chiar daca articolul tau este confuz fara sare si piper pe viitor te rog sa te dicumentezi mai bine.Uitat-te spre exemplu pe site-ul http://www.cjmures.ro la hotarari si o sa vezi ceva interesant: scade numarul de pasageri la aeroport an de an dar cresc cheltuielile pe piese de schimb,pe inchiriat covoare,pe spalat geamuri,pe hartie igienica,pe intretinere masini scoase din uz,consultanta si asa mai departe cu toate ca legislatia European obliga cjmures sa aloce an de an mai putini bani ca si compensatie la aeroport( nu mai mult de 75% din media sumei cheltuielilor ultimilor 5 ani) .Ce sa vezi in 2011 CJMures aloca aeroportului un buget de 8.625.539 lei in 2012 aloca prin HCJM nr.20 sumele de 7.400.000 lei dar in 2013 aloca prin HCJM nr.44 sumele de 15,115 milioane lei iar In anul 2014 aeroportului ii erau alocati 15,981 milioane lei prin HCJM nr.16, Stiu ca Peti ii cu filetul pe invers dar micsoarea bugetului sip e romanestete sip e ungureste inseamna mai putini bani nu mai multi saa cu I s-au dat.De ce oare? Ca sa meraga la Budapesta sa faca Sa scada traficul aerian si sa inchida aeroportul?Pai pentru performantele astea nu trebuia ca Peti sa merga niciunde putea sa stea acasa si sa ia o carte de aritmetica sa faca calcule la buget.Dupa ce a plecat Peti de la aeroport in anul 2015 bugetul era de 14,875 milioane lei prin HCJM nr.17 si de 12,026 milioane in anul 2016 prin HCJM nr.8.Sunt curios sa vedem pe anul 2017 cand Peti s-a intors la aeroport sa –l puna definitiv pe butuci ce buget ii v-a da nenea Peter Ferenc.Ce zici de astea Erika,le-ai prins?

  2. Vladimir P. spune:

    Cine era presedintele CJ in 2013? Intreba-l pe prietenul tau Dobre de ce nu a alocat sume mai mari pt aeroport! Te legi de Peti care a fost doar presedinte iterimat al aeroportului mai putin de un an. Dar nu pomenesti un cuvant despre Vasilescu Vladimir Mihai fostul presedinte consiliului de administratie aeroport mures 2013-2016, in timpul conducerii lui si al lui Ciprian Dobre nu a fost inclus aeroportul in Masterplanul de transport si nu a primit finantare de la CJMures. Si sa nu uitam de actiunea in instanta a aeroportului din cluj, ulterior si castigata de acesta( probabil Dobre si Vasilescu nu erau interesati de proces).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.