IN MEMORIAM VIDEO! Trei alpiniști care au urcat tricolorul pe Călimani, prinși sub zăpadă de o avalanșă. Căutările se desfășoară în condiții dificile

„Azi e o zi tristă, au plecat dintre noi 2 alpiniști, 2 prieteni, 2 oameni faini… În fiecare an de 1 Decembrie noi alpiniștii mergem în vârf de munte să fluturăm steagul României. Anul acesta din păcate muntele a ales să îi țină la el pe 2 din ei … „, Solo Gheorghe își transmite condoleanțele. 


UPDATE: 1.30: Operațiunuile de căutare a lui Sorin Pandelea au fost întrerupte sâmbătă dimineață, în jurul orei 1.00, din cauza viscolului puternic de pe munte.

Sâmbătă dimineață, coordonatorii echipelor de căutare au evaluat situația și au stabilit că operațiunea de căutare nu poate fi reluată pentru următoarele două-trei zile din cauza condițiilor meteorologice și a riscului de producere a unor noi avalanșe.

UPDATE ORA 21.48 Medicii au  declarat decesul femeii găsită de salvatori, victimă a avalanșei din Călimani, după ce, timp de oră, s-au executat manevrele de resuscitare.

 Se continuă căutările pentru cea de-a treia persoană, după ce, anterior, o persoană dintre cele surprinse de avalanșa de vineri din Călimani a fost găsită, a declarat, pentru AGERPRES, șeful ISU Suceava, Ion Burlui.

Este vorba de unul dintre cei doi pompieri, care este conștient.

Căutarea persoanelor surprinse de avalanșa din Călimani este foarte grea pe timp de noapte și s-au suplimentat forțele și tehnica pentru acțiunea de salvare, a precizat șeful ISU Suceava, general de brigadă Ion Burlui.

”Am mai trimis oameni. Am 68 de oameni acolo, dintre care 43 pompieri (…). Este căutare de noapte, grea. Aș vrea să mă gândesc că îi vom găsi în viață”, a spus Burlui.

Șeful ISU Suceava a adăugat că în zonă au fost trimise și două șenilate, dar și un balon de iluminare, respectiv un dispozitiv cu generator care oferă vizibilitate pe o rază mai mare.

FOTO Primele imagini cu operațiunea de căutare a celor trei alpiniști suprinși de o avalanșă în masivul Călimani

UPDATE ORA 20.55 A fost găsită a doua persoană dintre cele trei surprinse de avalanșa din Călimani, o femeieA fost găsită cea de-a doua persoană, victimă a avalanșei de vineri din Călimani, o femeie, aceasta fiind în stare de inconștiență.

Se continuă căutările pentru cea de-a treia persoană, după ce, anterior, o persoană dintre cele surprinse de avalanșa de vineri din Călimani a fost găsită, a declarat, pentru AGERPRES, șeful ISU Suceava, Ion Burlui.

Este vorba de unul dintre cei doi pompieri, care este conștient și se pregătește coborârea și transportul acestuia la spital.

Potrivit șefului ISU Suceava, la acțiunea de căutare-salvare participă câteva zeci de persoane — salvamontiști, jandarmi montani, pompieri și câinele de căutare și salvare.

UPDATE ORA 19.48 A fost găsită o persoană surprinsă de avalanșa din Călimani; un pompier și o femeie — căutați în continuare

O persoană dintre cele trei surprinse de avalanșa de vineri din Călimani a fost găsită, a declarat, pentru AGERPRES, șeful ISU Suceava, Ion Burlui.

Este vorba de unul dintre cei doi pompieri, fiind dispărută și o femeie. Pompierul este conștient și se pregătește coborârea și transportul acestuia la spital.

Șeful ISU Suceava a adăugat că în zonă au fost trimise și două șenilate, dar și un balon de iluminare, respectiv un dispozitiv cu generator care oferă vizibilitate pe o rază mai mare.

De asemenea, câinele de căutare Oli al inspectoratului se află în dispozitivul de salvatori, acesta nefiind la prima acțiune de căutare de persoane, potrivit lui Burlui.

Cei doi pompieri care au participat la acțiunea umanitară sunt de la Detașamentul de Pompieri Vatra Dornei.

ORA 19.08 Trei persoane, dintre care doi pompieri, surprinse de o avalanșă în Călimani

O avalanșă în Munții Călimani a surprins, vineri, trei persoane, dintre care doi pompieri, acestea fiind căutate de echipele de salvare, a declarat șeful ISU Suceava, general de brigadă Ion Burlui.

 Apelul la 112 a fost făcut la ora 17.17.

Cele trei persoane participaseră la o acțiune de amplasare a unui steag tricolor în Munții Călimani, de Ziua Națională.

Potrivit șefului ISU Suceava, la acțiunea de căutare-salvare a celor trei persoane, una dintre acestea fiind femeie, participă câteva zeci de persoane, salvamontiști, jandarmi montani, pompieri și câinele de căutare și salvare.

Steagul tricolor este înălțat de salvamontiștii din Vatra Dornei pe cele patru vârfuri ce delimitează Țara Dornelor, Pietrosul Călimani, Omu Suhard, Pietrosul Bistriței și Giumalău, în fiecare an, din 2013.

AGERPRES

P.S. Punctul avertizează în continuare pe această cale localnicii și turiștii din zonele de risc Vezi aici!
Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile nu sunt permise.