Trei elevi de la Papiu admişi la Oxford

Trei elevi de a XII-a, care au studiat în aceeaşi clasă la Colegiul Naţional „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureş, au fost admişi la Oxford.

„Suntem foarte mândri că avem, anul acesta, trei elevi admişi la Oxford, care deja au primit răspunsul şi ceea ce este deosebit este că toţi trei elevii provin din aceeaşi clasă, a XII-a A. Au mers umăr la umăr în cei patru ani de liceu, doi dintre ei sunt admişi şi la Imperial College London, iar al treilea aşteaptă răspunsul. Ar fi deosebit ca toţi trei să fie admişi la ambele universităţi. Este vorba despre Bogdan Blaga, Anda Tenie şi Radu Moca, toţi trei în clasa a XII-a A, matematică-informatică bilingv engleză. Interesant este că doi dintre cei trei copii, Bogdan şi Radu, aşteaptă totuşi răspuns şi de la universităţi din SUA. Visul lor este să meargă acolo şi, într-un fel, sunt mândră că au asemenea ambiţii şi că deja Europa nu mai este ţelul lor. Pe de altă parte, sper să se reîntoarcă în ţară pentru că avem nevoie de copii deosebiţi şi bine pregătiţi. Chiar căutam pe Google să vedem dacă au mai fost în ţară licee care au astfel de performanţe. Ştiu că la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” din Cluj-Napoca au mai avut trei admişi la Oxford, dar parcă nu erau din aceeaşi clasă”, a declarat vineri, pentru AGEPRES, Cristina Someşan, directorul Colegiul Naţional „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureş.

Potrivit acesteia, „despre XII-a A se pot spune multe lucruri bune”, întrucât şi alţi elevi de aici au aplicat pentru universităţi de prestigiu din lume şi urmează să primească răspuns. â

„Să ştiţi că valoarea unei clase nu o dă primul din clasă, ci ultimul din clasă. Dacă vă spun în cifre, cea mai mică medie din clasa a XIII-a A nu este relevantă, pentru că elevii de aici obţin notele la nişte cerinţe mult peste nivelul celor de liceu. Pot să spun că 9,00 sau 8,50 ar fi ultima medie, dar depinde ce-i ceri unui astfel de elev pentru nota respectivă. Media la această clasă nu este relevantă pentru nivelul performanţelor. Să ştiţi că nici cei trei, din câte ştiu, nu au media 10. Să nu vă aşteptaţi la aşa ceva (…) Sunt buni, sunt elevi foarte buni. Aş zice, în primul rând, pe materiile provenind de la profilul real, deci matematică-fizică, informatică, chimie, dar şi la română şi engleză au rezultate deosebite. În general la ştiinţe, însă nu sunt de neglijat performanţele lor nici la limba română sau la limbi străine, în general”, a subliniat Cristina Someşan.

Directoarea Colegiului târgumureşean le-a transmis acestor elevi „toată stima şi consideraţia” şi i-a felicitat pe profesorii care lucrează cu aceşti tineri, „pentru că nu este simplu să-i pregăteşti la nivelul acesta şi nu este simplu să intri la o clasă cu asemenea elevi”.

„Toţi elevii din clasa respectivă sunt valoroşi şi foarte bine pregătiţi şi, în niciun caz nu poţi să intri, ca şi profesor, la o asemenea clasă fără să te pregăteşti câteva ore cu o zi înainte pentru o oră de curs acolo. Am fi cu toţii foarte mândri dacă toate clasele ar fi cu asemenea rezultate, dar fiecare îşi are particularităţile ei. Avem o şcoală cu elevi foarte buni, însă atunci când te uiţi la clasamente sau te uiţi la anumite rezultate legate de admiterile la facultate, sigur că paleta este un pic mai diversă. Să nu vă închipuiţi că intrarea la Papiu garantează ieşirea direct cu admitere la Oxford. Asta în niciun caz, ci atunci când ne mândrim cu rezultatele copiilor poate că nu apăsăm destul de tare pe cuvintele muncă, tenacitate, ambiţie, iarăşi muncă şi iarăşi muncă. Lucrurile acestea nu vin nici din genialitate, nu vin nici din pregătirea doar a profesorului, ci în primul rând este efortul acelui copil, este talentul copilului respectiv. Sigur că da, Dumnezeu trebuie să-ţi dea un anumit nivel intelectual, dar munca compensează şi este recompensată întotdeauna”, a subliniat Cristina Someşan. AGERPRES

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile nu sunt permise.