Trei zile de distracție și relaxare pentru reghineni

1
Cea de-a 13-a ediție a Zilelor municipiului Reghin s-a încheiat duminică seara după ce timp de trei zile reghinenii au avut parte de distracție și relaxare după pofta inimii.
Startul…
… sărbătorii s-a dat vineri, la ora 17.00, când, în ciuda ploii de afară, reghinenii au ieșit în centrul orașului chemați parcă de sunetul fanfarei muncipiului. Au fost prezenți la deschiderea oficială, alături de primarul Maria Precup și consilierii locali, subprefectul Vasile Oprea, deputatul Vasile Gliga, inspectorul școlar general Ștefan Someșan, președintele Consiliului Județean Mureș Ciprian Dobre, dar și ministrul Mircea Dușa.
Spectacolul a debutat cu recitalul susținut de membri Ansamblului Folcloric al Casei de Cultură ,,Eugen Nicoară”, condus de Ioan Conțiu, și a continuat cu Ciprian și Mihaela Istrate. A urmat Veta Biriș și reghineanul Acs Jozsef, iar finalul primei seri a fost încununat de prestațiile lui Florin Mândru, Guess Who și Anda Adam.
Sâmbătă…
…programul de pe scena Zilelor Reghinului a început la 14,30 cu tinerele talente locale (17 copii și adolescenți, elevi ai școlii de muzică sau membri ai ansamblurilor folclorice din cadrul celor două case de cultură) și ansamblul artistic din orașul Erd (Ungaria) înfrățit cu Reghinul. Au urcat apoi pe scenă tinerii artiști locali consacrați, interpreții de muzică populară Aurelian Ștefan Dan, Gabriela Merdar, Florina Oprea, Ana Toncean Crișan, Viorel Spânu și Dumitru Gliga, iar după ora 18 a venit rândul îndrăgitelor Anca Branea, Maria Butilă și Leontina Pop.
Spectacolul a fost continuat de Marius Ciprian Pop care a venit la Reghin însoțit de fiica sa Antonia și chiar a cântat două melodii împreună cu aceasta. Ritmurile au fost schimbate după ora 20 de trupa rock din Tîrgu-Mureș – Chrome, iar seara a continuat cu Adda, Pavel Stratan și Corina. Ploaia de după-amiază nu i-a supărat prea tare pe reghineni, oamenii au venit pregătiți cu umbrele și au stat în fața scenei savurând spectacolul.
Ultima zi…
…a sărbătorii a început devreme, în Sala de sport din Parcul Tineretului. Între orele 10 şi 14 Primăria, Consiliul Local şi Asociaţia ,,Sportul pentru Toţi” au organizat Ziua Sportului Reghinean. Cu acest prilej a avut loc vernisajul unei expoziţii foto cu activităţi şi personalităţi sportive locale, un meci de korfball şi o partidă de futsal între localnici şi o echipă a clubului City-us Tîrgu-Mureş. Finalul manifestării a fost încununat de kangoo-jumps și un flash-mob antrenant.
Programul de sărbătoare la Reghin a continuat duminică pe scenă. Spectacolul a început, ca și sâmbătă, tot la ora 14,30 cu recitalul de muzică ușoară susținut de trei tinere talentate și apreciate la nivel local, apoi cele două trupe de street-dance au încântat publicul cu o prestație de zile mari.
De la 15,30 a avut loc pe aceeași scenă, o festivitate de premiere a elevilor olimpici din oraș. Au cântat apoi pentru cei prezenți în Piața Petru Maior artiștii locali de muzică populară Sorin Pantea, Maria Neag, Anca Făgăraș, Antoniu Rusu, David Pușcaș și Corina Florea Covaciu. Spectacolul a continuat cu recitalurile susținute de târgumureșeanul Răzvan Năstăsescu și reghineanul Doru Pop, îndelung aplaudați.
Finalul primei părți a spectacolului, dedicat iubitorilor de muzică populară a fost făcut de Sava Negrean Brudaşcu, artistă deosebit de îndrăgită la Reghin. După ora 20 au urcat pe scenă componenții trupei Lissen din Ungaria și Homonyik Sandor. Florin Vos a încins apoi atmosfera, iar Andreea Bănică şi 3 Sud Est au declanșat o atmosferă de party care s-a propagat în întreg centrul orașului, plin de oameni dornici de distracție. Zilele Reghinului s-au încheiat cu o paradă a Lampioanelor.
Timp de 3 zile întregul spectacol de pe scenă a fost transmis în direct de cele două televiziuni locale, DaReghin TV și Gliga Tv și a fost preluat de TTM și TVR3.
Emeşe ARDELEAN

print

Share