UDMR – boicot la adoptarea bugetului la Tg. Mureș?

consiliul local cl  targu muresNemulțumiți de modul ilegal în care s-ar face tăierile de arbori la Tîrgu-Mureș, grupul UDMR din Consiliul Local ar putea să boicoteze ședința CL de mâine, prin neprezentare. Liderul grupului UDMR spune că s-a consultat cu specialiști din domeniu pe tema tăierilor de arbori, iar tăierile se fac fără respectarea normelor și fără respectarea regulamentului adoptat de CL: „Este neacceptabil ceea ce se întâmplă astăzi în orașul nostru. Se taie fără a cugeta, fără a se gândi, fără a se respecta orice fel de regulament stabilit de către Consiliul Local, în orice modalitate. Este lipsă totală de profesionalism(…) Eu vă pot spune ceea ce mi-au spus specialiști în domeniu: nu se execută așa cum este prevăzut în cărțile de specialitate. Nu suntem convinși că se pricep și că sunt oameni profesioniști cei care execută aceste lucrări. Oamenii sunt foarte foarte revoltați. Nu este pentru prima dată, iar acum s-a atins apogeul. Noi dorim, potrivit obligațiilor legale, să se facă acel cadastru al zonelor verzi, al tuturor arborilor, să fie un plan foarte strict de înfrumusețare, reîmprospătare și conservare a arborilor și să avem un proiect de dezvoltare a unui parc municipal și eventual și extinderea numărului de parcuri din Tîrgu-Mureș”.

Dacă UDMR nu intră mâine în ședința de Consiliu Local, Tîrgu-Mureș rămâne în continuare fără bugetul pe 2013, pentru că pentru adoptarea acestuia este nevoie de două treimi din numărul de consilieri. Decizia de a boicota sau nu ședința de mâine, mai spune liderul UDMR Tîrgu-Mureș Peti Andras, ar putea fi adoptat în ședința grupului UDMR din această seară: „Ne gândim la acest lucru și o să luăm această decizie în curând. Da, avem o ședință în seara aceasta, dar nu numai pe tema aceasta. Noi întotdeauna înainte cu o zi de ședința de Consiliu Local ne întrunim. Probabil vom lua o decizie în seara aceasta”.

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.