UDMR cere din nou reorganizarea administrativă

kelemen hunor, marko bela, borbely laszloPreşedintele UDMR Kelemen Hunor a declarat joi într-o conferinţă de presă susţinută la Braşov că reorganizarea teritorială trebuie făcută după modificarea Constituţiei.

‘Noi credem că în Constituţie trebuie să apară la organizarea administrativă şi regiunile, cu câteva drepturi decizionale la nivelul regiunilor de dezvoltare aşa cum în prezent nu există. Cel puţin pentru dezvoltarea regională şi pentru infrastructurile inter-regionale nivelul de decizie trebuie să fie nu la nivelul judeţului, nu la nivelul Guvernului, ci la nivelul regiunilor de dezvoltare. Pentru acest lucru ai nevoie de amendarea Constituţiei, iar în Constituţia actuală nu există această formă de organizare teritorială’, a spus Kelemen.

Întrebat câte regiuni de dezvoltare ar trebui să existe preşedintele UDMR a declarat: ‘Noi am spus 16 regiuni, dar nu este o cifră sfântă. Poate să fie 17, poate să fie 14 sau 15, dar după calculele noastre cu 14 regiuni iarăşi vor apărea problemele pe care le avem acum. România în acest moment, din punctul nostru de vedere, cam cu 14, 15, 17 regiuni de dezvoltare ar putea intra în perioada bugetului 2014-2020 în aşa fel încât fondurile pentru dezvoltare regională să poată fi absorbite corect şi eficient’, a precizat Kelemen Hunor.
Preşedintele UDMR a adăugat că din 2011 nu a mai avut nici un fel de discuţie cu reprezentanţii partidelor privind reorganizarea teritorială.

Referitor la faptul dacă în secuime trebuie să existe două regiuni de dezvoltare, preşedintele UDMR a răspuns: ‘Criteriul trebuie să fie acela ca între microregiuni să existe tradiţii şi relaţii economice, sociale, culturale, altfel aceste regiuni nu vor fi viabile. Că acolo trăiesc maghiari, asta este viaţa. Bucovina este o regiune cu tradiţii şi identităţi foarte solide, trebuie să fie o regiune. Dobrogea la fel. Nu trebuie privite lucrurile doar din perspectiva etnică. Asta este, e o ţară complicată, nu aşa de complicată cum vi se pare, dar totuşi’, a explicat preşedintele UDMR. AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.